EVENIMENTE INTERNE

– Parlament

  • ora 13:00 – Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO – Sala de ședințe a Comisiei Economice – corp B4, etaj P, cam.28

– Senat

* Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, este invitată de grupul senatorilor USR, pe 10 septembrie, în plenul Senatului, la dezbaterea ‘Ora Guvernului’ pentru a explica inechităţile create de intrarea în vigoare de la 1 septembrie 2024 a Legii 360/2023, noua lege privind sistemul public de pensii, ceea ce a condus la grave inechităţi ce afectează în special persoanele care au lucrat în condiţii speciale şi deosebite de muncă, precum şi persoanele cu dizabilităţi

* ora 12:00 – Ședinţa Biroului permanent și ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 14:00 – Lucrări în grupurile parlamentare

* ora 16:00 – Lucrări în plen (la sediul Senatului și online)

  • Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi
  • ora 17:00 – vot final

* Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

  • ora 10:00 – Comisia pentru antreprenoriat și turism – etaj 3, sala 3019 şi online
  • ora 11:00 – Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale – etaj 4, sala 4044
  • ora 11:00 – Comisia pentru învăţământ – etaj 5, la sediul Senatului și online
  • ora 11:00 – Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi – etaj 6, sala 6054 şi online
  • ora 11:00 – Comisia pentru mediu – etaj 2, sala 323
  • ora 11:00 – Comisia pentru comunicații, tehnologia informației și inteligență artificială – 1M, sala 204 și online
  • ora 11:00 – Comisia pentru agricultură, industrie alimentară si dezvoltare rurală – etaj 4, sala 4060 şi online
  • ora 12:00 – Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale – etaj 4, sala 4044
  • ora 12:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – etaj 4, sala 4044 și online
  • ora 13:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – etaj 5, sala 5001
  • ora 13:00 – Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială – etaj 6, sala 6001/on line
  • ora 13:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – etaj 3, sala 3047 și online
  • ora 14:00 – Comisia pentru sănătate – la Sediul Senatului, etaj 5, cam.5043 și online
  • ora 15:30 – Comisia pentru știință, inovare și tehnologie – etaj 5, sala 5058 și online

– Camera Deputaților

* ora 13:30 – (prezență fizică și online) – Şedinţa Biroului permanent și ședinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 14:00 – Activitate în cadrul grupurilor parlamentare

* Ședinţa în plen (prezență fizică și online)

  • ora 16:00 – Dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi
  • ora 17:00 – Prezentarea pe scurt a interpelărilor ce urmează a fi adresate membrilor Guvernului

* Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică și online)

* 17:00 – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual

  • Comisia pentru sănătate şi familie – sala de ședințe a Comisiei pentru sănătate: Corp B2, etaj 2. După plen. Prezenţă fizică şi online.
  • Comisia pentru industrii şi servicii – sala: 25, etaj 2, Corp B4 – prezență fizică și online. După ședință din plenul Camerei Deputaților
  • Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi – Studiu individual
  • Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă – Studiu individual
  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – Documentare şi consultare
  • ora 13:00 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, cu prezenţă fizică şi online – sala: Iuliu Maniu, nivel P
  • ora 14:30 – Comisia pentru afaceri europene, prezenţă fizică şi online – sala: corp B2, parter
  • ora 17:00 – Comisia pentru muncă şi protecţie socială
  • ora 17:00 – Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, fizic şi online – sala: 4113
  • ora 17:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – sala: 5156
  • ora 17:00 – Comisia pentru învăţământ – sala: 3150 si online
  • ora 17:45 – Comisia pentru știință și tehnologie – sala: cam 3150, etaj 3, corp B4

– Ministere

* Consultări politice ale secretarului de stat pentru afaceri europene Clara Staicu cu omologul sloven din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Europene al Republicii Slovenia, Marko Štucin – la sediul MAE

* Oradea: Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, participă la deschiderea primului campus de învăţământ dual. La eveniment participă şi ministrul educaţiei, Ligia Deca – ora 11:00, str. Ceyrat nr. 4.Evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook PNL

* Tulcea: Conferinţă de presă susţinută de ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, prilejuită de semnarea contractului de finanţare aferent proiectului ‘Crearea de păduri urbane în Municipiul Tulcea’. Vor fi prezenţi primarul municipiului, Ştefan Ilie, guvernatorul ARBDD, Bogdan-Ioachim Bulete şi reprezentanţi ai Direcţiei Silvice Tulcea – ora 16:00, la sediul Primăriei Tulcea, str. Păcii nr. 20

