RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (21 octombrie) – „Radiojurnal” – Realizator: Cristian Bâcâin – Consultarea locuitorilor ar urma să aibă loc în 24 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidențiale, potrivit propunerii primarului general, însă deocamdată nu se știe dacă vor fi folosite aceleași secții de votare și aceleași birouri electorale. Este nevoie de o modificare legislativă în acest sens, pe care liberalii vor să o facă în procedură de urgență, pentru a intra în vigoare în timp util – spune președintele PNL, Nicolae Ciucă.
Nicolae Ciucă: Ceea ce trebuie să rezolvăm este legat de acea prevedere legală conform căreia referendumul se poate efectua în același timp cu alegerile generale, alegerile prezidențiale sau europarlamentare. Se poate solicita urgența unui astfel de demers legislativ și poate să treacă.
Realizator: Dacă modificarea propusă de PNL nu va trece în parlament, atunci primarul general intenționează să organizeze referendumul tot în ziua alegerilor prezidențiale, doar că în această situație ar trebui înființate alte secții de vot, ceea ce înseamnă cheltuieli în plus de cel puțin șapte milioane de lei – a explicat Nicușor Dan.
Nicușor Dan: Dacă există acest text de lege, cheltuielile vor fi mai mici, vor fi mai puțini oameni; dacă nu există, el trebuie organizat separat. În primul rând, se va constitui un alt Birou Electoral Municipal și primarii de sector au principala atribuție, ca și la toate celelalte rânduri de alegeri, de a găsi spații, de a pune cabine și toată logistica necesară. Dacă facem referendum separat, costurile sunt undeva între șapte și 10 milioane de lei și, imediat după ce vom vota în Consiliul General convocarea referendumurilor, vom vota și o rectificare pentru că acești bani să fie în bugetul nostru, ca să putem să plătim toate cheltuielile./RADOR RADIO ROMÂNIA/abranescu/asalar