La Kiev va avea loc summitul Platformei Crimeea

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat că, anul acesta, summitul Platformei Crimeea va avea loc pe 11 septembrie. „Am avut mai multe întâlniri cu echipa noastră de relaţii internaționale. Pregătim summitul Platformei Crimeea pentru 11 septembrie. Echipa Primei Doamne pregătește un format diplomatic special – Summitul Primelor Doamne și Domnilor, care, de asemenea, va avea loc în această săptămână” – a precizat Zelenski, în mesajul video de marţi seară. Potrivit preşedintelui, sunt în curs de pregătire noi negocieri cu partenerii, pentru a consolida Ucraina şi pentru a apropia pacea justă. „Ne amintim de obiectivul cheie – pacea pentru Ucraina, pentru toată Ucraina, pentru tot poporul nostru” – a remarcat președintele ucrainean. Summitul Platformei Crimeea este un eveniment internațional inițiat de Ucraina, al cărui scop este consolidarea eforturilor comunității internaționale de a dezocupa peninsula anexată de ruşi, restabilirea integrității teritoriale a statului ucrainean și creșterea presiunii asupra Rusiei. În cadrul summitului, sunt discutate modalități legale, economice, politice și umanitare de a readuce Crimeea sub controlul Ucrainei./sdan/asalar

(Agenția de presă RBC – 11 septembrie)