– Apărare, Interne

* Alba Iulia: Conferinţă de presă privind activităţile desfăşurate în contextul începerii noului an şcolar, susţinută de către reprezentanţii structurilor MAI din judeţul Alba la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean din municipiul Alba Iulia – ora 10:30, strada Al.I.Cuza, în incinta Carolina Mall

* Bistriţa: Declaraţie de presă comună a structurilor MAI din judeţul Bistriţa-Năsăud cu privire la măsurile şi acţiunile întreprinse în contextul începerii noului an şcolar, la Bistriţa-Năsăud  – ora 9:50, la sediul ISU Bistriţa-Năsăud din municipiul Bistriţa, strada Sigmirului nr.16

* Focşani: Conferinţă de presă privind activităţile desfăşurate în contextul începerii noului an şcolar, susţinută de IPJ Vrancea în sistem integrat cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne din judeţ – ora 11:30)

* Oradea: ‘Misiunile desfăşurate şi măsurile dispuse de poliţiştii din Bihor pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi cadrelor didactice în anul de învăţământ preuniversitar 2024-2025’ – conferinţă de presă organizată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor – ora 10:00, sediul instituţiei, sala mare, Parcul Traian nr. 18

* Râmnicu Vâlcea: ‘Măsuri pentru începerea în condiţii corespunzătoare a anului şcolar 2024-2025’ – declaraţie de presă organizată de structurile MAI (ISU, IJJ, IPJ, ANA) – ora 10:00, în incinta Şcolii Gimnaziale ‘Take Ionescu’, str. Calea lui Traian nr. 128

– Organizații internaționale

* Bruxelles: Mircea Geoană l-a înștiințat, de curând, pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, că se va retrage din funcţia de secretar general adjunct al Alianţei începând cu 10 septembrie. ‘Mircea a lucrat în slujba NATO timp de aproape cinci ani, fiind primul român care a deţinut funcţia de secretarul general adjunct al NATO. Boris Ruge, asistentul secretarului general pentru afaceri politice şi politica de securitate va îndeplini funcţie de secretar general adjunct interimar până este desemnat un succesor pentru Mircea Geoană.

 – Administraţie

* Şedinţa Consiliului Local Sector 1 – ora 10:00, online

* Dezbatere publică organizată de Primăria Sectorului 2 pe tema proiectului de hotărâre privind aprobarea închirierii şi utilizării temporare a sălilor de sport şi a spaţiilor excedentare din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, aflate pe raza sectorului – ora 14:00, la sediul instituţiei, sala Ion Luca Caragiale, etaj 3, str. Chiristigiilor nr. 11-13 şi online, pe platforma de videoconferinţă – Webex

* Timişoara: Şedinţă de plen extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Timişoara – ora 17:00

– Juridic

* Consiliul Superior al Magistraturii:

  • şedinţa în plen – ora 12:00
  • şedinţa Secţiei pentru procurori – ora 13:00

– Social

* Sfântu Gheorghe: Programul Pedibus, lansat de autorităţile locale din Sfântu Gheorghe în urmă cu trei ani cu scopul de a determina elevii din clasele primare să meargă pe jos la şcoală, va fi reluat începând de astăzi, 10 septembrie, au anunţat organizatorii. Pedibus-urile, cum au fost denumite grupurile care se deplasează per pedes la şcoală, pornesc în fiecare dimineaţă din mai multe puncte ale oraşului şi adună pe traseu toţi copiii care le aşteaptă în staţiile prestabilite. Grupurile sunt însoţite de voluntari, printre aceştia numărându-se părinţi, profesori, actori, medici, sportivi, ziarişti, şefi de instituţii etc.

– Economic

* Camera de Comerț și Industrie a României, în parteneriat cu Ambasada Republicii Italiene în România, vă invită să participați la seminarul economic “The role of Italian investments and trade in the development of the Romanian economy”, eveniment care va avea loc marți, 10 septembrie, sala Aurel Ghibuțiu, CCIR Business Center, începând cu ora 10:00 (09:30 – înregistrare).

  • În cadrul evenimentului, va fi prezentat studiul realizat de Ambasada Italiei la București, în colaborare cu Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, prin echipa de cercetare din cadrul Romanian Economic Monitor (Monitorului Economic Român/FSEGA), care analizează contribuția și evoluția prezenței economice italiene în România în perioada 2013-2023. Mai multe detalii despre eveniment:

The role of Italian investments and trade in the development of the Romanian economy

* Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), în parteneriat cu Endeavor Romania, au lansat cea de-a doua ediţie a programului ‘Women on Boards in România’, ce oferă training personalizat pentru femei cu experienţă în afaceri, precum şi pentru femei antreprenor care conduc întreprinderi mici şi mijlocii (IMM), cu scopul de a le ajuta să preia cu încredere roluri în Consilii de Administraţie. Programul constă într-un training online, ‘Managing Dynamics in the Boardroom’, pe 10 septembrie, urmat de un eveniment hibrid, ‘Advisory Boards’, la Bucureşti, pe 6 noiembrie. ‘Women on Boards din România’ este finanţat de EBRD’s Small Business Impact Fund (Ireland, Italy, Japan, South Korea, Luxembourg, Norway, Switzerland, Sweden, US, TaiwanBusiness – EBRD Technical Cooperation Fund) şi susţinut de Banca Transilvania, Deloitte România, PWN România şi Envisia

* Camera de Comerţ şi Industrie a României, în parteneriat cu Ambasada Republicii Italiene în România, organizează un seminar economic cu tema ‘Rolul investiţiilor italiene şi al comerţului în dezvoltarea economiei româneşti’ – ora 10:00, CCIR Business Center, Sala Aurel Ghibuţiu

* Bursa de Valori Bucureşti organizează o nouă ediţie a dezbaterii trimestriale organizate împreună cu Asociaţia Administratorilor de Fonduri – ora 10:00

* Institutul Naţional de Statistică prezintă date privind mişcarea naturală a populaţiei în luna iulie şi sacrificările de animale şi păsări şi producţia de carne în iulie 2024

– Medicină, Sănătate

* Conferinţa de lansare a raportului de cercetare privind violenţa obstetrică şi experienţa naşterii în spitalele de stat şi private ‘Maternitate în Siguranţă – Recomandări pentru a îmbunătăţi accesul la asistenţă prenatală universală, practici de naştere bazate pe dovezi şi măsuri prietenoase pentru femei şi copii în spitale’, realizat de Asociaţia Moaşelor Independente – ora 10:00, la Institutul Francez din România, bd. Dacia nr. 77

– Învățământ, Cercetare

* Sfântu Gheorghe: Programul Pedibus, lansat de autorităţile locale din Sfântu Gheorghe în urmă cu trei ani cu scopul de a determina elevii din clasele primare să meargă pe jos la şcoală, va fi reluat începând cu data de 10 septembrie, au anunţat organizatorii.

– Istorie, Arhive

* În cadrul evenimentelor dedicate istoriei şi culturii româneşti, Casa de Cultură ‘Friedrich Schiller’ organizează de la ora 18:00, conferinţa ’85 de ani de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial’, care se va desfăşura la sediul Casei Schiller din Str. Batiştei nr.15, Bucureşti. La 85 de ani de la aceste întâmplări tragice pentru omenire, trei reputaţi istorici specializaţi în istoria secolului al XX-lea urmează să prezinte publicului importanţa acestui eveniment istoric şi efectele lui asupra traseului istoric al naţiunii române şi al întregii Europe, prelegeri urmate de un dialog între invitaţi şi publicul prezent la manifestare:

  • Dr. Constantin Corneanu – istoric, preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Europene de Studii Geopolitice şi Strategice ‘Gheorghe I. Brătianu’: Geopolitica Marilor Puteri şi Pactul Molotov-Ribbentrop
  • Dr. Alin Spanu – istoric, profesor asociat la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti: Războiul aerian germano-polon în analiza serviciilor de informaţii româneşti
  • Dr. Ion Constantin – istoric, cercetător asociat la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române: Marele Refugiu polonez în România (1939). Atitudinea, sprijinul şi urmările pentru guvernul de la Bucureşti

 – Mass- Media

* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00

– Cultură

* În cadrul Concursului Internațional George Enescu (31 aug. – 27 sep.), are loc Finala Secțiunii Violoncel, cu un concert al Orchestrei Naționale Radio, dirijor – Jonathan Bloxham – ora 18:00, la Ateneul Român. Editura Casa Radio este prezentă cu o selecţie de albume muzicale, printre care valoroase versiuni interpretative ale repertoriului simfonic şi violoncelistic, cameral şi concertant. Concertul va fi transmis LIVE, pe TVR Cultural, Radio România Muzical dar şi pe website-ul concursului – www.concurs.festivalenescu.ro.

