Este cod galben de ploi abundente

Este cod galben de ploi abundente până la ora 23 în Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei, în sudul Transilvaniei, în nordul şi estul Munteniei, în nord-estul Olteniei şi local în Carpaţii Orientali şi Meridionali. Meteorologii spun că vor fi vijelii, izolat va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor fi izolat de peste 30-40 l/m². La noapte va mai fi cod galben doar în judeţele Constanţa şi Tulcea, iar pe litoral va fi chiar cod portocaliu de furtună. Au fost emise şi mai multe avertizări imediate cu cod portocaliu în judeţe precum Bacău, Galaţi, Vrancea sau Vaslui. Deja au fost probleme în municipiul Constanţa, în ultimele ore, din cauza ploii abundente. Mai multe străzi au fost inundate, iar traficul s-a desfăşurat cu dificultate, fiind afectat inclusiv transportul în comun, după cum ne-au transmis colegii de la Radio România Constanţa./astanimir/dstanesc

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 29 august)