Cei cinci judecători ai Înaltei Curţi de Casație și Justiție, care vor face parte din Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, vor fi desemnați prin tragere la sorți

Cei cinci judecători ai Înaltei Curţi de Casație și Justiție, care vor face parte din Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, vor fi desemnați astăzi, la prânz, prin tragere la sorți. Ședința va fi publică, urmând ca mâine să fie ales, prin vot secret, președintele Biroului Electoral Central. Potrivit calendarului aprobat de Guvern, perioada electorală pentru alegerile parlamentare a început de ieri, principalele repere fiind, pe lângă constituirea BEC, depunerea listelor de candidați până pe 2 octombrie și începerea campaniei electorale pe data de 1 noiembrie. Alegerile pentru viitorul legislativ vor avea loc pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 septembrie)/aburtica