Previziunile săptămânii 28 octombrie – 3 noiembrie 2024

Luni, 28 octombrie

– Parlament

  • ora 12:30 – Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO – sala 28

– Senat

* ora 12:00 –  Ședinţa Biroului permanent al Senatului și ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 14:00 – Lucrări în grupurile parlamentare

* ora 16:00 – Lucrări în plenul Senatului (la sediul Senatului și online)

  • Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi
  • ora 17:00 – Vot final

* Lucrări în Comisiile Permanente (la sediul Senatului și online)

  • ora 11:00 – Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi – etaj 6, sala 6054 și online
  • ora 11:00 – Comisia pentru mediu – sala 323
  • ora 12:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – etaj 4, sala 4044 și online
  • ora 13:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – etaj 5, sala 5001
  • ora 13:00 – Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială – sala 6001 și online
  • ora 14:00 – Comisia pentru administraţie publică – sala 7029 și online
  • ora 14:30 – Comisia pentru sănătate – etaj 5, cam. 5043 și online

– Camera Deputaților

* A doua ediţie din anul 2024 a programului de internship la Camera Deputaţilor se va desfăşura în perioada 28 octombrie – 27 decembrie şi se adresează studenţilor şi absolvenţilor interesaţi de activitatea parlamentară şi administrativă a Camerei Deputaţilor. Programul de internship reprezintă o iniţiativă de transparentizare a activităţii instituţiei şi îşi propune atât familiarizarea cu procesul legislativ şi administrativ, cât şi valorificarea potenţialului, îmbunătăţirea cunoştinţelor şi dezvoltarea abilităţilor internilor. Pe durata desfăşurării programului, aceștia vor lua parte la activităţile curente desfăşurate de către comisiile parlamentare şi departamentele Secretariatului General al Camerei Deputaţilor şi vor participa la o serie de cursuri, sesiuni tematice şi vizite, complementare activităţii desfăşurate în cadrul structurilor. Durata programului de lucru va fi de 4 ore/zi, 20 de ore/săptămână, iar activitatea va fi remunerată cu suma de 1900 lei/brut/lună. Perioada de 2 luni este considerată vechime în muncă

* ora 13:30 – Şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor și Şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 14:00 – Activitate în cadrul grupurilor parlamentare

* Ședinţa în plen a Camerei Deputaţilor (prezență fizică și online)

  • ora 16:00 – Dezbateri asupra iniţiativelor legislative pentru care comisiile permanente au propus respingerea
  • ora 17:00 – Răspunsuri orale la întrebările adresate membrilor Guvernului şi altor conducători ai organelor administraţiei publice
  • Prezentarea interpelărilor adresate Guvernului

* Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică și online)

  • Comisia pentru afaceri europene
  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
  • Comisia pentru industrii şi servicii
  • ora 15:00 – Comisia pentru antreprenoriat şi turism
  • ora 17:00 – Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului

* Premierul Marcel Ciolacu participă la Summitul Autorităţilor Publice Municipale din România – ora 9:00, JW Marriott Bucharest Grand Hotel, Salonul Grand Ballroom; alocuţiunea prim-ministrului va fi transmisă live pe conturile de Facebook şi YouTube ale Guvernului şi prin canalul unic de distribuţie al Palatului Victoria

* ora 10:00 – Declaraţii de presă – în faţa Salonului Grand Ballroom; declaraţiile vor fi transmise live pe conturile de Facebook şi YouTube ale Guvernului şi prin canalul unic de distribuţie al Palatului Victoria

* Pelerinajul cu ocazia sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (27 octombrie) – la Catedrala Patriarhală (sfintele moaşte vor fi reaşezate în Catedrala Patriarhală după închinarea ultimului pelerin):

  • ora 9:30 – Sfânta Liturghie
  • ora 16:00 – Slujba Vecerniei şi Paraclisul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou

* Timișoara: Consulatul Germaniei la Timișoara, Memorialul Revoluției din 1989, Centrul Cultural German și Institutul pentru Relații Externe organizează deschiderea expoziției „Aufarbeitung. RDG în cultura memoriei” – ora 17:00, la Memorialul Revoluției, Str. Oituz nr. 2 B. Expoziţia relatează despre gestionarea istoriei dictaturii Partidului Unității Socialiste din Germania şi a divizării Germaniei după sfârşitul RDG. (28 oct. – 17 nov.)

* Reprezentanța Organizației Internaționale a Francofoniei pentru Europa Centrală și de Est, în parteneriat cu Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior, organizează conferința „Noul cadru european pentru dezvoltare durabilă – Care este impactul pentru întreprinderile din Uniunea Europeană?” – ora 17:00, la Hotel JW Marriott București. În cadrul conferinței vor fi abordate subiecte precum arhitectura cadrului de reglementare și principalele sale contribuții la transparența, armonizarea și asigurarea informațiilor privind durabilitatea; obligațiile întreprinderilor în materie de raportare și administrare; practicile întreprinderilor și nivelul de pregătire pentru introducerea reglementărilor; interesul acestui nou cadru de reglementare pentru instituțiile Francofoniei și pentru țările francofone, în special România. Lucrările conferinței vor beneficia de participarea unor experți ca: Maria Niculescu, profesor universitar, fost director al Direcției economice a Organizației Internaționale a Francofoniei, Cristina Bojică, avocat asociat în cadrul biroului de avocatură Gruia Dufaut & Associații și vicepreședinte al Camerei Franceze de Comerț și Industrie în România (CCIFER), Serge Gonvers, responsabil în domeniul dezvoltării durabile în calitate de membru al Consiliului de administrație al CCIFER și director general al ECONOS și Tatian Diaconu, membru reprezentând Europa Centrală și de Est în cadrul Comitetului director al Institutului Francofoniei pentru Dezvoltare Durabilă

