Persoanele cu handicap pot ridica documentele gratuite de călătorie din localitatea de domiciliu

Persoanele cu handicap pot ridica documentele gratuite de călătorie din localitatea de domiciliu, evitând astfel deplasările de zeci de kilometri, prevede un proiect legislativ adoptat de Senat. Eliberarea biletelor de călătorie se face de către Direcţiile de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi de către autorităţile administraţiei publice locale, prin intermediul Serviciilor Sociale. Potrivit iniţiativei, legitimaţia pentru transportul urban, cu mijloace în comun de suprafaţă, este valabilă pe teritoriul întregii ţări. Iniţiatorii susţin că peste 860.000 de persoane cu dizabilităţi vor beneficia de prevederile acestui proiect. Senatul este prima cameră sesizată, iar votul final aparţine deputaţilor. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 septembrie)/apostelnicu/ctuluc