DIPLOMA Show, festivalul noii generații de artiști, arhitecți și designeri români, organizat de The Institute, prezentat de UniCredit Bank, proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și realizat cu sprijinul Sectorului 1 al Municipiului București, începe vineri, 4 octombrie 2024. Festivalul se află anul acesta la a XI-a ediție și celebrează creativitatea printr-un mix unic de activități, de la expoziții până la contexte de socializare, masterclassuri, un târg de artă și design și experiențe outdoor.
Festivalul care are loc între 4 și 13 octombrie în clădirea fostului restaurant CINA, situată pe Strada Benjamin Franklin, nr. 10, București, prezintă 145 de artiști emergenți, selectați dintr-un număr de 480 de înscrieri din 18 categorii creative diferite, cum ar fi: fashion, design interior, arhitectură, pictură, design grafic, foto-video, design de obiect și multe altele.
Accesul la festival este gratuit, cu pre-înregistrare aici. Expoziția poate fi vizitată de luni până vineri, între orele 16:00 și 22:00, iar în cele două weekenduri – între 12:00 și 22:00. Vernisajul festivalului are loc pe 4 octombrie, cu începere de la ora 19.00. Celelalte activități și evenimente din cadrul festivalului au un program dedicat.
Ediția din 2024 aduce în prim-plan 145 de artiști, arhitecți și designeri din noua generație, ale căror proiecte de absolvire vor putea fi admirate de public între 4 și 13 octombrie. Expoziția acoperă trei domenii: Arte Decorative – semnat de Rompetrol, Arte plastice – semnat de Globalworth și Arhitectură și Urbanism – semnat de Cemacon. Cele trei domenii acoperă 18 specializări diferite: arhitectură, arhitectură de interior, peisagistică, urbanism, artă murală, arte grafice, arte textile, ceramică-sticlă-metal, design de produs, design grafic, fashion, foto-video, new media, animație și bandă desenată, pedagogia artei, pictură, scenografie și sculptură. Fiecare lucrare este inspirată de experiențe personale, teme sociale sau provocări globale, reflectând complexitatea viziunilor noii generații de creatori.
„DIPLOMA Show 2024 aduce în lumina reflectoarelor creativitatea noii generații de artiști, arhitecți și designeri, o sumă de abordări și perspective unice care se concretizează într-o amplă expoziție multidisciplinară. Ne bucurăm să găzduim acest eveniment în spațiul fostului restaurant CINA din București, un loc ce respiră istorie, dar care, în aceste zile, devine centrul energiei creative contemporane.” – a declarat Teodora Dinu, Director proiect DIPLOMA Show .
Pe lângă expoziția propriu-zisă, DIPLOMA Show 2024 va găzdui o serie de evenimente, menite să încurajeze dialogul și schimbul de idei între noua generație de creatori și publicul larg. Programul include masterclassuri, întâlniri cu expozanții, expoziții invitate, un târg de artă și design, petreceri, concerte și alte contexte dedicate comunităților creative.
Masterclassurile DIPLOMA Grow
Pentru al doilea an consecutiv, cei interesați de domeniile creative pot participa luni, 7 octombrie, la masterclassurile DIPLOMA Grow, un program prezentat de Mega Mall X NEPI Rockcastle. DIPLOMA Grow oferă participanților o zi plină de masterclassuri și discuții pe teme variate, de la dezvoltarea unei cariere în industriile creative până la integrarea principiilor de sustenabilitate în practicile artistice. Evenimentul va aduce în prim-plan speakeri din diverse domenii, care vor împărtăși experiențe, tactici utile și sfaturi esențiale, oferind tinerilor creatori perspective valoroase pentru dezvoltarea profesională.
