Istoria dezbaterilor prezidențiale americane- „vârsta nu contează, ci experiența” Ronald Reagan vs Walter Mondale

 Introducere

La patru ani de la victoria obținută de candidatul republican Ronald Reagan, partidul republican se pregătea pentru un nouă campanie electorală. Obiectul a fost de a confirma încă o victorie a președintelui în exercițiu la aceea vreme,  Ronald Reagan, care s-a confruntat cu un scandal de corupție asemănător cu afacerea „Watergate”.  Mandatul lui Reagan a nu a fost lipsit de probleme la nivel extern, având în vedere faptul că, anii 80 au debutat cu noi tensiunii între Statele Unite și Uniunea Sovietică. Administrația Reagan a avut de gestionat probleme în America Centrală, America Latină și un conflict între Israel și Liban. La nivel intern, deficitul economic al Statelor Unite economia era în scădere, în urma unei deprecieri a dolarului și apariția inflației. Politicile administrației nu au reușit să oprească inflația iar rezultatul a fost apariția recesiunii și creșterea numărului de persoane care nu aveau un loc de muncă. În 1982, șomajul a fost calculat la 11% în Statele Unite, practic trei din patru persoane își pierdeau locul de muncă în: industria textilă,  sectorul construcțiilor și sectorul auto.  La sfârșitul anului 1982, șomajul a ajuns la 22% iar rata de angajare era de 30%.

În ceea ce privește cursa înarmărilor, Statele Unite și Uniunea Sovietică au semnat mai multe acorduri strategice de limitare a armamentului balistic, însă de la începutul anilor 80, au existat mai multe episoade periculoase pentru pacea mondială.  Testele cu armament balistic au reprezentat principala modalitate de a demonstra supremația tehnologică și militară, astfel că, Statele Unite și Uniunea Sovietică s-au întrecut în testarea unor noi tipuri de rachete pentru a demonstra adversarului că exista modalități asemănătoare de răspuns. Incidentul din 1983, rămas cunoscut drept „falsul atac nuclear american asupra U.R.S.S”, prin care radarul balistic sovietic „Oko” a emis mai multe alerte de atac de pe teritoriul Statelor Unite, a ridicat și mai mult tensiunile deja existente și a pus cele două state în fața unui potențial război nuclear . Alertele au presupus erori de funcționare ale radarului, care au fost aproape să producă un atac sovietic asupra teritoriului Statelor Unite.  Cu toate acestea, inginerii sovietici au realizat că este vorba despre o alarmă falsă și nu au informat structurile de comandă, ci au așteptat să observe dacă alerta este reală.

Domnule președinte, vârsta nu vă permite un al doilea mandat

În constituția Statelor Unite nu este specificată o vârstă maximă până la care poți participa la alegeri și chiar fi ales președinte. Însă există anumite alineate prin care poți fi suspendat dacă există vreo problemă de sănătate. Condiția psihică și fizică a  candidaților a fost mereu un element de interes pentru spațiul public, mai ales că președinții lucrează în mediul plin de stres. Din acest motiv, în 1984, vârsta lui Ronald Reagan a devenit un subiect prezent în dezbaterile prezidențiale. În istoria politică a Statelor Unite, Ronald Reagan a fost considerat cel mai priceput președinte la vorbitul în public, dar și cel mai bătrân președinte dintre cei aleși, dar în 1984, Ronald Reagan a oferit semne de epuizare în timpul alegerilor prezidențiale iar în timpul dezbaterilor a uitat ce voia să răspundă și i-a oferit multiple oportunități candidatului democrat, să critice politicile administrației republicane.

Cei doi candidați au stabilit că se vor confrunta în cadrul a două întâlniri televizate pentru funcția de președinte.

 Prima dezbatere, 7 octombrie 1984, Kentucky Center for the Arts, Louisville

Dezbaterea a fost moderată de Barbara Walters, ABC iar întrebările au fost adresate de trei jurnaliști:Fred Barnes, Baltimore, Sun Diane Sawyer, CBS News și  James Wieghart, Scripps Howard News Service. Dezbaterea a durat 90 de minute iar cei doi candidați au abordat subiecte legate de politica internă.

În timpul acestei dezbateri, Ronald Reagan a fost incapabil să se ridice la nivelul așteptărilor, a oferit semne de oboseală și a avut câteva minute de blocaj. Walter Mondale a fost pregătit de  Lewis Kaden  și Patrick Caddell iar strategia lui a fost de a prezenta imaginea unui candidat onest și apropiat de nevoile populației. Ronald Reagan a căutat să-și apere măsurile fiscale luate în cei patru ani de președinție și să justifice existența recesiunii și inflației drept un obiectiv pentru al doilea mandat. Mondale l-a atacat pe Reagan pentru faptul că a promis în timpul dezbaterii cu Jimmy Carter, din 1980, că nu se va apropia de politicile publice medicale, în schimb a taiat taxe care au redus accesul persoanelor la servicii medicale. Reagan a răspuns că el nu a dorit reducerea serviciilor medicale iar ceea ce candidatul democrat a menționat este fals. Cât despre inflație, Reagan a spus că măsurile economice au efect iar bugetul se va stabiliza abia în 1989.

