Cele două mari conflicte cu implicații globale, în Ucraina și Gaza, precum și cursa electorală americană sunt temele care suscită astăzi în cea mai mare măsură atenția presei internaționale.
„Analiști militari occidentali afirmă că în calea ofensivei armatei ucrainene [din Kursk] se aflau trei poduri pe care Rusia își aproviziona armata, iar două dintre ele au fost fie distruse, fie grav afectate”, relatează site-ul britanic The Independent, precizând că „în același timp, aviația ucraineană a respins o serie de atacuri ale Rusiei în cursul nopții, inclusiv asupra Kievului”. Tot din Regatul Unit, săptămânalul The Economist explică semnificația acestui „moment dramatic al războiului”: „Ucraina vrea să-și susțină atacul din Rusia și să perturbe conturul liniei frontului, infirmând varianta defetistă a unui război înghețat a cărui soluție nu pot fi decât negocierile. Rusia vrea să zdrobească incursiunea și să exploateze penuria de trupe care a rezultat în interiorul Ucrainei, insistând cu atacurile în altă parte, la Pokrovsk”. Dimensiunea tehnologică a războiului e deosebit de relevantă. La Libre Belgique scrie despre „câinii-roboți [care] ar putea deveni curând ceva obişnuit pe frontul din Ucraina”. „Capabili să-și asume multiple roluri pe front, câinii-robot ar putea deveni un aliat valoros al ucrainenilor, care duc lipsă de efective pentru a respinge invazia rusă.” Cotidianul britanic The Telegraph titrează în schimb „Fragilul GPS e o imensă vulnerabilitate a Vestului – și Putin o știe”. Lumea modernă se bazează pe tehnologia GPS a sateliților: de la rețeaua electrică, centrele de date, rețelele de comunicații și sistemele de tranzacții financiare până la automobilele și telefoanele private. Rusia experimentează deja cu bruiajul sateliților, iar Vestul cu alternative imune la bruiaj. „Prin GPS, ne-am construit castele tehnologice pe nisip, iar pe castele piețe vaste – și numai prin pur noroc nu s-au prăbușit până acum”. „Germania, al doilea contributor după SUA, își va reduce drastic sprijinul militar pentru Ucraina din 2025”, relatează ziarul francez Le Point. Totuși, „pentru a compensa, Berlinul mizează pe crearea în cadrul G7 și UE a unui instrument financiar care să utilizeze active rusești înghețate” și nu exclude nici mici ajutoare ad-hoc, de la caz la caz, după nevoie. Corriere Della Sera încearcă să dezlege tainele implicării Qatarului în meandrele diplomației globale, arătând că Doha e „esențială pentru negocierile privind Gaza”, dar totodată „era pe cale să găzduiască recent o negociere Rusia-Ucraina, eșuată în urma ofensivei ucrainene din Rusia”. Practic, „Qatar a furat de la Turcia lui Erdogan rolul mult râvnit de pacificator între Zelenski și Putin”, reușind să devină un soi de „Elveția din Golf”, „punct culminant al unei ambiții geopolitice disproporționate”.
Revenim la La Libre Belgique, care preia anunțul organizației islamiste teroriste palestiniene Hamas care „l-a acuzat duminică pe prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu că a «obstrucționat» un acord de armistițiu în Gaza după ultima rundă de negocieri de la Doha de joi și vineri”. O acuzație curioasă, dat fiind că în aceeași zi, în apropierea unei sinagogi din Tel Aviv, o bombă a explodat accidental în rucsacul unui terorist palestinian care se îndrepta spre locul măcelului pe care intenționa să-l comită. Conform agenției Reuters, explozia a fost revendicată luni de aceeași organizație teroristă, Hamas, împreună cu complicii ei din Jihadul Islamic. Ziarul online The Times of Israel publică o cu totul altă perspectivă: „gruparea teroristă Hamas a publicat o declarație care respinge acordul pe tema eliberării ostaticilor și a unui armistițiu, în urma unor discuții purtate joi și vineri la Doha, acuzându-l pe Netanyahu că ridică noi obstacole în calea tratativelor”. Pe de altă parte, „Netanyahu le-ar fi spus miniștrilor săi că e pesimist în privința unui acord, dat fiind că Israelul a negociat de fapt cu țările mediatoare, iar nu cu Hamas, care a refuzat să trimită o delegație la ultima rundă de negocieri”. „Discuțiile actuale «ar putea fi ultima» șansă pentru un acord de pace în Gaza, a declarat secretarul de stat american Antony Blinken, sosit în Israel”, reține agenția italiană Ansa. Vizita acestuia ar avea două semnificații: „prezența lui acolo e posibilă pentru că momentan Iran și Hezbollah își amână răzbunarea împotriva Israelului”; respectiv Netanyahu va fi supus la „presiuni excepționale pentru ca interesele lui să nu irosească «ultima șansă pentru acord»”. Britanicul The Guardian nu e însă deloc optimist, apreciind că nici Netanyahu și nici Hamas nu vor un acord, ba chiar „le-au legat mâinile negociatorilor”: „nici una dintre părți nu va tolera concesiile necesare până când SUA, Egipt și Qatar nu-și vor fi exercitat influența considerabilă”. Tot din Regatul Unit, săptămânalul The Spectator pare a pune punctul pe i: „Deși nu putem exclude varianta că suntem receptorii unei strategii de comunicare menite a smulge noi concesii la negocieri, chiar pare că discuțiile se împiedică de divergențele substanțiale dintre cele două tabere. Ele reflectă obiective diametral opuse privind războiul și faza de după el. Pentru Israel și Hamas aceste divergențe constituie însăși diferența dintre victorie și înfrângere.”