Pe scenă vor urca artiști AMC, specializați în dezvoltarea de jocuri video, pentru a oferi o imagine de ansamblu asupra industriei. De asemenea, va fi prezent Sebastiano Paccini, Ambasador al Istituto Europeo di Design și fondatorul proiectului Libri Finti Clandestini – un experiment de reciclare, design și publishing, cu scopul de a crea cărți folosind doar hârtie reciclată. Masterclassul va continua cu un panel susținut de Galeria Posibilă – Ghid de buzunar pentru aplicații – un talk adresat studenților și proaspeților absolvenți care doresc să aplice pentru un open call, dar nu sunt siguri ce aspecte să sublinieze. Evenimentul se va încheia cu o discuție despre importanța implicării designerilor și arhitecților în crearea de proiecte relevante pentru comunitate, dar și despre pașii necesari obținerii sponsorizărilor pentru acest tip de proiecte, susținută de Anca Ioana Ghiorghiu, Group PR & Events Manager, Nepi Rockcastle.
Evenimentul, care are loc luni, 7 octombrie, se va încheia cu o proiecție specială, realizată în parteneriat cu Animest 2024.
Expozițiile invitate DIPLOMA Show
La DIPLOMA Show 2024, pe lângă cele 145 de lucrări ale tinerilor creatori români, publicul va putea explora o serie de expoziții invitate ce abordează teme și discipline variate. Aceste expoziții subliniază colaborările dintre galerii, platforme internaționale și instituții de renume, oferind o perspectivă unică asupra expresiei artistice contemporane. Printre ele se numără: expoziția Vise domesticite / Dana Jiloveanu / presented by Galeria Posibilă & Globalworth, proiecte de bijuterie curatoriate de Assamblage – Romanian Jewelry Week x Global Creative Graduate Showcase, expoziția de lucrări ale absolvenților de arhitectură de la SIT_2324 / Shibaura Institute of Technology Tokyo (SIT) și expoziția Lullaby for Pain / Nadya Izosimova / presented by Château Purcari, ce aduce în prim-plan o tânără artistă din Republica Moldova.
Proiecte speciale
Biblioteca Glitch este un spațiu fizic dedicat schimbului de idei, cunoștințe și experiențe dintre sectorul de artă & cultură și cel de design și comunicare. La Diploma Show 2024, Biblioteca Glitch aduce o selecție de titluri ce acoperă un spectru larg: de la artiști ce lucrează cu typography sau grafică, la practici specifice de design grafic – poster, identitate vizuală sau ilustrație.
Totodată, până pe 15 octombrie publicul va putea vizita expoziția Graphic Design Alumni Capsule în Mega Mall, o retrospectivă a celor mai bune proiecte de graphic design participante în festivalul Diploma Show din ultimii ani.
Celebrate in Style: 10 ani de IQOS
Celebrate in Style, o colaborare IQOS x Diploma Show, propune o experiență aparte, construită în jurul a 10 ținute unice concepute de 5 designeri vestimentari. Expuse de-a lungul ultimilor ani în cadrul DIPLOMA Show, proiectele designerilor se reîntorc în festival într-o amenajare neconvențională, construită în jurului ideii de celebrare. Sărbătorim 10 ani de când IQOS a fost lansat la nivel global prin 10 creații care vorbesc despre creativitate, perspective unice, diversitate și optimism.
Târg de artă și design
Ca în fiecare an, târgul Hot Lagoon Fair reunește un nou val de artiști, designeri și ilustratori din România, oferind o gamă variată de creații ce includ printuri, fanzine-uri, tricouri, piese de ceramică, stickere, cărți poștale, genți, sacoșe și cărți de autor. Printre expozanți se numără și opt artiști care participă la DIPLOMA Show. Târgul oferă publicului ocazia de a achiziționa obiecte originale, create de tinerii creatori prezenți în festival.
Petreceri și concerte
Festivalul promite o experiență urbană memorabilă, oferind mixul perfect de muzică bună, socializare, băuturi savuroase și expoziții de neratat. În cele două weekenduri de festival au loc petreceri și concerte, printre care pe 5 octombrie un Live session Jojo Mayer curated by Jazz in the Park și susținut de Château Purcari. Accesul este gratuit pe bază de rezervare, în limita locurilor disponibile. Pe lângă evenimentele din weekend, participanții se vor bucura de DJ seturi, dar și de un bar exterior, într-o atmosferă relaxată și prietenoasă. Accesul la evenimentele și concertele din weekend-uri este gratuit, cu pre-înregistrare aici.
