Ministrul mediului a făcut astăzi un nou apel la autoritățile locale să ia măsuri pentru decolmatarea cursurilor de apă, curățarea șanțurilor și eliminarea resturilor care pot îngreuna curgerea apei, în perspectiva ploilor abundente anunțate din această seară în România. În cadrul unei reuniuni convocate de Mircea Fechet, specialiștii de la Apele Române au informat că în zona Galați încă sunt probleme pe râurile afectate de inundațiile din ultima perioadă, iar situația este mai dificilă, în special în zonele unde sunt lucrări care traversează cursurile de apă, de exemplu la poduri. Ministrul a subliniat că este nevoie de mare atenție în aceste ore și zile care urmează pentru a putea diminua efectul viitorilor, despre care a spus că nu există nici un dubiu că vor veni. Responsabilul de la Mediu a insistat pe monitorizarea bazinelor hidrografice afectate deja de ultimele inundații, zonele Galați și Vaslui, și a adăugat că tot personalul trebuie să fie disponibili să intervină inspector.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 28 septembrie)/dstanesc