Pensiile militare vor fi indexate ori de câte ori va fi majorat cuantumul soldei ori al salariului în grad, a decis, astăzi, Camera Deputaţilor, care a aprobat o lege iniţiată de PNL în acest sens. Documentul stabileşte un termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial pentru actualizarea acestor indemnizaţii. Indexarea se va face potrivit gradului militar sau profesional avut la data trecerii în rezervă, mediei soldelor şi drepturilor băneşti pe baza cărora a fost stabilită pensia militară de stat. Vor beneficia de aceste prevederi militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul Administraţiei Penitenciarelor. Documentul merge, acum, la Senat, care este for decizional./lalexandrescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 octombrie