Duminică seară, întrunit pentru a analiza ultimele dosare depuse, Biroul Electoral Central a respins 10 candidaturi și a admis înregistrarea altor nouă. În total, sunt 16 candidați admiși în cursa prezidențială. Lista competitorilor va rămâne definitivă săptămâna viitoare, pe 10 octombrie, după ce vor fi depuse alte documente obligatorii, declarațiile pe propria răspundere, dacă au avut sau nu calitatea de lucrători ai Securității sau de colaboratori ai acesteia și declarațiile de avere și de interese ale candidaților. Primul tur al alegerilor prezidențiale este programat pe 24 noiembrie, iar cel de-al doilea pe 8 decembrie. Campania electorală pentru alegerile prezidențiale începe oficial pe data de 25 octombrie.RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (7 octombrie)/amirea