Deficitul bugetar a urcat, după primele opt luni ale anului, la aproape 4,6% din PIB

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (27 septembrie) – „Radiojurnal” – Realizator: Mira Gomboş – Deficitul bugetar a urcat, după primele opt luni ale anului, la aproape 4,6% din PIB, la peste 80 de miliarde de lei, dublu faţă de aceeaşi perioadă din 2023 – anunţă Ministerul de Finanţe. La rectificarea bugetară adoptată recent de Guvern, deficitul pentru anul în curs a fost revizuit în creştere de la 5% la 6,94% din PIB. Ce spun specialiştii despre datele publicate astăzi aflăm de la Iulian Olescu.
Reporter: Analistul financiar Adrian Codîrlașu, vicepreședinte al CFA România, crede că inclusiv un nivel de 7% al deficitului la final de an este dificil de atins.
Adrian Codîrlașu: Ținta de final de an este, aș spune, pe partea optimistă, cred că deficitul va fi undeva 7,5% spre 8% în acest an. Pe partea pozitivă, dacă ne uităm la venituri, au crescut cu aproape 14% și vedem pe partea de impozit pe profit 20% impozit pe salarii și venit 22%, TVA 16%, accize 16%, deci au crescut încasările, însă s-a cheltuit mult, mult mai mult decât se planificase, cheltuieli de personal aproape 24%, pe bunuri și servicii peste 26%, subvenții peste 20%. Aici au mers foarte mulți bani și de aici deficitul extrem de ridicat și pentru o țară în curs de dezvoltare nesustenabil.
Reporter: Adrian Codîrlașu spune că cel mai probabil și la acest final de an Guvernul va lăsa neplătite facturi însumând aproximativ 1% din PIB, în așa fel încât aceste sume să nu intre în calculul deficitului bugetar calculat pe metoda cash./RADOR RADIO ROMÂNIA/rpatulea/ilapadat