Peste 60 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte zeci de persoane sunt date dispărute în Nepal după ce ploile torenţiale au declanşat inundaţii extinse şi alunecări de teren. În Valea Kathmandu, râul Bagmati a ieşit din matcă şi a inundat peste 200 de locuinţe. Echipele de salvare, sprijinite de elicoptere şi bărci gonflabile, sunt implicate în operaţiunile de salvare a persoanelor rămase izolate pe acoperişurile caselor, în pomi sau pe diverse înălţimi. În capitala Kathmandu a fost oprită alimentarea cu energie electrică după ce principala linie de transmisie a fost avariată de inundaţii. Majoritatea râurilor din 40 de districte s-au revărsat peste maluri şi au inundat case, poduri şi drumuri. Echipele salvare au declarat că au salvat peste o mie de persoane, dar mai sunt sute de persoane rămase dispărute după ce o violentă alunecare de teren a înghiţit zeci de case./mbaciu/asalar
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 28 septembrie)