* Ceremonia de preluare a mandatului de către noul primar al Sectorului 2, Rareş Hopincă; şedinţa de constituire a Consiliului local – ora 11:30, în Aula Primăriei Sectorului 2, Str. Chiristigiilor nr. 11-13

* Bistrița: Şedinţe extraordinare succesive ale Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, în vederea votării comisiilor de specialitate şi a vicepreşedinţilor – orele 14:30 şi 15:30

* Miercurea Ciuc: Şedinţa Colegiului Prefectural Harghita – ora 10:00, la Palatul Administrativ, Sala de marmură

* Miercurea Ciuc: Şedinţa de constituire a Consiliului Judeţean Harghita; învestirea noului preşedinte al Consiliului judeţean – ora 13:00, la Hotel Fenyo, Sala de conferinţe, Str. Nicolae Bălcescu nr. 11

* Piatra-Neamţ: Şedinţa de constituire a Consiliului Local Piatra-Neamţ – ora 12:00, la Teatrul Tineretului

* DezbateriJuridice propune subiectul „Avizul Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe – când se pune problema obținerii acestuia? – ora 19:30, online. Moderator: prof. univ. dr. George Anglițoiu, SNSPA

* Special Olympics Europa Eurasia, în colaborare cu Special Olympics România, organizează conferința „Excelența în acțiune: Extinderea Școlilor Generației Unificate în Europa Eurasia”. Evenimentul va avea loc în perioada 28 – 30 octombrie, la Novotel City Center, și va reuni lideri de programe și experți în educație incluzivă din 23 de țări din Europa și Statele Unite

* Banca Naţională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema „150 de ani de la naşterea lui Constantin I. Parhon”

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în valoare de 400 milioane lei

* Institutul Naţional de Statistică: Tendinţe în evoluţia activităţii economice în perioada octombrie – decembrie 2024

* Conferinţa Focus Energetic „Provocările iernii 2024 – 2025 pentru sistemul energetic naţional” – ora 8:30, la Palatul Parlamentului, Sala Drepturilor Omului

* Evenimentul ZF „Cele mai dinamice companii din România: Keep growing!” – ora 9:00, la Hotel Sheraton, Sala Platinum

* ING Bank România şi Impact Hub Bucharest lansează studiul „Profil de antreprenor” – o iniţiativă în premieră în România, care urmăreşte să creeze o imagine de ansamblu asupra ecosistemului de afaceri autohton de la căderea comunismului – ora 10:00, la Expo Business Park, Str. Aviator Popişteanu nr. 54A

* Cluj-Napoca: Asociatia Mamprenoare organizează „International Conference for Women Entrepreneurs”, un eveniment dedicat femeilor de afaceri care își doresc să-și dezvolte business-urile, dar și să interacționeze cu alți antreprenori din diferite domenii de activitate, pentru a face schimb de idei și de soluții – ora 10:30, la Centrul de Cultură Urbană Casino (28 – 29 oct.)

* Agenţia bulgară de presă (BTA) lansează numărul din octombrie al revistei LIK „155 de ani de Academia Bulgară de Ştiinţe (BAS)”; sărbătorirea a doi ani de la deschiderea Clubului Naţional de Presă al BTA în Bucureşti – ora 11:00, la Clubul Naţional de Presă BTA, Str. Patriei nr. 2

* Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) organizează conferința de încheiere a proiectului „Aventură fără graniță. Educație prin teatru și film”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României – ora 10:00, la Sala Atelier și online. Conferinţa va cuprinde o sesiune de prezentări și comunicări pe tema educației prin teatru și film și o secțiune de diseminare a rezultatelor din cadrul proiectului

* Gala Premiilor Uniunii Cineaştilor din România – ora 17:00, la Opera Naţională Bucureşti

* Muzeul Național al Literaturii Române organizează un dialog între „Papa Slam” al Austriei, Markus Köhle, şi poetul Răzvan Țupa, pe tema „Hey, you! Du, da! Hei, tu! – Slamming the new poetry”, un dialog în versuri şi proză, în limba engleză, organizat de Muzeului Național al Literaturii Române București în colaborare cu Forumul Cultural Austriac – ora 18:30, la Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8

* Cea de-a 14-a ediție a Festivalului Internațional Propatria – Tinere Talente Românești se încheie cu Gala Premiilor de Excelență și un concert extraordinar susținut de Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, dirijor Constantin Adrian Grigore, soliști: soprana Teodora Gheorghiu și baritonul Sorin Coliban – ora 19:00, la Ateneul Român. Printre partenerii media: Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical, Radio România Internaţional

* Ipotești: Atelierele de interpretare a textului „CreativLit” pentru profesori vor fi organizate de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” în perioada 28 – 31 octombrie. Atelierele au drept obiectiv, pe de o parte, promovarea operei eminesciene și, pe de altă parte, medierea dialogului cu doi scriitori contemporani: Andreea Răsuceanu și Claudiu Komartin

* Stockholm: Scurtmetrajele româneşti de animaţie „Crescendo” (2024), „THANK YOU FOR YOUR TEETH!” (2020) şi „Self-portrait II” (2024) vor rula în cadrul ediţiei a zecea a festivalului de animaţie REX (REX Animation Film Festival), care se desfăşoară la Cinematograful Zita şi la Cinematograful Skarisbiografen din Stockholm, în perioada 28 octombrie – 2 noiembrie

* Sunt programate meciuri în etapa a 14-a a Superligii de fotbal:

  • Botoşani: AFC Botoşani – FC Universitatea Cluj – ora 18:00, la Stadion Municipal – Botoşani
  • Ovidiu: FC Farul Constanţa – Universitatea Craiova – ora 21:00, la Academia Hagi – Stadion Central – Ovidiu

* Ploiești: Are loc un meci din etapa a 6-a a Ligii Naţionale de baschet masculin: CSM BBA Petrolul Ploieşti – SCM ”U” Craiova –  ora 18:30, la Sala Olimpia – Ploieşti

* Hong Kong: Jucători români la turnee internaţionale de tenis

  • Simona Halep – Yue Yuan, în primul tur la Hong Kong

* Muntenegru: Pugilişti români la Campionatele Mondiale de box pentru tineret de la Budva (23 oct. – 3 nov.)