* Biblioteca Metropolitană Bucureşti, strada Tache Ionescu nr. 4 deschide seria de trei evenimente , găzduite în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti 2024 (10 – 14 sep.). Programul zilei:

  • ora 15:00 – Remember Dan Arsenie. Invitaţi: Magda Cârneci (România), Carmen Guerrero (Spania), Alba Guerrero (Spania), Călin-Andrei Mihăilescu (România/Canada), Ion Bogdan Lefter (România). Moderator: Victor Ivanovici (România/Grecia)

* De la ora 19:00, la Goethe-Institut Bucureşti, Calea Dorobanţi nr.32, va avea loc un eveniment special dedicat lui Johnny Răducanu: proiecţia filmului documentar ‘300 Roma Tears – Johnny’s Legacy’ (2022) şi recital Solo Contrabas, ambele semnate de Michael Creţu, nepot şi continuator al moştenirii muzicale lăsate de Johnny Răducanu. Evenimentul va include şi lansarea în Bucureşti a CD-urilor ‘Johnny’ (Jazz Trio) şi ‘The Byzantium Connection’ (Solo Contrabas)

* Iași: MINA Pop-up Iași lansează pe 10 septembrie în premieră, de la orele 19:00 și 20:15, spectacolul de dans imersiv [IN BETWEEN]. O reprezentație fascinantă vizual și o experiență multimedia colectivă, show-ul este conceput și regizat de Bobi Pricop, alături de coregraful Filip Stoica, asistat de Simona Dabija, într-un spațiu sonor creat de Alexei Țurcan, pentru care universul vizual digital este semnat de Les Ateliers Nomad. Proiectul este co-finanțat de Ministerul Culturii. MINAPop-Up este găzduit într-un cort de 450 mp, cu proiecții 360°, amplasat în colaborare cu Palas Campus Iași pe Str. Iancu Bacalu

* Mila 23, jud.Tulcea: Proiecţia documentarului ‘IVAN, omul cu rădăcini în ape’ (un film de Ana Preda, 2024, coproducţie TVR – Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23) – ora 18:30, Centru de inovare şi premiera spectacolului corului Muzeului Ivan Patzaichin – ora 20:00, scenă

* Târgu Bujor: În perioada 8-19 septembrie, în sălile de spectacol din cele 9 oraşe din 8 judeţe ale României care încep cu toponimul ‘Târgu’,’Târgu muzical’, este un nou turneu de concerte interdisciplinar (muzică barocă şi contemporană, scenografie şi proiecţie multimedia), în oraşele-târg ale României. Programul zilei:

  • ora 15:00 – concert la Casa de Cultură ‘Mihai Eminescu’

* Timișoara: Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, în noua stagiune teatrală 2024 – 2025, prezintă „O noapte furtunoasă. Un exercițiu” după I.L. Caragiale, un spectacol în regia Adei Lupu Hausvater, eveniment care îi aduce la rampa Sălii Mari a Teatrului Național pe Ion Rizea, Matei Chioariu, Marin Lupanciuc, Darius Zet, Oana Antonovici și Cora Similian – ora 19:00

* Chișinău: Cea de-a IX-a ediție a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești se va desfășura în perioada 10 – 22 septembrie, aducând un program impresionant și valoros de evenimente reunite în jurul idealurilor lumii libere sub genericul „Conexiuni europene”: 46 de evenimente culturale dintre care – 26 de spectacole în sală și aer liber; 8 audiții ale spectacolelor radiofonice; 6 premiere; 10 conferințe, lansări de carte, întâlniri cu intelectuali, creatori și oameni de cultură. Pentru al patrulea an consecutiv evenimentul se bucură de Înaltul Patronaj Prezidențial, acordat de Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și de Președintele României, Klaus Iohannis. Din programul zilei:

  • ora 18:00 – Festivitatea de deschidere a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești cu un spectacol-fenomen prin numele autorului – Eugène Ionesco – și prin prezența a doi actori legendari ai teatrului românesc – Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț, spectacolul „Regele moare” în regia lui Andrei și Andreea Grosu, producția Teatrului Național „I.L. Caragiale” București – la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Sala Mare

 – Sport

* Anglia: Selecţionata Under-20 a României înfruntă echipa Angliei, în Elite League U20 – ora 21:00, Stadionul ”Edgeley Park” – Stockport

* Finlanda: Naţionala Under-21 a României înfruntă echipa Finlandei, în Grupa E a Campionatului European de fotbal pentru tineret din 2025 – ora 19:00, Tammelan Stadion – Tampere

