Preşedintele SUA a fost informat cu privire la posibilitatea ca liderul Hamas să fi fost ucis

RADOR RADIO ROMÂNIA (17 octombrie) – Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a fost informat cu privire la potențialele evoluții legate de liderul Hamas, Yahya Sinwar, de către consilierul pentru securitate națională al SUA, Jake Sullivan, la bordul Air Force One. Joe Biden, Jake Sullivan și secretarul american de stat Anthony Blinken sunt în prezent în drum spre Germania. Trupele israeliene de infanterie au întâlnit trei militanți în apropierea unei clădiri din Gaza și i-au angajat în luptă, au declarat surse familiarizate cu chestiunea. După încheierea luptei, trupele au găsit un cadavru care semăna cu al lui Yahya Sinwar și au alertat comandanții superiori. Armata israeliană și serviciile de informații au lucrat de atunci pentru a identifica dacă trupul este într-adevăr al lui Yahya Sinwar, iar oficialii israelieni au informat SUA că fac teste ADN pentru a stabili identitatea militantului ucis.

(CNN INTERNATIONAL – 17 octombrie)/mbaciu/ilapadat