* Polonia: Sportivi români la Campionatele Europene de haltere pentru juniori şi tineret (U23) de la Raszyn (26 oct. – 3 nov.)

*****

– Bulgaria: O delegaţie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, condusă de Alfred Heer, susţine o conferinţă de presă referitoare la alegerile parlamentare din 27 octombrie, din această ţară, după misiunea lor de observare – la Sofia Grand Hotel

– Japonia: Rezultatele alegerilor legislative anticipate

– Strasbourg: Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO) publică un raport referitor la Slovenia, care cuprinde progresul aplicării recomandărilor acestui organism privind prevenirea corupţei şi promovarea integrităţii în guvernul central şi în organismele de aplicare a legii

– Madrid: În perioada 28 – 29 octombrie, Grupul spaniol anti-rasism OBERAXE, cu sprijinul Consiliului Europei, organizează un curs de perfecţionare în domeniul combaterii discursului urii prin narativele drepturilor omului, mai ales cu privire la migranţi şi minorităţi

– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind Sudanul

– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind sancțiunile împotriva Shebab în Somalia

– Beijing: Președintele finlandez, Alexander Stubb, va vizita China și se va întâlni cu președintele chinez, Xi Jinping (28 – 31 oct.)

– Rabat: Președintele francez, Emmanuel Macron, va efectua o vizită de stat în Maroc (28 – 30 oct.)

– Tașkent: Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, va vizita Uzbekistanul (28 – 29 oct.)

– Ulaanbaatar: La invitația președintelui Mongoliei, Khürelsükh Ukhnaa, președintele Republicii Kazahstan, Kassym-Jomart Kemeluly Tokayev, va efectua o vizită de stat în Mongolia (28 – 29 oct.)

– Vadodara, India: Prim-ministrul indian, Narendra Modi și prim-ministrul Spaniei, Pedro Sánchez, vor vizita Vadodara și vor inaugura proiectul Tata-Airbus

– Moscova: Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, se întâlneşte cu omologul său din Kuweit, Abdallah Al-Yahya

– Berlin: Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, îl primește pe ministrul croat al Apărării, Ivan Anusic

– Helsinki: Liderii nordici se întâlnesc în Islanda. Tema principală pentru Sesiunea din acest an este „Pacea și Securitatea în Arctica” (28 – 31 oct.)

– Barcelona: Reuniunea a 43 de ţări membre ale Uniunii pentru Mediterana pentru a dezbate situaţia din Orientul Apropiat

– Berlin: Reuniunea comitetelor de întreprindere la toate uzinele din Germania ale grupului Volkswagen

– New York: Ford – rezultate din trimestrul III

– Geneva: Organizaţia Meteorologică Mondială a ONU publică buletinul său anual asupra concentraţiei cu efect de seră din atmosferă

– Tokyo: Festivalul Internațional de Film de la Tokyo (28 oct. – 6 nov.)

– Paris: Procesul actorului Gérard Depardieu pentru agresiune sexuală

– Los Angeles: Premiera mondială a filmului lui Clint Eastwood „Juror No. 2”, la AFI Fest

– Paris: Fotbal – Gala de decernare a premiului Balonul de Aur 2024

– Paris: Tenis – Turneul ATP, Paris Masters 1000 (28 oct. – 3 nov.)

Marți, 29 octombrie

– Senat

* ora 9:00 – Lucrări în Comisiile Permanente (la sediul Senatului și online)

* ora 12:00 – Lucrări în plenul Senatului (la sediul Senatului și online)

  • Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi
  • ora 12:50 – Vot final (inițiative legislative cu caracter ordinar)

* ora 13:00 – Întrebări, interpelări (se susțin la sediul Senatului)

* Declarații Politice (se susțin la sediul Senatului)

* Lucrări în Comisiile Permanente :

  • ora 10:00 – Comisia pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală – etaj IV, sala 4060 şi online
  • ora 10:00 – Comisia pentru tineret și sport – etaj 5, sala 5058
  • ora 11:00 – Comisia pentru învăţământ – etaj 5, sala 5058 și online

– Camera Deputaților

* Ședinţa în plen a Camerei Deputaţilor (prezență fizică și online)

  • ora 8:30 – Declaraţii politice
  • ora 10:00 – Dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi
  • ora 11:30 – Vot final (prezență fizică și online)
  • La încheierea votului final (prezență fizică și online) – Şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor și Şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică și online)

  • ora 8:30 – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual
  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
  • ora 9:30 – Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi
  • ora 13:00 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – Sala „Iuliu Maniu” și online

* Oraşele din România cu peste 50.000 de locuitori care au aplicat în perioada iunie – septembrie 2024 la „Apelul pentru zece oraşe neutre climatic” lansat în cadrul proiectului M100 au intrat oficial în competiţie pentru a primi susţinere în transformarea în oraşe sustenabile şi mai puţin poluante. Dintre cele 16 oraşe înscrise, zece vor fi selectate de un juriu internaţional şi anunţate pe 29 octombrie. Oraşele înscrise în competiţie, ce reprezintă şapte dintre regiunile de dezvoltare ale României, sunt: Alba Iulia, Bistriţa, Bârlad, Braşov, Bucureşti, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Oradea, Reşiţa, Sfântu Gheorghe, Timişoara, Târgovişte şi Târgu Mureş. Cele zece oraşe selectate din România vor fi anunţate oficial în cadrul evenimentului „Climate Neutrality Forum M100” (29 – 30 oct.) – ora 10:00, la Mina Museum. În deschiderea evenimentului vor lua cuvântul Alexandra Bocșe – Consilier de Stat, Departamentul Climă și Sustenabilitate al Administrației Prezidențiale, Mihaela Frăsineanu – Consilier de Stat la Cancelaria Primului-Ministru, Ovidiu Cîmpean – Secretar de Stat, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Coordonator M100, Sebastian Burduja – ministrul energiei și Bogdan-Gruia Ivan – ministrul cercetării, inovării și digitalizării. La eveniment vor fi prezenți primari și reprezentanți ai orașelor care își doresc să ajungă neutre climatic până 2035, precum și membrii juriului internațional format din profesioniști renumiți din diverse domenii relevante, cum ar fi urbanismul, neutralitatea climatică sau dezvoltarea durabilă

