Congresul Fermierilor Europeni, desfăşurat la Bucureşti

Importanţa strategică a fermierilor trebuie luată în considerare în toate proiectele viitoare ale Uniunii Europene, a afirmat, ieri, la Congresul European al Fermierilor ce are loc la Bucureşti, Lennart Nilsson – preşedintele structurii asociative a celor 28 de milioane de membri. Prezent la reuniune, ministrul agriculturii Florin Barbu a susţinut că fondurile alocate de Bruxelles acestui sector trebuie să rămână separate de celelalte fonduri comunitare. El a mai anunţat că va propune un referendum la nivelul întregii Uniuni prin care fermierii să decidă ca Politica Agricolă Comună să rămână, şi după 2027, axată pe dezvoltarea sectorului vegetal şi zootehnic şi să menţină plăţile directe pentru fermieri.
Referindu-se la reglementarea importurilor de materie primă din Ucraina, preşedintele Federaţiei Naţionale ProAgro, Ionel Arion, a precizat că aceasta reprezintă în continuare o problemă pentru agricultorii români. El a adăugat că autorităţile trebuie să adopte măsuri suplimentare în acest sens:
Ionel Arion: O mare parte din marfa ucraineană, între 40 și 50% din produse, trece încă prin România. Punctele vamale, care sunt ale ANAF-ului, nu au încă o evidență a cantităților și acest lucru ne deranjează foarte mult, pentru că trebuie să avem o evidență ca orice stat sănătos la tot ce intră şi ceea ce iese. Avem mari probleme azi, că ceea ce înseamnă o carne de pasăre, miere și uleiul vrac adus și procesat în România, în special în trei fabrici mari din România, este adus uleiul brut, rafinat, îmbuteliat cu marcă proprie pe retail, iar retailul îl comercializează în România. O să vedeți la raft, în toate supermarketurile, mre adusă din Ucraina vrac, îmbuteliată sau ambalată în România, pe spate scrie proveniența Ucraina, China, UE sau/și non-UE./RADOR RADIO ROMÂNIA//avladucu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI -25 octombrie)