 – S-a întâmplat într-o zi de 10 septembrie

* Într-o zi de 10 septembrie, acum 156 de ani (1868), pe un loc ales de domnitorul Carol I, a fost pusă prima piatră de temelie a Gării de Nord din București, cea mai mare stație feroviară din România. Aceasta a fost inaugurată pe 13 septembrie 1878, după 4 ani de construcție. Inițial stația a fost numită Gara Târgoviștei (pentru că strada numită astăzi Calea Griviței se numea pe acea vreme Calea Târgoviștei), iar oamenii puteau beneficia de circulație feroviară doar pe linia Roman-Galați-București-Pitești. Abia în anul 1888, când a avut loc prima reabilitare a gării, a fost numită „Gara de Nord”. În anii 1930-1932 Gara de Nord a fost modernizată, făcându-se mai multe lucrări. Una dintre cele mai importante a fost legarea celor nouă peroane printr-un peron transversal. Însă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în timpul bombardamentelor, clădirea, deși a rămas în picioare, a suferit importante distrugeri. Clădirea Gării de Nord a fost inclusă în lista Monumentelor Istorice din România. În momentul de față reprezintă cel mai important nod feroviar din România, în fiecare zi, din cele 8 peroane, plecând și sosind aproximativ 200 de trenuri. În aproprierea Gării de Nord există și un Muzeu al Căilor Ferate Române, unde se pot descoperi machete, vagoane, fotografii și acte vechi, costume de ceferiști, dar și obiecte cu caracter memorial legate de personalități cum ar fi Anghel Saligny (1854-1925) sau Elie Radu (1853-1931), care au avut realizări deosebite în domeniul podurilor feroviare

* Acum 141 de ani (1883) apărea bilunar (până în septembrie 1885; ianuarie 1894 – iunie 1896), la Iaşi, revista de muzică „Astra”. A publicat articole şi studii de orientare, cronici, între care cele mai importante au fost semnate de Gavriil Musicescu (10/23)

* Cu 114 ani în urmă (1910), Yvonne Blondel-Cămărăşescu (n. 1884 – m. 1971) parcurgea cu un biplan distanţa Ploieşti-Chitila, la o înălţime de 600 de metri, doborând recordul mondial feminin la 30 km, care aparţinea unei franţuzoaice

* Puterile Aliate au semnat în urmă cu exact 105 ani (1919), la Saint-Germain-en-Laye (Franţa), Tratatul de pace cu Austria, prin care se recunoştea, pe plan internaţional, unirea Bucovinei cu România

* În urmă cu 94 de ani (1930) diplomatul Nicolae Titulescu (1882-1941), delegat permanent al României la Liga (Societatea) Naţiunilor în perioada 1920-1936, era ales preşedintele Adunării Ligii (ca şi în anul următor, 1931), fiind cel mai înalt post în ierarhia organismelor diplomatice internaţionale pe care îl ocupase până la acea dată o personalitate politică din România

* Acum 64 de ani (1960), la Jocurile Olimpice de la Roma (25 aug.- 11 sep.), Iolanda Balaş câştiga medalia de aur cu o diferenţă de 14 centimetri faţă de atleta clasată pe cea de-a doua poziţie, în urma unei sărituri de 1,85 metri. După performanţa obţinută a primit „Ordinul Muncii”, doi ani mai târziu fiind distinsă cu „Ordinul Steaua României”, iar în 1964 cu „Ordinul Meritul Sportiv”. În toată cariera sa sportivă a depăşit de 14 ori recordul mondial, a câştigat 142 de competiţii şi a fost de 19 ori campioană naţională

* Se împlinesc 60 de ani (1964) de când a avut loc prima audiţie din România a poemului simfonic „Vox Maris”, de George Enescu, interpretat de Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Române, dirijată de Iosif Conta

* Sunt marcați 50 de ani (1974) de când Republica Guineea-Bissau își declara independența față de Portugalia

* Se marchează 35 de ani (1989) de când, în urma coliziunii cu un convoi bulgăresc, format din şase barje încărcate cu minereu de fier şi împingătorul „Petar Karamincev”, nava de pasageri „Mogoșoaia” (construită în anul 1975) s-a scufundat, la mila 180, în dreptul localităţii Grindu (judeţul Tulcea). Coliziunea dintre pasagerul românesc şi convoiul bulgăresc de barje s-a produs la ora 8:20, în urma tragediei pierzându-şi viaţa 207 oameni (bărbaţi, femei şi copii) dintre cei 223 pasageri, inclusiv 9 membri ai echipajului

* Cu 28 de ani în urmă (1996) Tratatul privind interzicerea totală a testelor nucleare (Comprehensive Nuclear Test-Ban Treaty – CTBT) a fost adoptat de Adunarea Generală a ONU şi deschis pentru semnare (la 24 septembrie 2006). Aceasta cuprinde 44 de state, printre care şi România. Până în acest moment, Tratatul (care are 185 de state semnatare) a fost ratificat de 170 de state, dintre care 36 incluse în Anexa 2 (printre care şi România). CTBT urmează să intre în vigoare la 180 de zile după ratificarea sa de către toate statele care posedă instalaţii nucleare semnificative, incluse în Anexa 2 la Tratat. Tratatul nu este încă în vigoare deoarece o serie de state aflate pe Anexa 2 fie nu au semnat documentul, fie nu l-au ratificat. La 19 noiembrie 1996, printr-o decizie a statelor semnatare a fost constituită o Comisie Pregătitoare (PrepCom) a CTBTO. România a semnat CTBT la 24 septembrie 1996 şi l-a ratificat la 4 octombrie 1999 şi deţine pe teritoriul său o staţie secundară de monitorizare (staţia de monitorizare seismică Cheia – Muntele Roşu), inclusă în Sistemul Internaţional de Monitorizare