* Londra: Expoziţia de fotografie „Din piatră şi oţel. O călătorie în lumea Urbex”/„Of Stone and Steel – A Voyage into the World of Urbex”, semnată de Alteţa Sa Regală Principesa Sofia a României va fi prezentată în Galeria „Constantin Brâncuşi” a Institutului Cultural Român de la Londra, în perioada 29 octombrie – 15 noiembrie. Expoziţia, realizată de Principesa Sofia, împreună cu Jean Milligan şi Irina Andreea Cristea, cuprinde peste 20 de panouri fotografice, care aduc în prim-plan o incursiune în istoria şi starea actuală a unor clădiri abandonate din România

* Muzeul Național al Literaturii Române organizează vernisajul expoziției „Scriitori români în atelierele fotografilor vremii” – ora 14:00, la sediul MNLR, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8

* Cluj-Napoca: „Învăţăm de la Natură” este tema centrală a celei de-a şasea ediţii a Forumului Medierii Culturale, care va avea loc între 29 şi 30 octombrie. Această ediţie explorează modul în care natura poate deveni atât un mediu, cât şi un subiect al medierii culturale, pedagogiei, educaţiei şi comunicării ştiinţifice. Forumul încurajează colaborarea dintre artă, ştiinţă şi educaţie pentru a dezvolta practici sustenabile şi soluţii inovatoare. Programul este curatoriat de Corina Bucea (Centrul Cultural Clujean / Academia Schimbării) şi Raluca Iacob (consultant în politici şi management cultural). Programul zilei:

  • orele 13:00 – 15:00 – „Ce învăţăm de la natură?” – Invitate: Eva Stein (pedagog şi curator, Haus der Kulturen der Welt), Robertina Ĺ ebjaniÄŤ (artistă şi cercetătoare), Marlene Herberth (antropolog şi arhivator al memoriei, KraftMade Research & Lab). Gazde: Raluca Iacob şi Corina Bucea
  • orele 15:30 – 17:30 – „Cum îşi găseşte loc natura în contexte culturale şi comunitare?” Invitate: Sabina Baciu (director festivalul CULMEA: Film şi educaţie de mediu), Alina Teodorescu (artist şi manager cultural, fondatoare a proiectului In Context Slănic Moldova). Moderatoare: Corina Bucea
  • În cadrul Forumului va fi lansată oficial Biblioteca Virtuală Mediere+, o platformă digitală dedicată educaţiei continue în domeniul cultural. Biblioteca va oferi acces gratuit la resurse variate, precum prezentări ale atelierelor, studii de caz, podcasturi realizate în colaborare cu Radio România Cultural, precum şi publicaţii şi ghiduri dedicate medierii culturale

* Constanța: În perioada 29 octombrie – 1 noiembrie, în fiecare zi, de la ora 10:00, la Muzeul de Artă Populară Constanţa, vor avea loc ateliere educative cu tematica „Învăţăm să ţesem”, dedicate copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 şi 14 ani

*****

– Strasbourg: Va fi organizată o conferință cu privire la Convenția Consiliului Europei privind peisajul și va reuni reprezentanți ai statelor părți la Convenție. Acest eveniment esențial se va concentra pe consolidarea cooperării dintre statele membre, aliniindu-se la noile priorități stabilite de șefii de stat și de guvern în timpul celui de-al patrulea Summit al Consiliului Europei, desfășurat la Reykjavík în perioada 16-17 mai 2023 – Palais de l’Europe, Sala 11 (29-30 oct.)

– Strasbourg: În urma amenințărilor, violenței și provocărilor din ce în ce mai mari cu care se confruntă jurnaliștii din întreaga lume, conferința anuală a Campaniei „Jurnaliștii contează” va fi organizată cu tema „Protecția jurnaliștilor – un dialog cu mai multe părți interesate” – la Palais de l’Europe, Sala 8 (29 – 30 oct.)

– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va notifica în scris o hotărâre privind Armenia

– Kiseljak, Bosnia și Herțegovina: Primul centru de resurse pentru cultura școlară democratică din Bosnia și Herțegovina va fi inaugurat la Școala secundară profesională Fojnica în cadrul programului comun UE/CoE „Facilitatea orizontală pentru Balcanii de Vest și Turcia ”. Cuvântul de deschidere va fi susținut de directorul școlii secundare din Kiseljak Slavenko Ivičević, ministrul educației, științei, tineretului, culturii și sportului din cantonul Bosniei Centrale, Bojan Domić, și șeful Biroului Consiliului Europei din Saraievo, Bojana Urumova. Evenimentul va începe la ora 11:00 (ora locală) și va fi deschis presei

– Paris: Bugetul 2025 – vot solemn în Adunarea Națională privind veniturile statului

– Atena: Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, vizitează Grecia (29 – 31 oct.)

– Geneva, Elveția: Publicarea de către UNCTAD – Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare – a raportului său din 2024 privind comerțul și dezvoltarea

– Strichen, Marea Britanie: Înmormântarea fostului prim-ministru scoțian, Alex Salmond

– Reykjavík: Consiliul nordic de ministrii se va reuni în Islanda pentru a discuta despre pacea și securitatea în zona arctică (29 – 31 oct.)

– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind situația din Orientul Mijlociu

– New York: Condamnarea fostului senator Robert Menendez pentru corupție

– Londra: HSBC – rezultate financiare din trimestrul al III-lea

– Herzogenaurach, Germania: Adidas – rezultate din trimestrul al III-lea

– Frankfurt: Lufthansa – rezultate din trimestrul al III-lea

– Stuttgart: Mercedes-Benz (ex Daimler) – rezultate din trimestrul al III-lea

– Basel: Novartis – rezultate din trimestrul al III-lea

– Londra: BP – rezultate din trimestrul al III-lea

– New York: McDonald’s – rezultate din al treilea trimestru

– New York: Pfizer – rezultate din al treilea trimestru

– Paris: Prezentarea unui raport privind inteligența artificială și criminalitatea împotriva copiilor

– Los Angeles: Festivalul de Film Francez din SUA (29 oct. – 3 nov.)

– Jiuquan, China: Lansarea misiunii spațiale cu echipaj chinezesc Shenzhou-19

– Beijing, China: Firma chineză Xiaomi lansează noi produse

Miercuri, 30 octombrie

– Senat

* ora 9:00 – Lucrări în Comisiile Permanente (la sediul Senatului și online)

– Camera Deputaților

* Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică și online)

  • ora 8:30 – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual

* Cincu, jud. Brașov: Misiunea AIGLE organizează un eveniment dedicat presei în cadrul exerciţiului „Dacian Fall 2024”, la Centrul Național de Instruire „Getica” din Cincu. Exercițiul „Dacian Fall 2024” face parte din acțiunile desfășurate de Alianță în vederea consolidării posturii de descurajare a NATO pe Flancul estic și este planificat și condus de Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est al NATO de la București. Exercițiul va aduce împreună militari din Franța, Belgia, Polonia, Portugalia, Macedonia de Nord, Statele Unite ale Americii, România şi Luxemburg. Scenariul exercițiului asigură instruirea întrunită a trupelor NATO dislocate în România, în vederea asigurării interoperabilității pentru conducerea operațiilor militare de apărare a  populațiilor și teritoriilor aliate. Acest eveniment de instruire reprezintă o etapă premergătoare pregătirii și executării exercițiului „Dacian Spring 2025” atunci când Franța va disloca în România o întreagă brigadă. Programul zilei:

  • ora 5:30 – Plecare din București cu un autobuz pus la dispoziție presei din faţa Ambasadei Franței în România, Str. Biserica Amzei nr. 13-15
  • ora 10:30 – Sosire în Cincu, la Centrul Național de Instruire Întrunită, Getica”
  • orele 11:00 – 12:30 – Exercițiu cu trageri reale de luptă
  • orele 12:30 – 12:45 – Interviuri
  • orele 12:45 – 13:45 – Prezentare de tehnică militară, interviuri cu soldați

* Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv organizează prima ediție a evenimentului „Evitarea insolvențelor. Restructurarea, soluție pentru companiile în dificultate” – ora 9:00, la Palatul Camerei de Comerț și Industrie București, Sala de Bal, Str. Ion Ghica nr. 4. Vorbitori: Octavian Barbu, Business Development Manager, Baker Tilly România, Florin Bălescu, Managing Partner, BFJ CONSULTING GROUP, Gianina Lazanu, Managing Partner, Target Consulting (finanțare – restructurare), fost Director Departament Restructurare – Recuperare, BRD,  Sebastian Bodu, Profesor universitar, avocat, fost Președinte ANAF,  Eugen Lascu, Managing Partner, Thepesia Corporate Advisory, Cristina Ienciu-Dragoș, Managing Partner, Fair Revive

* Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române, în parteneriat cu Institutul de Istorie al Universităţii de Stat din Moldova şi cu Comisia pentru politică externă a Senatului României, organizează conferinţa „Românii sub teroarea totalitară. Represiunea în România şi Uniunea Sovietică: evaluare comparativă (1940-1989)” – ora 9:30, la Senatului României, Sala de Conferinţe „Dimitrie Cantemir” (Salonul Alb). Conferinţa reuneşte istorici din Republica Moldova şi din România, specialişti în istoria secolului XX. În cadrul conferinţei vor fi prezentate 15 comunicări având ca autori cercetători de la Institutul de Istorie al Universităţii de Stat din Chişinău, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului şi Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, ambele fiind entităţi de cercetare ale Academiei Române, şi de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii-CNSAS

* Cluj-Napoca: În perioada 30 octombrie – 2 noiembrie are loc FAST – Festival for Architecture Schools of Tomorrow

* Stagiunea Muzicală „Concertele Palatului Suțu” 2024 – 2025 debutează cu recitalul „Tesori del Barocco Italiano”, susținut de Formația de Muzică Veche ABARIS (Irina Nanushi – vioară, Andreea Greluș – vioară, Mihai Todoran – violă, David Soporan – viola da gamba și Ina Creciun – clavecin), alături de invitați speciali: Olivia Iancu și Claudiu Lobonț – arciliuto, Ruxandra Rus – flaut traverso, Virineia Pîrnău – soprană și Matei Tudose – contratenor – ora 19:00, la Muzeul Municipiului București, Bd. Ion C. Brătianu nr. 2

* Institutul Cultural Român organizează a patra ediţie a programului „Let’s Talk About…Film” – ora 19:00, în Sala Mare, Aleea Alexandru nr. 38. Proiecţia documentarului „Weekend în familie” (România, 2024) regizat de Mihnea Toma şi recompensat la TIFF cu Menţiune Specială a Juriului la Zilele Filmului Românesc va fi urmată de un dialog la care vor lua parte regizorii Mihnea Toma şi Eugen Jebeleanu, actriţa Ana Dumitraşcu, producătoarea Livia Maria Sîrbu şi editorul Mihai Dumitrache. Printre  partenerii media: Radio România Cultural, Bucureşti FM