„Mii de delegaţi au început să se adune la Chicago, în SUA, unde va începe Congresul Naţional al Partidului Democrat. La evenimentul de patru zile Kamala Harris va fi confirmată drept candidată oficială a partidului la alegerile prezidenţiale din noiembrie”, transmite BBC. În jurul complexului în care va avea loc congresul, consemnează Newsweek, democrații au construit un „zid” din plasă de sârmă întărit pe alocuri cu vehicule, inclusiv pluguri de zăpadă, în așteptarea asaltului activiștilor pro-palestinieni care amenință să vină cu zecile de mii. „Zidul” democraților, care-l ridiculizau pe Trump pe aceeași temă, face acum înconjurul rețelelor sociale spre deliciul republicanilor. Editorialul cotidianului The Wall Street Journal îi îndeamnă însă pe delegați să viziteze Chicago, pentru a vedea cum arată un oraș administrat neîntrerupt de democrați „aproape un secol”. În 2023 Chicago a fost campionul orașelor americane la omoruri – pentru al 12-lea an consecutiv. În ciuda fiscalității excesive, bugetul municipal se luptă cu un deficit impresionant. Și, deși patru din cinci elevi absolvenți de opt clase nu pot citi fără dificultate, sindicatul profesorilor – întâmplător cel mai generos donator din campania electorală a actualului primar – îi solicită primăriei o mărire de salarii. The Washington Post consideră că economia va conta mult la alegerile din noiembrie. În ultimii trei ani economiile gospodăriilor au ajuns de la cel mai înalt nivel înregistrat vreodată la unele dintre cele mai scăzute, în vreme ce datoriile au urmat traiectoria inversă. Mesajul administrației Biden-Harris în acest context a fost: „nu vă luați după aparențe, economia o duce mult mai bine decât credeți”. Însă mesajul a „eșuat lamentabil, dintr-un motiv întemeiat: nu e conform cu realitatea vieții de zi cu zi a majorității americanilor”. The New York Times găzduiește o dezbatere între doi editorialiști pe tema plafonării prețurilor la alimente, propuse recent de Harris. Unul consideră că măsura va fi greu de implementat, politic vorbind, dar că poate fi o „fundație pentru un program mai general, a cărui componentă fiscală să includă redistribuirea unei părți a mega-bogăției clasei de sus către cei care se zbat să ajungă în clasa de mijloc”. Celălalt subliniază că „orice economist serios de pe planetă” îi va spune lui Harris că plafonarea prețurilor duce la „penurie, cumpărare compulsivă și consolidarea pieței negre”; speranța lui e că propunerea e doar un exces electoral deliberat, iar după alegeri Harris va redeveni o „democrată normală”. Revista americană The Atlantic observă că Obama a promis în 2008 abandonarea politicilor economice pro-corporatiste de tip Clinton, dar în opt ani de președinție nu s-a ținut de cuvânt. Fapt care explică de ce în 2016 am asistat nu numai la ascensiunea populismului lui Trump la dreapta, ci și la al lui Bernie Sanders la stânga. Explică și de ce Biden, deși a fost vicepreședintele lui Obama, odată ajuns și el președinte a adoptat altă politică economică, una „aspirând să îndrume țara spre un consens post-neoliberal”. Acum „mantia populistă” a promisiunilor inițiale ale lui Obama e la dispoziția lui Harris. Întrebarea e: e ea dispusă s-o îmbrace? Sau va urma calea lui Obama, bătătorind făgașul „tehnocrației corporatiste”, se întreabă The Atlantic.
(Andrei Suba, RADOR RADIO ROMÂNIA)