* Se împlinesc 25 de ani (1999) de la inaugurarea, la Bucureşti, a primului mare centru comercial de tip mall (în cartierul Vitan), București Mall, de către grupul turc Bayindir Fiba, care reuneşte zeci de magazine, un complex de cinematografe, restaurante şi locuri de joacă pentru copii

* Cu 22 de ani în urmă (2002) Elveţia a devenit cel de-al 190-lea stat membru al ONU, în urma cererii, din 17 iulie 2002, de admitere în cadrul organizaţiei ca membru cu drepturi depline (Elveţia avea statut de observator în cadrul ONU din anul 1948)

* Tot în Elveţia, acum 16 ani (2008), era pus în funcţiune cel mai mare şi cel mai puternic accelerator de particule din lume, Large Hadron Collider de la CERN (Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară), cu sediul la Geneva

Aniversări – Comemorări

– 1635: A murit Georgius (George) Buitul, primul iezuit român sfințit preot în Roma, unde a studiat între 1619 și 1623, ca rezident al seminarului colegiului german, fiind şi primul român trimis la Roma pentru studiile superioare ecleziastice; este considerat autorul primei cărți tipărite în limba română cu caractere latine – o traducere a catehismului lui Petrus Canisius (n. 1591)

– 1709, 10/21: S-a născut Antioh (Dimitrievici) Cantemir, scriitor iluminist şi diplomat rus de origine română; fiul cel mic al al domnitorului moldovean Dimitrie Cantemir; unul dintre iniţiatorii clasicismului în literatura rusă; considerat şi primul poet modern rus, iniţiator al direcţiei criticiste (dintre cele mai importante s-au dovedit peste timp cele nouă satire scrise de el între anii 1729 şi 1739, publicate postum); ambasador al Rusiei la Londra şi Paris (m. 1744) – 315 ani. NOTĂ: Surse din R. Moldova (cantemir.asm.md) dau ca an al naşterii 1708

– 1872: A murit Avram Iancu, conducător al Revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania; în fruntea cetelor de moţi (pe care le-a organizat într-o adevărată armată populară şi care l-au numit „Crăişorul munţilor”), a apărat regiunea Apusenilor („Ţara moţilor”) împotriva atacurilor armatelor nemeşeşti maghiare, pe care le-a înfrânt în câteva bătălii (n. 1824)

– 1912: S-a născut (în comuna Stăneştii de Jos, azi în Ucraina) Vasile Posteucă, poet, eseist, folclorist, profesor şi publicist; unul dintre fondatorii grupării cernăuţene „Iconar”; încarcerat în mai multe rânduri pentru convingerile sale legionare, părăseşte ţara în 1941; după ce trăieşte în mai multe ţări europene, Canada şi Mexic, se stabileşte în SUA (m. 1972)

– 1930: S-a născut Liviu Călin, poet, critic şi istoric literar, editor (m. 1994)

– 1932: A murit Alfred Moşoiu, poet, prozator şi dramaturg (n. 1890)

– 1935: S-a născut matematicianul și profesorul Ion D. Ion; cercetări în domeniile: algebra necomutativă (inele, module, categorii), semigrupuri, teoria numerelor (m. 2018)

– 1944: S-a născut Eugen Evu, poet, publicist și prozator (m. 2017) – 80 de ani

– 1951: S-a născut compozitorul și profesorul Adrian Pop

– 1955: S-a născut compozitorul, interpretul de muzică uşoară și producătorul Mihai Pocorschi; fondator al trupelor „Holograf”, „Formula 5” și „VH2”

– 1959: S-a născut violonista și profesoara Mihaela Martin; stabilită în Germania din 1986 – 65 de ani

– 1964: S-a născut cantautorul Cristian Paţurcă; membru al Cenaclului Flacăra, în perioada 1977-1985; membru fondator al Asociaţiei „21 decembrie 1989” şi participant activ la evenimentele din Piaţa Universităţii (24 apr. – 13 iun. 1990); a devenit celebru în 1990, după ce a scris şi a cântat în Piaţa Universităţii, alături de mii de oameni, „Imnul golanilor” și alte melodii de revoltă anticomunistă (m. 2011) – 60 de ani