* Are loc spectacolul „Maria de Buenos Aires”, pe muzica lui Astor Piazzolla și libretul lui Horacio Ferrer, în regia lui Răzvan Mazilu – orele 18:00 și 21:00, la Teatrelli. În rolurile principale: Gheorghe Visu, Ana Bianca Popescu și Lucian Ionescu, cu participarea lui Emy Drăgoi la acordeon

* Brașov: În perioada 30 octombrie – 3 noiembrie are loc cea de-a XII-a ediție „Dracula Film Festival” (DFF), eveniment organizat de Asociația Culturală Fanzin și finanțat de Primăria Municipiului Brașov. DFF are 4 secțiuni competiționale: „Dracula Trophy” – secțiunea dedicată filmelor de lungmetraj, „Little Dracula” – secțiunea dedicată filmelor internaționale de scurtmetraj, „Vlădutz” – secțiunea dedicată filmelor românești de scurtmetraj și „Dracula Digital” – secțiune dedicată tinerilor amatori, pentru scurtmetraje realizate cu telefonul mobil

*****

– Ottawa: Conferința miniștrilor de externe privind dimensiunea umană a formulei de pace în 10 puncte a Ucrainei (30 – 31 oct.)

– New York: Votul Consiliului de Securitate al ONU privind reînnoirea misiunii ONU în Libia

– New York: Votul Consiliului de Securitate al ONU privind reînnoirea misiunii ONU în Somalia

– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind Kosovo

– New York: Votul Consiliului de Securitate al ONU privind reînnoirea misiunii în Columbia

– New York: Votul Consiliului de Securitate al ONU privind reînnoirea misiunii de menținere a păcii în Sahara de Vest

– Botswana: Alegeri legislative

– Cape Town: Ministrul de finanțe al Africii de Sud, Enoch Godongwana, susține un discurs privind bugetul intermediar

– Londra: Prezentarea bugetului de către cancelarul pentru buget, Rachel Reeves

– Luxemburg: Eurostat publică datele privind PIB-ul din al treilea trimestru în zona euro (prima estimare)

– Paris: Airbus – rezultate financiare din trimestrul al III-lea (după Bursă)

– Paris: Ubisoft – rezultate primul semestru (după Bursă)

– Londra: GSK – rezultate din trimestrul al III-lea

– Zürich: UBS – rezultate din trimestrul al III-lea

– Germania: BASF – rezultate din trimestrul al III-lea

– Wolfsburg, Germania: Volkswagen – rezultate din trimestrul al III-lea

– San Francisco: Meta – rezultate din trimestrul al III-lea

– Los Angeles: Condamnarea lui Erik Fleming, în cazul morții actorului Matthew Perry, prin supradoză de ketamină

Joi, 31 octombrie

– Senat

* ora 9:00 – Lucrări în Comisiile Permanente (la sediul Senatului și online)

– Camera Deputaților

* Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică și online)

  • ora 8:30 – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual

* Are loc evenimentul aniversar „50 de ani de la primul zbor al IAR-93 Vultur” organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României, Organizaţia Patronală din Industria Aeronautică Română, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială „Elie Carafoli”, Statul Major al Forţelor Aeriene, Camera de Comerţ şi Industrie a României, Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, Muzeul Naţional al Aviaţiei Române şi Asociaţia Română pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii. Primul zbor al prototipului avionului de lupta IAR 93 Vultur a avut loc la 31 octombrie 1974 pe aeroportul din Bacău, avându-l la manşă pe pilotul de încercare Stănica Gheorghe. Acest avion a însemnat cea mai mare realizare a industriei româneşti de aviaţie până la acea vreme, un număr total de 86 de exemplare fiind fabricate in perioada 1975 – 1992 și intrate în înzestrarea MApN

* Conferință de presă pentru prezentarea Festivalului Iridescent (1 – 27 nov.) – ora 12:00, la CNDB – Sala Omnia, Str. Cristian Popișteanu nr. 3

* Teatrul Excelsior, singurul teatru din București dedicat adolescenților și tinerilor adulți, prezintă premiera spectacolului „Oleanna”, de David Mamet, în regia lui Mădălin Hîncu, o producție ce îi are în distribuție pe actorii Marius Turdeanu și Ioana Niculae – ora 19:00, în Sala „Ion Lucian”

* Sibiu: Actorii Secţiei germane a Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu (TNRS) prezintă premiera spectacolului „Cu pietre în buzunar”, după Marie Jones, în regia lui Daniel Plier – ora 19:00, la Sala Studio, Str. Emil Cioran nr. 1A. Acompaniaţi de ţambalul lui Romulus Cipariu, cei doi actori, Daniel Plier şi Ali Deac, care interpretează cele 15 personaje de pe platoul de filmare promit o experienţă teatrală intensă care dezvăluie natura relaţiilor interumane aflate pe graniţa dintre realitate şi ficţiune

* Timișoara: Fundația Interart TRIADE, cu suportul UniCredit Bank, aduce în fața publicului lucrarea „Dulapul cu jucării” semnată de artistul Florin Magda, marele câștigător al concursului „Peter Jecza” pentru Sculptura Anului – ora 12:00, în Piața Unirii

* Art Safari deschide în perioada 31 octombrie – 17 noiembrie, la Palatul Dacia-România expoziția „Vampiri și vârcolaci”, curator: Cristian Vechiu. Sunt expuse obiecte populare din colecția Muzeului Național al Țăranului Român, măști tradiționale din colecția Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, animale împăiate din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, ilustrații, referințe moderne din cinematografie, din istorie și din literatură și lucrari semnate de artiști consacrați, precum Corneliu Baba, Tara von Neudorf, Roman Tolici, Ioana Bătrânu

