În Transnistria, vor exista secții de vot speciale pe malul drept al râului Nistru, în zona controlată de autoritățile de la Chişinău

Autoritățile separatiste de la Tiraspol au anunțat că iau în calcul organizarea propriului referendum privind relația cu Uniunea Europeană. Ministerul de Externe al republicii autoproclamate a acuzat Chișinăul că ar fi izolat locuitorii din Transnistria și nu le-ar da posibilitatea să voteze la referendum.

În realitate, la fel ca și la alegerile precedente, vor exista secții de vot speciale pentru locuitorii din Transnistria, după cum relatează trimisul RRA Mario Balint.

Reporter: De fapt, administrația separatistă este nemulțumită că nu vor fi deschise secții de votare și pe teritoriul transnistrean în stânga Nistrului, acolo unde autoritățile constituționale nu dețin controlul. Comisia Electorală Centrală de la Chișinău a autorizat însă deschiderea a 30 de secții de votare pentru teritoriul transistrean.

Rodica Sârbu, din partea Comisiei Electorale Centrale de la Chișinău, explică: În zona din stânga Nistrului, autoritățile de la Chișinău nu au acces, respectiv Comisia Electorală Centrală, dar și alte autorități ale statului nu pot să organizeze aceste secții de votare, respectiv s-a decis și acum, dar și la scrutinele precedente, de a organiza secții de votare în zona controlată de autoritățile de la Chişinău, pe malul drept al râului Nistru, în nemijlocita apropiere a punctelor de trecere, astfel încât să fie facil și accesul alegătorilor din localitățile din stânga Nistrului. În prezent, majoritatea locuitorilor din regiunea transnistreană deține buletine de identitate eliberate de Republica Moldova./csimion

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 18 octombrie