– 1964: A murit Aram Frenkian, filosof, filolog, traducător, eseist şi profesor; renumit orientalist şi elenist; membru post-mortem al Academiei Române (2006) (n. 1898) – 60 de ani

– 1975: A murit Mihail Sabin (pseudonimul lui Mişu Sachter), poet, dramaturg şi publicist (n. 1935, la Cernăuţi, azi în Ucraina)

– 1979: A murit Ionel Băjescu-Oardă, compozitor şi cântăreţ; autor de romanţe (n. 1883) – 45 de ani

– 2022: A murit publicistul, reporterul şi diplomatul Neagu Udroiu; în 1966 a început să lucreze în presa scrisă, apoi în radio-televiziune, a fost director al Rompres, şef departament în cadrul Editurii Niculescu, director de programe culturale în cadrul televiziunii România de Mâine, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Finlanda şi Estonia; a scris cărți de reportaje, studii de teoria și tehnica presei, o monumentală istorie a presei românești (n. 1940)

EVENIMENTE EXTERNE

– Varșovia, Polonia: Vizita președintelui finlandez Alexander Stubb

– Egipt: Vizita președintelui german Frank-Walter Steinmeier (10 – 12 sep.)

– Berlin: Ministrul german de finanțe, Christian Lindner vorbește despre Ziua Capitalului în cadrul asociației BVK

– Berlin: Ministrul german al economiei, Robert Habeck discută despre un viitor industrial neutru din punct de vedere climatic la conferința de inginerie mecanică găzduită de sindicatul IG Metall

– Luxemburg: Curtea Europeană de Justiție se pronunță cu privire la ajutorul irlandez acordat Apple

– Luxemburg: Curtea Europeană de Justiție se pronunță cu privire la amenda de un miliard de euro aplicată Google pentru abuz de poziție dominantă

– Phnom Penh, Cambogia: Reuniunea miniștrilor mediului din subregiunea Marea Mekong (10 – 13 sep.)

– Washington: Conferință de presă susținută de liderul opoziției indiene, Rahul Gandhi

– Washington, DC: Urmează să aibă loc dezbaterea dintre vicepreşedintele SUA, candidata democrată la alegerile prezidenţiale din noiembrie, Kamala Harris şi candidatul republican Donald Trump, la postul de televiziune ABC

– Iordania: Alegeri legislative

– Dunkerque, Franța: A 25-a Conferință europeană de tranziție energetică (10 – 12 sep.)

– Geneva: Forumul public anual al Organizației Mondiale a Comerțului (10 – 13 sep.)

– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind Ucraina

– Paris: Decizia de recurs pentru transportatorul de pavilion al Yemenului, Yemenia Airways, judecat pentru omor involuntar în accidentul din 2009 în largul Insulelor  Comore

– Oslo: Începe procesul celor două surori adolescente care au plecat în Siria, fiind acuzate că au participat la o organizație „teroristă”

– Viena: Publicarea raportului lunar al OPEC – Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol

– Washington: Discurs al directorului Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), Ngozi Okonjo-Iweala

– Singapore: Procesul pentru corupție al fostului ministru al Transporturilor S. Iswaran (10 – 13 sep.)

– Tunis: Hotărârea în apel a avocatului Sonia Dahmani, condamnată în temeiul unui decret privind „știrile false”

– Nairobi, Kenya: Curtea Supremă urmează să se pronunțe asupra anulării legii finanțelor din 2023 (10 – 11 sep.)

– Bulgaria: Opera de Stat din Ruse îşi va deschide sezonul de creaţie cu spectacolul Foc în teatrul de operă

– Bologna, Italia: Tenis – Faza grupelor Cupei Davis 2024 (10 – 15 sep.)

– Gainesville, SUA: Golf – Cupa Solheim 2024 (10 – 15 sep.)

– Se desfăşoară meciuri în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2026 – zona America de Sud: Columbia – Argentina, Chile – Bolivia, Ecuador – Peru, Venezuela – Uruguay, Paraguay – Brazilia

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială pentru Prevenirea Suicidului”, iniţiată în 2003 de Asociaţia Internaţională pentru Prevenirea Sinuciderii şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, cu scopul de a informa şi de a conştientiza populaţia cu privire la posibilitatea de a preveni actul suicidal

– 1524, 10/11: S-a născut poetul francez Pierre de Ronsard (m. 1585) – 500 de ani

– 1624: S-a născut medicul englez Thomas Sydenham, supranumit „Hippocrate al englezilor”; autorul cărții Observationes Medicae (1676), care a devenit un manual standard de medicină timp de două secole (m. 1689) – 400 de ani