 Pe timpul dezbaterii, Mondale a demonstrat că este mult mai capabil să conducă Statele Unite și a fost declarat câștigător în urma acestei dezbateri.

Mondale l-a atacat pe Reagan pentru promisiunile din 1980, din timpul campaniei împotriva lui Jimmy Carter, pe care nu le-ar fi onorat. Mai mult, foarte multe întrebări adresate de jurnaliști au testat capacitatea de reacție a lui Reagan, pentru a pune în discuție, indirect, problema vârstei sale (73 ani la acel moment).

Regulile

Discursuri deschidere: 3 minute/candidat

Răspuns la întrebări: 2.5 minute/ candidat și 1 minut răspuns la întrebări suplimentare adresate de jurnaliști

Întrebări adresate oponentului: 1 minut/cadidat

Discursuri de încheiere: 4 minute/candidat

Subiecte

Politică internă: economie, sistemul de sănătate, sistemul de taxare, provocările și performanțele administrației Reagan.

A doua dezbatere, 21 octombrie 1984, Municipal Auditorium, Kansas City.

După prima dezbatere,  49% dintre spectatori au susținut că Reagan nu era în stare să mai candideze pentru un alt mandat.  De asemenea, Walter Mondale a urcat până la 34% iar Reagan a era creditat cu 41%, fiind o diferență de doar 7 procente  între cei doi candidați.  A doua dezbatere a fost moderată de Edwin Newman, NBC News iar întrebările au fost adresate de patru persoane: Georgie Anne Geyer, Universal Press Syndicatem Marvin Kalb, NBC, Morton Kondracke, New Republic și Henry Trewhitt, Baltimore Sun.

Față de prima dezbatere, Ronald Reagan a reușit să performeze la nivelul așteptat de public. Cei doi au început să după modelul primei dezbateri, în care Mondale a criticat felul în care administrația Reagan a gestionat diverse probleme. Având în vedere că tema de dezbatere a fost politica internațională, Mondale l-a acuzat pe Reagan că a gestionat slab criza din America Centrală și nu a reușit să oprească conflictul dintre Israel și Liban. Mondale a legat acestre întrebări de vârsta lui Reagan, însă acesta a gestionat bine momentul și a reușit să-l transforme în glumă: „ ”I want you to know that also I will not make age an issue of this campaign. I am not going to exploit, for political purposes, my opponent’s youth and inexperience.”.

Obiectul lui Reagan a fost de a demonstra că este ferm pe poziție și că nu dorește implicarea Statelor Unite în multiple conflicte, ceea ce a prins la public, care a apreciat această atitudine.Candidatul partidului democrat, Walter Mondale a încercat să pară un militant pentru supremația internațională a Statelor Unite, însă, în final, a fost considerat o persoană care doar dorește să implice Statele Unite în multiple conflicte internaționale și sporească înarmarea. Anii 80 au reprezentat o schimbare a ceea ce presupune războiului, întrucât, după implicarea din Vietnam, foarte multe persoane nu agreau ca soldați Statelor Unite să mai moarte pe alte continente doar pentru a păstra pacea mondială.

Ronald Reagan a reușit să recupereze punctele pierdute după prima dezbatere și a fost declarat câștigător de către telespectatori.

Dezbaterea a durat 90 de minute.

Reguli

Fără discurs de început

Timp de răspuns la întrebări: 2.5 minute de candidat și 1 minut de răspuns pentru întrebări suplimentare.

Fiecare candidat putea să ofere argumente pentru răspunsurile oferite de celălalt: 1 minut

Discurs de încheiere: 4 minute/candidat

Subiecte de discuție: Politică Externă, poziția referitoare la Uniunea Sovietică, comunism, investiții în armament, crizele Orientului Mijlociu

 Concluzie

În urma celei de-a doua dezbateri, Walter Mondale a știu că va pierde alegeri, întrucât Ronald Reagan a reușit să răspunde la întrebări  și să performeze la un nivel la care Mondale nu a reușit să ajungă, în ciuda performanței din prima dezbatere. În memoriile sale, Walter Mondale a povestit ceea ce observat el în timpul primei dezbateri: „Reagan părea extrem de slăbi și incapabil să înțeleagă ce se întâmplă cu el în acele momente. Nu a putut nici să înțeleagă ce era întrebat”.

Ronald Reagan l-a învins pe Walter Mondale la urne și a obținut 525 de voturi electorale și 54.455.075 de voturi de popularitate. Mondale a obținut doar 13 voturi electorale și 37.577.185 voturi de popularitate. Suspiciunile pe care Ronald Reagan le-a ridicat cu privire la starea sa de sănătate, s-au concretizat la cinci ani după ce a părăsit Biroul Oval, când a fost diagnosticat cu Alzheimer.

Autor:Alexandru Eduard Balaci

Bibliografie

https://www.britannica.com/event/United-States-presidential-election-of-1984

https://www.smithsonianmag.com/history/when-debate-flop-raised-concerns-ronald-reagan-fitness-run-reelection-180984691/

https://www.federalreservehistory.org/essays/recession-of-1981-82 https://edition.cnn.com/ALLPOLITICS/1996/debates/history/1984/index.shtml

https://www.presidency.ucsb.edu/documents/presidential-documents-archive-guidebook/presidential-campaigns-debates-and-endorsements-0