de Răzvan Moceanu

Sâmbătă, 21 septembrie, se împlinesc 90 de ani de la naşterea muzicianului canadian Leonard Cohen, unul dintre cei mai interesanţi cântăreţi şi poate cel mai de succes compozitor al anilor ’60.

* * * * *

Leonard Cohen s-a născut la 21 septembrie 1934, într-o familie de evrei în suburbia Westmount a Montrealului, Canada. Părinţii săi erau Nathan Bernard Cohen şi Marsha Klonitsky.

Când împlinea 9 ani, tatăl său a murit, însă familia l-a susţinut să-şi urmeze îndeaproape pasiunile, poezia şi muzica.

La vârsta de 13 ani cânta deja la chitară, iar pretextul principal a fost că a dorit să impresioneze o fată.

Mai târziu, va transforma muzica în pasiune veritabilă, interpretând diferite piese, compoziţii proprii, în cafenelele din oraş.

Va urma cursurile Universităţii McGill, unde a câştigat premiul McNaughton pentru creaţie, chiar înainte de absolvire.

În 1956, la 22 de ani, va publica prima sa carte de poezie, „Let Us Compare Mythologies”. Au urmat alte două romane publicate, „The Favorite Game” (1963) şi „Beautiful Losers” (1966), remarcabile în opinia criticilor, aspect care îl va aduce în atenţia publicului din Canada şi SUA.

Ca romancier şi poet, performanţa literară a lui Cohen se estimează că depăşit-o cu mult pe cea a lui Bob Dylan deşi vocea lui era mai puţin remarcabilă ca a acestuia.

Apoi a urmat intrarea puternică în fenomenul muzical, după ce Judy Collins, nume de top al folk-ului anilor ’60, a înregistrat o versiune a piesei „Suzanne”, care a ajuns rapid hit. Solista i-a propus lui Cohen să o urmeze în turnee şi astfel debutul lui a avut loc în vara anului 1967, la „The Newport Folk Festival”, la vârsta de 33 de ani.

Vor urma alte două concerte cu casa închisă la New York şi o apariţie la CBS Network, unde artistul şi-a interpretat cântecele şi şi-a recitat poeziile.

Apoi, Cohen va semna un contract cu studioul de înregistrări Columbia şi în anul 1968, a lansat primul album, „The Songs of Leonard Cohen”, care îi va asigura un renume inegalabil printre cântăreţi şi textieri. Melodiile sale au urcat pe cele mai înalte poziţii de top şi au cucerit atenţia publicului larg. În 1969, deja, „The Songs of Leonard Cohen” s-a vândut în 100.000 de copii.

În 1969 a avut loc şi următoarea lansare, a albumului „Songs From a Room”, care avea ca amprentă un stil melancolic, iar piese din această colecţie, precum „Bird on a Wire” şi „The Story of Isaac”, rivalizează cu succesul înregistrat de „Suzanne”.

În 1971 lansează al treilea album, „Songs of Love and Hate”, despre care critica aprecia că demonstra o oarecare lipsă de profunzime, în pofida unor creaţii apreciate de fani: „Joan of Arc” şi „Famous Blue Raincoat”.

În 1973, a lansat „Leonard Cohen: Live Songs” şi, tot atunci, melodiile sale au fost folosite în piesa de teatru „Sisters of Mercy”, produsă de Gene Lesser, subiectul având la bază viaţa cântăreţului.

În 1974 apare „New Skin for Old Ceremony”, un album care abundă în note triste şi melancolice.

A urmat lansarea de la Columbia Records, albumul „The Best of Leonard Cohen”, în 1975, iar după doi ani, „Death of a Ladies’ Man”.

În 1979 apare „Recent Songs”, apoi „Various Positions” (1985) şi „I’m Your Man” (1988), care a beneficiat de apariţia, cu un an înainte, a colecţiei „Famous Blue Raincoat” interpretată de Jennifer Warnes, o serie de piese senzaţionale prezentate de o voce atractivă.

Prin „I’m Your Man”, Cohen îşi promovează cu adevărat imaginea, incluzând secvenţe comice, mai degrabă pline de umor negru, care au modificat într-o oarecare măsură aspectul pesimist al muzicii lui.

În 1992 lansează „The Future” iar în 2001, „Ten New Songs”.