– 1749: A murit Émilie de Breteuil (Gabrielle Émilie Le Tonnelier de Breteuil, marchiză du Châtelet), matematiciană și fiziciană franceză (n. 1706) – 275 de ani

– 1806: A murit filologul german Johann Cristoph Adelung; a iniţiat un catalog al tuturor limbilor de pe glob (Mithridates sau lingvistică generală) (n. 1732)

– 1839: S-a născut Charles Sanders Peirce, filosof și logician american, considerat fondator al curentului filosofic pragmatism și, alături de William James, părintele semioticii moderne (m. 1914) – 185 de ani

– 1883: A murit scriitorul belgian Hendrik Conscience, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori în limba flamandă (n. 1812)

– 1890: S-a născut (la Praga, pe atunci făcând parte din Imperiul Austro-Ungar) Franz Werfel, romancier, dramaturg şi poet austriac (m. 1945)

– 1890: S-a născut designerul francez de origine italiană, Elsa Schiaparelli, una dintre cele mai cunoscute creatoare de modă din anii ’20-’30 ai secolului XX, după Coco Chanel (m. 1973)

– 1892: S-a născut fizicianul american Arthur Holly Compton; contribuţii la studiul razelor X; Premiul Nobel pentru fizică în 1927, împreună cu fizicianul englez Charles T. R. Wilson (m. 1962)

– 1923: S-a născut (în Germania) Uri Avneri (nume real: Helmut Ostermann), ziarist, scriitor, om politic și militant pacifist israelian; în 1950 a fondat săptămânalul „Haolam Haze” („Această Lume”), pe care îl va conduce timp de 40 de ani, militând pentru coexistenţa cu populaţia arabă şi în favoarea creării unui stat palestinian (m. 2018)

– 1933: S-a născut Karl Otto Lagerfeld, designer vestimentar, creator de modă, costumier, fotograf, caricaturist, editor și colecționar german; unul dintre cele mai excentrice și controversate personaje din lumea modei, supranumit „Kaiser” al modei; director creativ al cunoscutei casei de modă franceze „Chanel”, poziție pe care a deținut-o din 1983; a fost de asemenea, între 1965 și 2019, directorul creativ al casei de modă „Fendi”, specializată în blănuri și haine de piele, precum și al întregului brand omonim (m. 2019)

– 1935: S-a născut poeta americană Mary Oliver (m. 2019)

– 1941: S-a născut Stephen Jay Gould, paleontolog şi scriitor american; în cărţile sale a popularizat teoria evoluţiei (m. 2002)

– 1945: S-a născut José Feliciano, cântăreţ, chitarist şi compozitor portorican

– 1960: S-a născut actorul britanic de film Colin Firth

– 1964: S-a născut Jack Ma (nume la naștere: Ma Yun), antreprenor chinez în domeniul tehnologiei și internetului, cunoscut ca fiind fondatorul și directorul platformei „Alibaba Group”, site de comerț electronic; unul dintre cei bogați oameni din China – 60 de ani

– 1975: A murit Sir George Paget Thomson, fizician englez; cercetări asupra difracţiei electronilor în cristale, confirmând astfel principiul fundamental al mecanicii ondulatorii; Premiul Nobel pentru fizică în 1937 (n. 1892)

– 1975: A murit dirijorul austriac Hans Swarowsky (n. 1899)

– 1982: S-a născut Misty Danielle Copeland; pe 30 iunie 2015, a devenit prima femeie afro-americană care a fost promovată ca dansatoare principală în istoria de 75 de ani a ABT – American Ballet Theatre

– 1991: A murit Michel Soutter, regizor elveţian de film; împreună cu Claude Goretta şi Alain Tanner impune, la începutul anilor ’70 ai secolului XX, cinematograful elveţian în circuitul internaţional (n. 1932)

– 1999: A murit tenorul spaniol Alfredo Kraus (n. 1927) – 25 de ani

– 2011: A murit actorul american de film şi televiziune Cliff Robertson (n. 1923)

– 2015: A murit actorul italian de film Franco Interlenghi (n. 1931)

– 2017: A murit Len Wein, scriitor şi editor american de benzi desenate (n. 1948)

– 2020: A murit actriţa britanică de teatru și film Diana Rigg (n. 1938)

– 2022: A murit William Klein, fotograf, artist vizual, regizor de filme documentare, de publicitate și de ficțiune, pictor și grafician francez de origine americană; unul dintre cei mai influenți artiști ai secolului al XX-lea, s-a impus în fotografia de modă şi fotografia urbană; stabilit în Franța din 1946 (n. 1926)