Colecția DRIPLOMA
Pentru ediția din 2024 a festivalului, UniCredit Bank a lansat anul acesta un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Concursul DRIPLOMA are ca scop realizarea colecției oficiale merch a ediției DIPLOMA Show 2024 și a înregistrat 24 de înscrieri eligibile. În urma procesului de selecție, câștigătoarea – Alexa Lincu – va avea ocazia să vadă cum creațiile ei colorează festivalul.
“De 11 ani suntem alături de energia creativă a tinerei generații și o susținem să ajungă în fața unui public cât mai numeros prin Diploma Show. Anul acesta, prin tema de concurs propusă de UniCredit Bank, festivalul va avea prima dată un merch oficial propriu realizat, desigur, tot de o tânără artistă. Cred că lucrul de care au cea mai mare nevoie toți creativii aflați la început de drum este încrederea noastră și acesta a fost încă un mod prin care am ales să le-o validăm.” a spus Anca Ungureanu, director Identitate și Comunicare UniCredit Bank.
Prin toate aceste inițiative, evenimente și demersuri, ca în fiecare an, DIPLOMA Show devine atât un context unic în care noile talente își pot prezenta lucrările publicului larg, cât și un punct de întâlnire și socializare cu alți profesioniști din lumea artistică.
Accesul la DIPLOMA Show și la toate evenimentele și activitățile din cadrul festivalului care are loc în clădirea fostului restaurant Cina este gratuit și se face printr-o rezervare în prealabil, aici. Mai multe informații despre eveniment sunt disponibile pe paginile de social media de aici și aici sau pe site-ul evenimentului, aici.
***
DIPLOMA Show este un proiect The Institute.
Prezentat de UniCredit Bank
Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii
Parteneri: IQOS România, Rompetrol, Globalworth, Cemacon, Château Purcari, Kozel, Mega Mall
Realizat cu sprijinul Sectorului 1 al Municipiului București
Cu susținerea Primăriei Capitalei prin Arcub
Cu suportul: Retros Gallery, Demco Lighning, Jecza Gallery, Bloom, Helinik, Arelux, Triade Galley, MRA Models Agency
Parteneri media strategici: PRO TV, Kiss FM, Euromedia, YOOH
Parteneri media: Radio România Cultural, Igloo, Haute Culture, Revista BIZ, Revista Zeppelin, Molecule F, Designist, Modernism, B365.ro, feeder.ro, munteanurecomandă.ro, Propagarta, Revista Atelierul, IQAds, RADOR, Agerpres, Zile și Nopți, Spotmedia, PRwave, Glamour, The Woman, Happening, Arthood, Metropolis, ALIST Magazine, Dreamingof.net, Daily Magazine, EventsMax, Revista Golan, Revista Arhitectura, Revista Arta
Parteneri comunicare: 5 to go, Librăriile Humanitas
Parteneri de industrie: Ordinul Arhitecților din România, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca,
Uniunea Artiștilor Plastici din România, Uniunea Arhitecților din România, Universitatea Națională de
Arte ”George Enescu” Iași, Universitatea Națională de Arte București, Facultatea Administrarea Afacerilor în Limba Engleză
Design expozițional: Attila Kim Architects
Echipa de creație: Claudia Draghia, Sebastian Pren
Partener monitorizare: MediaTrust
Despre The Institute
The Institute promovează industriile creative din România, contribuind la modernizarea țării prin evenimente organizate de peste 25 de ani. Comunitatea creată de The Institute reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România, construind o infrastructură solidă pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ. Proiectele Romanian Design Week, DIPLOMA Show, Gala Societății Civile, Internetics și inițiativele ASAP România, Cartierul Creativ și Combinat sunt doar câteva dintre contribuțiile importante ale The Institute.
Despre UniCredit Bank
UniCredit Bank este parte a Grupului UniCredit. În România, UniCredit Bank este una dintre principalele instituții financiare, oferind servicii și produse de înaltă calitate pentru toate categoriile de clienți. UniCredit Bank își propune să mențină permanent clientul în centrul activităților sale, să fie un partener cu care se lucrează ușor și să fie o parte activă a comunităților în care își desfășoară activitatea. UniCredit răspunde unei game variate de nevoi a clienților săi printr-o rețea de parteneri specializați: UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Services, UniCredit Insurance Broker.