Ceremonie de comemorare a victimelor atacului Hamas, de acum un an

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (7 octombrie) – „Radiojurnal” – Realizator: Gabriela Mitrovici – La București a avut loc luni o ceremonie de comemorare a victimelor atacului Hamas, de acum un an. La acțiunea organizată de Ambasada Statului Israel și Federația Comunităților Evreești din România au fost rostite rugaciuni, au fost și momente muzicale orchestrale, iar la final au fost intonate imnurile României și Israelului.
Președintele Federației Comunităților Evreeșt din România, Silviu Vexler: Ceea ce s-a întâmplat acum un an a sfâşiat lumea în ansamblul său și poate că cel mai trist lucru este că la un an distanță durerea nu s-a stins cu nimic, lucrurile nu au devenit mai simple. Am văzut în schimb, și trebuie să o spun cu o mare tristețe, lumea internațională a înțeles prea puțin din ceea ce s-a întâmplat atunci, care este impactul. Această comemorare este în primul rând despre dorința noastră de a vedea ostaticii reîntorşi în siguranță, de a înțelege atacul împotriva lumii civilizate.
Realizator: Politicienii și autoritățile de la București au transmis astăzi mesaje prin care au condamnat ferm atacurile Hamas împotriva Israelului și au făcut un nou apel pentru eliberarea imediată și fără precondiții a tuturor ostaticilor ținuți captivi în Fâșia Gaza./RADOR RADIO ROMÂNIA/lcoman/ilapadat