Ministerul Agriculturii a prelungit perioada de depunere a cererilor de constatare a pagubelor produse de secetă

Ministerul Agriculturii a prelungit perioada de depunere a cererilor de constatare a pagubelor produse de secetă. Fermierii pot depune documentele în vederea obţinerii despăgubirilor până luni inclusiv. Măsura a fost luată având în vedere că termenul iniţial – astăzi, 15 august – este zi de sărbătoare legală, nelucrătoare. Decizia a fost comunicată tuturor Direcţiilor Agricole Judeţene. Autorităţile estimează că aproximativ 2 milioane de hectare sunt afectate de seceta severă din acest an, iar plata de despăgubiri va fi de cel puțin 200 de euro pe hectar. Toate comisiile şi toate instituţiile publice din subordinea Ministerului Agriculturii au obligativitatea ca până pe 15 septembrie să întocmească procese verbale de calamităţi, a precizat la începutul acestei luni ministrul Florin Barbu./geftene/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 15 august