Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat, sâmbătă, de Ziua Independenței Ucrainei, că între Kiev şi Moscova a avut loc un nou schimb de prizonieri. 115 apărători ucraineni au fost eliberați din captivitatea rusă. După cum a remarcat președintele, printre cei eliberați se numără soldați ai Gărzii Naționale, ai Forțelor Armate, ai Marinei și ai Serviciului de Frontieră. Schimbul de prizonieri dintre Ucraina şi Rusia a fost mediat de Emiratele Arabe Unite. „Mulțumim fiecărei unități care completează fondul nostru de schimb (numărul de militari ruşi luaţi prizonieri de armata ucraineană, n.r.). Acest lucru aduce mai aproape eliberarea militarilor noştri, a civililor noștri din captivitatea rusă. Mulțumim echipei și partenerilor noștri, Emiratele Arabe Unite, pentru faptul că oamenii noștri se întorc acasă” – a adăugat președintele. Comandamentul pentru prizonierii de război, de asemenea, a raportat că toți cei recuperaţi din Rusia în timpul celui de-al 55-lea schimb de prizonieri sunt recruți, dintre care unii au fost capturați în primele luni ale invaziei ruse la scară largă, în 2022. De asemenea, au fost eliberaţi nouă apărători condamnați ilegal în Rusia, precum şi marinari și trei grăniceri. În plus, au fost eliberaţi 82 de apărători ai Mariupolului, dintre care 50 au apărat uzina Azovstal. Printre cei salvați se numără soldați, sergenți și marinari./sdan/dstanesc
(Agenția de presă RBC – 24 august)