*****

– Bruxelles: Buget – termen limită pentru transmiterea, de către guvernul francez, a traiectoriei financiare, către Comisia Europeană

– Lisabona: Parlamentul votează proiectul bugetului de stat pentru 2025

– Luxemburg: Eurostat publică date referitoare la șomajul în septembrie în zona euro și la inflația în octombrie în zona euro – prima estimare

– Beijing, China: Conferința de presă lunară a Ministerului chinez al Apărării

– Tokyo: Decizia de politică monetară a Băncii Japoniei și noi previziuni macroeconomice

– Paris: BNP Paribas – rezultate din trimestrul al III-lea (înainte de Bursă)

– Bruxelles: AB InBev – rezultate financiare pentru primele 9 luni

– Copenhaga: Maersk – raport financiar al trimestrului 3

– Londra: Shell – rezultate din trimestrul al III-lea

– Amsterdam: Stellantis – vânzări și cifra de afaceri trimestrul al III-lea

– Paris: TotalEnergies – rezultate din trimestrul al III-lea (înainte de Bursă)

– SUA: Manifestări de marcare a sărbătorii de Halloween

– Mexic: Manifestări de sărbătorire a Zilei Morților (Día de los Muertos) (31 oct. – 2 nov.)

– Passau, Germania: Campionatul Mondial de Raliuri (WRC) – Raliul Europei Centrale (31 oct. – 3 nov.)

Vineri, 1 noiembrie

* Cluj-Napoca: Asociația JustOpen în parteneriat cu Baroul Cluj și Camera Executorilor Judecătorești Cluj organizează conferința „Dreptul românesc între suveranitate și armonizare europeană” – ora 15:30, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Piața Unirii nr. 30 (1 – 2 nov.)

* Are loc o nouă ediție a Mariage Fest – Târgul național de nunți al României – la Palatul Parlamentului (1 – 3 nov.)

* Timp de trei zile, în perioada 1 – 3 noiembrie, campusul Politehnicii din Bucureşti se va transforma într-un hub tehnologic unde vor fi expuşi sute de roboţi şi tehnologii de ultimă generaţie, la cel mai mare festival de robotică din Europa – ROBOFEST. Politehnica Bucureşti invită publicul să descopere viitorul la unul dintre cele mai mari şi inovatoare evenimente dedicate roboticii, industriei 4.0, automatizării şi inteligenţei artificiale. În cadrul ROBOFEST se vor desfăşura ROBOCHALLENGE – cel mai mare concurs internaţional de robotică din Europa, ajuns la ediţia a XV-a, care cuprinde 18 probe şi este deschis elevilor, studenţilor şi absolvenţilor pasionaţi de roboţi autonomi şi QUBE2SPACE – prima competiţie mondială de PocketQube-uri, dedicată liceenilor, organizată de echipa 2SPACE – singura echipă de studenţi din România care proiectează şi lansează rachete pentru competiţii internaţionale

* În contextul celebrării celor 20 de ani de existență a Centrului Național al Dansului are loc  „Iridescent”, ediția a III-a, festival internațional de dans contemporan, care cuprinde spectacole, conferințe și workshop-uri pentru profesioniști. Vor putea fi urmărite spectacole de Boglárka Börcsök & Andreas Bolm, Simona Dabija, Simona Deaconescu & Grigore Burloiu, Sergiu Diță, Jorge Guevara & Naoto Hieda, Igor Koruga , Sergiu Matis, Dorothée Munyaneza, Moritz Ostruschnjak, Willy Prager, Léa Vinette, Max Levy & Cosa Mentale. Printre partenerii media: Radio România Cultural (1 – 27 nov.)

* Festivalul PeriFEERIC revine cu o nouă ediție, desfășurată sub sloganul „Descoperă orașul ascuns”, între 1 și 3 noiembrie. Organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, Festivalul PeriFEERIC invită publicul să exploreze orașul prin evenimente diverse, care aduc împreună artele vizuale, muzica și teatrul în spații surprinzătoare. Din program:

  • ora 16:00 – Festivalul debutează cu ateliere de actorie pentru adolescenți, susținute de traineri de la „Breasla Actorilor”, în care participanții vor învăța tehnici de interpretare teatrală într-un mediu interactiv – la Casa Eliad, Bd. Mircea Vodă nr. 5
  • ora 17:00 – Expoziția de fotografie „Periferic”, semnată de Marius Conu și Florian Gîndilă – la Casa Eliad
  • ora 20:00 – Mara Halunga – voce și percuții, Cauê De Marinis – chitară, Alexandru Olteanu – pian susțin recitalul „Elis & Tom”, care cuprinde interpretarea integrală a albumului „Elis & Tom” (1974) alături de alte opere muzicale, compuse de Antonio Carlos Jobim sau interpretate de Elis Regina – la Green Hours Jazz Café, Calea Victoriei nr. 120
  • Prima seară de PeriFEERIC se încheie cu un concert al trupei Coma, care va avea loc la Recul, în interiorul fostei platforme Industria Bumbacului, Splaiul Unirii nr. 160

* Botoșani: Concert susținut de ansamblul cameral Violoncellissimo, condus de violoncelistul Marin Cazacu, în cadrul Turneului Național Clasic la puterea a III-a, ediţia a 6-a – ora 19:00, la Sala Filarmonicii. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional

* Cluj-Napoca: „Monet: The Immersive Show”, primul spectacol de artă imersivă dedicat lui Claude Monet, va fi lansat în exclusivitate la Cluj-Napoca de MINA – Museum of Immersive New Art. Acest eveniment va marca inaugurarea oficială a MINA Cluj, cel mai mare spaţiu dedicat artei digitale şi experienţelor imersive din Europa

