Context
Tot cartierul era aici. (…) Stadionul Republicii a fost un stadion foarte iubit de bucureșteni. O tradiție care a rămas din acele timpuri și care încă se practică în prezent este cea a datului foc la ziare. Știți de ce există această tradiție? Pe vremea aia, stadionul nu avea nocturnă. Erau întreceri de atletism, săritură în înălțime, cursele mari – 5 000 m, 10 000 m – care durau mai mult, până se întuneca. Iar oamenii aprindeau făcliile din ziare. Pe stadionul Republicii era o problemă să prinzi un bilet la internaționalele de atletism – era full. În potcoavă [partea semirotundă a stadionului] se desfășurau săriturile în înălțime și de prăjină și finalele campionatelor naționale de box. (…) Sub tribuna principală era sala de canotaj, care se făcea pe timp de iarnă – bacul, spuneam „mergem la bac”. (Dinu Suciu)
Stadionul Republicii, cunoscut inițial sub numele de „Stadionul ONEF” (Oficiul Național de Educație Fizică), e un capitol important în istoria sportului și arhitecturii din România. Inaugurat pentru prima dată pe 9 mai 1926, acest stadion a fost un simbol al modernității și al progresului în perioada interbelică, dar și un martor al transformărilor dramatice prin care a trecut țara în secolul XX.
Inaugurarea și primii ani de glorie
Construit la inițiativa Oficiului Național de Educație Fizică, stadionul a fost proiectat de doi dintre cei mai renumiți arhitecți români ai vremii: Horia Creangă și Marcel Iancu. Proiectul lor a fost revoluționar pentru acea perioadă, stadionul fiind primul din România dotat cu un gazon prevăzut cu un sistem de drenaj, un element tehnic avansat care asigura o calitate superioară a terenului de joc, indiferent de condițiile meteorologice.
Pe 9 mai 1926, stadionul a fost inaugurat cu un meci de rugby între echipa națională a României și echipa armatei franceze. Deși partida s-a încheiat cu o înfrângere pentru români, scor 35-3, evenimentul a marcat un moment de mândrie națională, stadionul devenind imediat un punct de referință pentru sportul românesc.
Transformări și distrugerea în timpul războiului
În anii care au urmat, Stadionul ONEF a găzduit numeroase evenimente sportive importante, fiind martorul evoluției sportului românesc în perioada interbelică. Totuși, destinul său avea să fie marcat de evenimentele tragice ale celui de-Al Doilea Război Mondial. În timpul războiului, stadionul a fost grav afectat de un incendiu, care l-a distrus aproape în totalitate. Această calamitate a întrerupt temporar utilizarea sa, însă nu a reușit să-i stingă complet strălucirea.
Reconstrucția și reinaugurarea din 1948
După încheierea războiului, în contextul reconstrucției și al noilor directive politice din Republica Populară Română, stadionul a fost reconstruit și reamenajat, recăpătându-și importanța pe scena sportivă națională. La 3 septembrie 1948, a avut loc reinaugurarea sa sub numele de „Stadionul Republicii”, eveniment ce a coincis cu prima ediție a Campionatelor Internaționale de Atletism ale Republicii Populare Române. Cu o capacitate de 40.000 de locuri, Stadionul Republicii a fost, la acea vreme, cel mai mare și modern stadion din țară. A fost dotat cu facilități de ultimă generație, inclusiv o instalație de nocturnă – a doua de acest fel din România, după cea de la Stadionul Romcomit din București. Această modernizare a permis organizarea de competiții sportive de seară, sporind accesibilitatea evenimentelor pentru publicul larg.
Declinul și dispariția în umbra „Casei Poporului”
Deși reinaugurarea din 1948 a marcat un nou început promițător pentru Stadionul Republicii, soarta sa a fost pecetluită în anii ’80, odată cu decizia regimului comunist de a construi Casa Poporului, cunoscută astăzi ca Palatul Parlamentului. Amplasarea masivei construcții a impus dezafectarea stadionului, care a fost demontat pentru a face loc noii clădiri.
Astfel, în pofida istoriei sale bogate și a rolului său esențial în dezvoltarea sportului românesc, Stadionul Republicii a dispărut treptat, fără a lăsa prea multe urme fizice în peisajul actual al Bucureștiului. Astăzi, locul său rămâne ascuns sub pământul ce susține colosul de beton al Palatului Parlamentului, dar amintirea lui persistă în memoria celor care au avut ocazia să asiste la evenimentele sportive de pe arena sa.
Moștenirea și amintirea unui simbol pierdut
Stadionul Republicii, deși nu mai există fizic, rămâne un simbol important al perioadei de modernizare a României interbelice și postbelice. A fost un loc de întâlnire pentru iubitorii sportului, un loc unde s-au scris pagini de glorie ale sportului românesc și unde mii de oameni au aplaudat performanțele atleților. Dezafectarea sa pentru construirea unei alte embleme naționale, Casa Poporului, reflectă tensiunile dintre modernitate și trecut, dintre nevoia de dezvoltare și conservarea patrimoniului istoric. Astăzi, în lipsa unei structuri fizice care să amintească de stadion, povestea sa continuă să trăiască prin rememorările și documentele istorice, fiind un memento al vremurilor în care sportul era celebrat într-un spațiu dedicat, modern și plin de viață.
Autor: Alexandru Eduard Balaci
Bibliografie
-Calendar Rador
-https://uranusacum.ro/en/stadionul-anef-onef-republicii-2/
-https://bucurestiulmeudrag.ro/fotografii/571b6171-06c8-4455-b3e0-8178592b13d5
