Marcel Ciolacu va discuta la Bruxelles despre stadiul îndeplinirii PNRR şi despre postul de comisar european al României

RADOR RADIO ROMÂNIA (22 august) – Premierul Marcel Ciolacu va discuta joi la Bruxelles cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, despre stadiul îndeplinirii PNRR şi despre portofoliul României în viitoarea Comisie Europeană. Potrivit purtătorului de cuvânt al executivului de la Bucureşti, şeful guvernului nu va merge cu nicio nominalizare, dar va spune ce post de comisar european doreşte ţara noastră – unul legat de zona economică. Marcel Ciolacu este însoţit la Bruxelles de ministrul de finanţe, Marcel Boloş, şi de responsabilul de la proiecte europene, Adrian Câciu.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 22 august)/rpatulea/asalar