În octombrie 2004, lansează albumul „Dear Heather” pentru realizarea căruia a colaborat cu artista Anjani Thomas.

În 2009, Leonard Cohen a lansat albumul „Live in London”, incluzând 25 de piese din spectacolul susţinut în 2008 pe faimosul stadion londonez, O2 Arena. De la „Suzanne” la „Dance Me To The End of Love” şi „Hallelujah”, „Live in London” conţine piesele memorabile care i-au adus interpretului reputaţia legendară de care se bucură astăzi.

Creaţiile sale au fost interpretate de nume faimoase precum Judy Collins, U2, REM, Sting, Nick Cave, Rufus Wainwright şi Johnny Cash, fiecare „cover” fiind o încercare fascinantă de a-i înţelege mai îndeaproape creativitatea oarecum enigmatică.

La începutul anului 2012, Cohen lansează albumul „Old Ideas”, iar în 2014, apare cel de-al treisprezecelea album de studio semnat de Leonard Cohen, intitulat ”Popular Problems”, la casa de discuri Columbia.

La 21 octombrie 2016, Cohen lansa ultima colecţie de piese noi ale sale, ”You Want It Darker”.

Pentru cariera sa muzicală şi literară strălucită, Cohen a primit, în 2003, Ordinul Canadei, în grad de Companion, care reprezintă cea mai importantă distincţie oferită de statul canadian unui civil. A fost inclus în Muzeul Muzicienilor Celebri din Canada, din 2006 face parte şi din Muzeul Compozitorilor Celebri Canadieni, iar în anul 2008 a fost inclus în Muzeul Celebrităţilor Rock’n’Roll din Cleveland, Ohio, SUA.

A primit, de asemenea, Premiul Grammy pentru cel mai bun album al anului (2007), Premiul Grammy pentru întreaga carieră (2010), Premiul Glenn Gould (2011), Premiul Literar al Prințesei Asturiei (2011), Premiile Juno pentru Compozitorul şi Artistul anului (2013), titlul Companion of the Ordre des arts et des lettres al Québecului (2015).

Trebuie spus că Leonard Cohen a concertat de trei ori în România, în anii 2008, 2009 şi 2012, Bucureştiul fiind singurul oraş din Europa de Est inclus în cel din urmă turneu al artistului. La concertul din 2012, celebrul artist canadian a cântat timp de trei ore, în faţa a peste 10.000 de spectatori. Leonard Cohen a interpretat peste 30 de melodii aflate pe cel mai nou album, „Old Ideas”, dar şi piese mai vechi şi mult mai cunoscute publicului.

Leonard Cohen a murit pe 7 noiembrie 2016, la vârsta de 82 de ani, la Los Angeles, la puţin timp după lansarea ultimului său album, „You Want It Darker”.

La 22 noiembrie 2019, a apărut albumul postum al artistului, intitulat „Thanks For The Dance”, care cuprinde 9 melodii inedite, remarcabile prin vocea gravă şi profunzimea poetică, moştenirea spirituală rămasă în urma lui Leonard Cohen. Acest lucru a fost posibil datorită fiului său, Adam Cohen, care a făcut aranjamentele necesare în înregistrările pe care le păstrează cu tatăl său, obţinute în timpul realizării ultimul său album, „You Want It Darker”.

În martie 2022, Hipgnosis Song Management a achiziţionat catalogul muzical al cântăreţului şi poetului Leonard Cohen, în cadrul unei tranzacţii privind vânzările de cataloage ale unor vedete din industria muzicală. Compania a obţinut drepturile asupra a 278 de cântece şi lucrări derivate compuse de artistul din Montreal, printre care şi celebrul cântec „Hallelujah”.

Pe 11 octombrie 2022, apărea în Marea Britanie, la editura Canongate, romanul intitulat ”A Ballet of Lepers”, scris de Cohen la Montreal, în 1956, anul când Cohen şi-a publicat prima colecţie de poezie. Romanul vorbeşte despre relaţiile toxice şi despre eforturile pe care oamenii le fac ca să le menţină. Cartea a fost iniţial respinsă de două edituri, în timpul vieţii artistului, însă acesta afirmase că ”A Ballet of Lepers” este probabil mai bun decât primul roman al său, ”The Favourite Game”, publicat în 1963.