Zelenski anunţă o reuniune „specială” a grupului de contact pentru apărarea Ucrainei

RADOR RADIO ROMÂNIA (1 octombrie) – Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că următoarea întâlnire în aşa-numitul format Ramstein din Germania va fi una „specială”. Reuniunea se va desfăşura pe 12 octombrie la nivel de șefi de stat și va fi prezidată de liderul american, Joe Biden. „Din partea noastră, partenerii primesc toate detaliile, toate argumentele cu privire la modul de asigurare a rezultatelor în următoarele luni atât pe front, cât și în activitatea diplomatică. Puterea armelor și puterea diplomației funcționează întotdeauna eficient doar împreună, iar noi exact așa calculăm, așa trebuie să implementăm planul victoriei. Noi așteptăm lucruri concrete de la partenerii noștri” – a subliniat președintele ucrainean, într-un mesaj video transmis luni seară. Liderul de la Kiev a anunțat și pregătirea unui nou acord de securitate, al 27-lea. În plus, Zelenski a declarat că a organizat, luni, o reuniune a Cartierului General, la care s-a discutat despre personalul din brigăzi, achiziționarea și furnizarea de arme și echipamente pentru Forțele Armate ale Ucrainei. Totodată, Zelenski s-a întâlnit cu Oleksandr Sirski, șeful armatei, precum, şi cu şeful Statului Major General, anatoli Barhilevici, care au raportat date despre linia frontului. „Este o situație foarte dificilă. Cel mai important este să exercităm presiune asupra Rusiei prin toate mijloacele, toate instrumentele, pentru a ne atinge obiectivul cât mai curând posibil – o pace reală și justă pentru Ucraina” – a subliniat șeful statului ucrainean.(KORESPONDENT – 1 octombrie)/sdan/asalar