Autor:Alexandru Eduard Balaci
Introducere
Sean Cotter, autorul volumului apărut la Humanitas a tradus Nichita Stănescu și mulți alți scriitori români în limba engleză. E profesor la University of Texas at Dallas. A tradus numeroase lucrări importante din literatura română, printer care Solenoid de Mircea Cărtărescu, pentru care a primit Dublin Literary Award (2024) și Premiul ICR pentru cea mai bună traducere (2023), Rakes of the Old Court de Mateiu Caragiale, FEM de Magda Cârneci, roman finalist la PEN America Literary Awards (2022), Curl de T.O. Bobe, carte nominalizată la Premiul de Poezie Derek Walcott (2020), Wheel with a Single Spoke and Other Poems de Nichita Stănescu, pentru care a primit premiul pentru cea mai bună traducere a unui volum de poezie din partea Three Percent (2013), Lightwall de Liliana Ursu, câștigător al PEN Southwest Book Award for Translation (2009), Second Hand Souls: Selected Writings de Nichita Danilov și Blinding: The Left Wing de Mircea Cărtărescu. Volumul ”Traducerea literară și destinul României în comunism” a primit în 2015 premiul bienal de carte din partea Society for Romanian Studies.
Prin cartea tradusă și lansată anul acesta în România, el analizează un episod crunt al trecutului, respectiv ideologizarea culturii de la începutul regimului comunist și excluderea din societate a adevăratelor personalități sau promotori culturali, din pricina lipsei lor de colaborare cu noul regim. Cultura era o parte critică la adresa sistemului, cu mesaj epe care nu întotdeauna elita politică le înțelegea. Conform cercetătorului Cristian Vasile „pentru un control cât mai eficient asupra culturii românești, era nevoie de un nou cadru instituțional, iar modul de structurare al Ministerului Propagandei pãrea mult mai adecvat”. În acele vremuri, dorința regimului era de a atrage colaborarea lui Lucian Blaga, Emil Cioran și Constantin Noica sau, în caz de nereușită, „radierea” temporară din cultura românească a lucrărilor acestora. Volumul „Traducerea literară și destinul României în comunism. Trei studii de caz: Blaga, Noica, Cioran” semnat Sean Cotter propune o perspectivă de cercetare diferită: supraviețuirea omului de cultură prin intermediul traducerilor, în circumstanțele în care cei trei filosofi au fost radiați din cultura națională și reabilitați complet după 1989.
Traducerea. O modalitate de supraviețuire a culturii
Din 1945, regimul comunist a început „reforma” instituțiilor de control și forță. Bineînțeles că între ele se afla și Ministerul Propagandei, care devine în 1946 (conform unui act normativ intrat pe ordinea de zi ședinței Consiliului de miniștri 1946), Ministerul Informațiilor, pentru a înlătura orice formă de suspiciune privind presupuse operațiuni de propagandă pro-sovietică. În realitate, Ministerul Informațiilor era o instituție care centraliza informațiile referitoare la persoane și activitatea acestora. Personalul din minister efectua verificări de securitate a persoanelor și permitea sau interzicea publicarea materialelor de propagandă. Astfel, multe cărți care fuseseră pregătite pentru a fi utilizate în propaganda culturală externă (n.r: în documente este utilizat termenul de ”propagandă culturală”) au fost retrase de pe liste. În 1946, Blaga trimite volume de poezii către Ministerul Informațiilor, care acceptă inițial traducerile. Însă după verificări îi retrag dreptul de a publica și trimite spre publicare orice scriere, de frică că acesta ar putea dăuna procesului de sovietizare. Acesta nu a fost un caz tipic doar pentru Lucian Blaga, ci pentru mai mulți oameni de cultură ai vremii. Față de Constantin Noica, Lucian Blaga nu a fost închis, ci a fost exilat de la catedră și de la edituri, fiind supravegheat de Securitate până moartea sa, în 1961. Lucian Blaga, Constantin Noica și Emil Cioran sunt trei exemple în antiteză. Ei simbolizează stadiul omului de cultură, de la exil interior, la colaborare/supraviețuire și exil definitiv spre a fi uitat. Dintre cei trei, cazul lui Emil Cioran este probabil cel mai trist exemplu, întrucât a trăit în exil, la Paris, fără a fi cunoscut în țara unde s-a născut.
Traducerea. Un mod de supraviețuire dar și afirmare?
„Țară mică, traduceri multe” este o frază care descrie un proces de culturalizare și infuzare a unei culturi cu opere din exterior, pentru a favoriza și culturalizarea persoanelor care nu cunosc limbi străine. În 1973, Constantin Noica afirma că „România este traducătorul Europei”, o frază menită să ilustreze perspectiva negativă cu care autorul descrie cultura din care face parte. Noica credea că, între granițe, cultura română nu a oferit nimic original Europei, ci a tradus toate operele esențiale și a preluat în acest fel elemente fundamentale construcției culturale.
Precum Lucian Blaga, dar nu la o scala atât de mare, Constantin Noica a tradus opere în perioada tinereții, pentru care a și fost premiat, însă s-a dezis de aceste practici, ca și de trecutul său, în momentul în care a ieșit din detenție. Constantin Noica a stat o mare parte din viața lui închis, în timpul regimului comunist. Lucian Blaga s-a auto-izolat în traduceri. În 1956 a tradus ”Faust”, ceea ce a aducea în pagini un exil interior, diferit de cel manifestat de Emil Cioran la Paris sau cel trăit de Constantin Noica în România. Preocupările filosofice ale lui Noica l-au determinat să abordeze autori precum C.S. Lewis. Problema convertirii la catolicism ridicată în alte volume de Lewis o putem vedea și la Noica (traducător al unor volume ale lui Lewis), Blaga și Cioran, care aleg să supraviețuiască diferit, prin exil, adaptare și dispariție temporară. După moartea lui Lucian Blaga din 1961, o parte din lucrările sale au fost publicate, dar folosite în promovarea externă rar, întrucât era invocat spiritul burghez al autorului și teme desprinse din tematica legionară. Ultima acuzație, reprezenta o aberație ce arăta temerea regimului față de ceea ce nu se poate înțelege. Acest lucru a fost afirmat și de foști decidenți comuniști (n.r: Ștefan Andrei, fost Ministru de Externe, menționa că Nicolae Ceaușescu avea persoane care îi aduceau rezumate ale lucrărilor literare importante. Acest pasaj poate fi consultat în volumul Laviniaei Betea: ”I se Spunea Machiavelli, Editura Corint, București, 2022”).
În sfârșit, Sean Cotter afirmă faptul că Lucian Blaga ajunge să fie cunoscut în timpul regimului comunist pentru traducerile sale și ulterior pentru poeziile sale, ceea ce demonstrează că omul de cultură poate rezista peste timp datorită acestui efort intelectual. Pe de altă parte, Constantin Noica a dezvoltat o filosofie a traducerii și care a fost cunoscut datorită reflecțiilor despre traduceri.
Evenimentul de lansare al acestui volum a avut loc pe data de 30.10.2024, la librăria Humanitas Cișmigiu. O carte deopotrivă interesantă, documentată, captivantă, științifică.
Bibliografie
Vasile, Cristian, Literatura și artele în românia comunistã: 1948–1953, Editura Humanitas, București, 2010.
Betea, Lavinia, I se spunea Machiavelli. Ștefan Andrei în dialog cu Lavinia Betea, Editura Corint, București, 2022.