* Sibiu: O brăţară din aur veche de 3.000 de ani, dintr-o colecţie privată, va fi expusă din 1 noiembrie la Muzeul de Istorie-Casa Altemberger din Sibiu, unde va putea fi văzută timp de doi ani. Este pentru prima dată când Muzeul Brukenthal poate expune o piesă de o asemenea importanţă pentru istorie, dintr-o colecţie privată. Brăţara provine din localitatea Costeşti, judeţul Argeş, dintr-o colecţie privată moştenită pe linie maternă timp de şase generaţii. Artefactul reprezintă o descoperire rară pentru Muntenia şi perioada cronologică de referinţă, nefiind cunoscute alte analogii directe pentru teritoriul actual al României

*****

– Cape Town: Decernarea premiului pentru mediu „Earthshot Prize”, înfiinţat de prinţul William în anul 2020

– Cannes: Ceremonia de decernare a NRJ Music Awards – premiu acordat de postul de radio francez NRJ pentru a onora cei mai buni din industria muzicală franceză și mondială

– New York: Chevron – rezultate din trimestrul al III-lea

– Alger: Manifestări de marcare a 70 de ani de la începutul insurecției din Algeria

– Sepang, Malaysia: Campionatul Mondial MotoGP, Grand Prix-ul Malaysiei (1 – 3 nov.)

– São Paulo: Campionatul Mondial de Formula 1 – Marele Premiu al Braziliei (1 – 3 nov.)

Sâmbătă, 2 noiembrie

* Vernisajul expoziției „Chronicles from In-Between 495-570 nm” – ora 16:00, la Goethe Institut București

* Concertul care încheie turneul de lansare al noului album „Rock-Stravaganza” al trupei Scarlet Aura – ora 19:00, la Club Quantiq. În deschiderea evenimentului: trupele Marsquake, Destin și The Strizzers. Alături de Scarlet Aura, pe scenă vor urca invitați speciali precum ANTON, Costin Adam (Phoenix) și Cristian Hrubaru. Un moment deosebit va fi prezența lui Alex Paulista, toboșar de renume internațional din Brazilia

* Timişoara: Cea de-a treia ediţie a conferinţei anuale dedicate profesioniştilor din domeniul muzicii clasice, Classical ME Summit, are loc între 2 şi 4 noiembrie. Participanţii vor explora noi direcţii în arta managementului muzical clasic, descoperind diverse modalităţi de a sprijini noile generaţii de artişti, tema din acest an fiind „Empowering Cooperation and Nurturing Talent in Classical Music Management”. Summitul este organizat de Asociaţia Scena Muzicală, cu finanţare de la Municipiul Timişoara prin Centrul de Proiecte, ca parte a programului „Repere în cultură”

*****

– Londra: Numirea noului lider al Partidului Conservator

– Washington, DC: Lideri creștini se adună pentru a protesta față de candidatura la președinție a lui Donald Trump

– Etiopia: Aniversarea acordului de pace din 2022 care a pus capăt războiului de doi ani din Tigray

– Amsterdam: Sunt marcați 20 de ani de la asasinarea regizorului și scriitorului olandez Theo van Gogh

– Riad: Finala WTA 2024 – un turneu de tenis feminin organizat de Asociația de Tenis pentru Femei, ca parte a Circuitului WTA 2024. Este cea de-a 53-a ediție a competiției de simplu și cea de-a 48-a ediție a competiției de dublu (2 – 9 nov.)

– Londra: Esports – finala Campionatelor Mondiale League of Legends 2024

Duminică, 3 noiembrie

* Între 3 şi 10 noiembrie, se desfășoară Festivalul Internaţional de muzică contemporană Meridian, organizat de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România prin Secţiunea Naţionala Română a Societăţii Internaţionale de Muzică Contemporană. „Sonimagicon” este prima din cele trei ediţii proiectate pentru a explora relaţia dintre domeniul sonor şi cel vizual, cu feluritele şi fascinantele faţete ale sale: muzică, film, modă, pictură, video-art, instalaţii audio-video interactive, performance, multimedia, soundscapes, oglinzi distorsionate reale sau imaginare şi multe alte surprize. Această a XIX-a ediţie a Festivalului Meridian aduce artişti de excepţie din România, Polonia, Olanda şi Republica Moldova, seria de cine-concerte New Grooves, Old Mov(i)es, oferită de Institutul Cultural Român, recitalul-prezentare de modă Haute Piano Couture, concerte camerale cu pictură live sau cu proiecţii video, Arhiva de Animaţie, video-concert şi video-opere, spectacol multimedia hipnotic cu artişti-oglinzi, concert de concerte de percuţie, muzici pentru sticlă sau hârtie, gamelan balinez sau tulnice underground din Munţii Apuseni, instalaţii interactive, concert jazz-rock, improvizaţie în parcare, performance, teatru muzical distopic şi simpozionul muzicologic „Rădăcini”, dedicat marilor compozitori români. Festivalul cuprinde şi evenimente la Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi

* Concert extraordinar pop simfonic – „Sufletul meu de copil”, susținut de Paul Surugiu – Fuego, acompaniat de Orchestra Simfonică a Teatrului de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța – ora 19:00, la Sala Palatului

* Iași: Concert susținut de ansamblul cameral Violoncellissimo, condus de violoncelistul Marin Cazacu, în cadrul Turneului Național Clasic la puterea a III-a, ediţia a 6-a – ora 19:00, la Sala Unirii. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional

*****

– Rep. Moldova: Al doilea tur al alegerilor prezidențiale

– Genova, Italia: Reuniune G7 privind dezvoltarea urbană (3 – 5 nov.)

– Moscova: Încheierea arestării preventive a jurnalistului Artiom Kriger pentru „extremism”

– Moscova: Prelungirea probabilă a detenției jurnalistei SotaVision, Antonina Favorskaïa