Rușii ar fi capturat oraşul ucrainean Vuhledar

Un raport al Institutului pentru Studiul Războiului (ISW) arată că trupele ruse au capturat, probabil, oraşul ucrainean Vuhledar (regiunea Doneţk), pe data de 1 octombrie, după anunțul retragerii trupelor ucrainene. Tototdată, nu este clar dacă, în viitorul apropiat, armata rusă va reuşi să înainteze rapid în afara oraşului. Analiștii ISW notează că imaginile de geolocalizare din 30 septembrie și 1 octombrie arată cum trupele ruse ridică steaguri rusești și operează în diferite părți ale Vuhledarului. Bloggerii ruşi, la rândul lor, au declarat că rușii au capturat oraşul pe 1 octombrie. În același timp, un militar ucrainean a raportat, pe 1 octombrie, că o parte a grupului de trupe ale Ucrainei a efectuat o retragere planificată din Vuhledar pentru a evita încercuirea. Potrivit bloggerilor ruși, Forțele Armate ale Ucrainei au început retragerea trupelor la sfârșitul lunii trecute, pe 30 septembrie. Aceştia au adăugat că rușii nu au blocat complet rutele de ieșire ucrainene pentru retragerea Forțelor Armate ale Ucrainei, dar artileria și dronele au cauzat pierderi militarilor Kievului. Potrivit ISW, amploarea pierderilor ucrainene este în prezent necunoscută, dar rapoartele larg răspândite despre retragerea Forțelor Armate ale Ucrainei sugerează că un contingent ucrainean mai mare a scăpat, probabil, de o încercuire rusă, care ar fi dus la pierderi grele. Pe lângă informațiile despre capturarea Vuhledarului, surse rusești au mai transmis că trupele ruse au continuat să avanseze spre vest de Vodiane (la nord-est de Vuhledar)./sdan/dstanesc

(Agenția de presă RBC – 2 octombrie)