Introducere
Serviciul public de radio a fost constituit drept un mijloc de informare, structurare și apărare a intereselor cetățenilor români, prin intermediul unei abordări obiective și profesionale. Serviciul public de radio nu a fost doar o instituție de informare, ci și o instituție strategică, având în vedere că, în 1928, propaganda prin eter era una dintre cele mai avansate opțiuni de răspândire a dezinformărilor. La scurtă vreme după ce se semnează tratatul de pace de la Paris iar Basarabia este recunoscută drept parte a României de către Marea Britanie și Franța, Uniunea Sovietică utilizează un post de radio clandestin, prin care se emiteau dezinformări și amenințări asupra statului român, care puteau fi receptate în spațiul de sud-est al Europei.
Istoria radioului public a fost puternic influențată de evoluția politică a României
Radioul public în serviciul populației
„Mai mult decât școala, al cărei rost rămâne totdeauna ideal, propaganda poate servi tot atât de bine o „cauză“ nedreaptă și neomenească, pe cât de ușor poate servi domnia adevărului în viața internațională” ”(Ardealul tânăr” nr.9-10/ iunie-iulie 1930).
Afirmațiile amintite mai sus au fost formulate pe fondul unei dezbateri intitulate: Propagandă vs informare. Această dezbatere s-a desfășurat în Parlamentul României și a fost preluată și în instituțiile de forță, precum: Ministerul Afacerilor Străine, Ministerul de Interne și Ministerul Apărării. O circulară a celor trei instituții aborda subiectul dezinformării radio organizate de U.R.S.S și Ungaria. În aceste circumstanțe, serviciul public de radio era necesar pentru a asigura o informare corectă a cetățenilor. În epocă, circulau informații menite să dezinformeze și să întoarcă populația împotriva guvernului și regelui. Opt ani mai târziu, serviciul public de radio era reorganizat sub gestionarea Direcției Presei și Informațiilor, iar misiunea instituției era accentuată în zona de combatere a propagandei și informare corectă a cetățenilor.
Diversitatea informațiilor
Din 1931, toate anunțurile de angajare în instituțiile de forță erau transmise la radio, astfel încât, ascultătorii aflau de posturile disponibile de la microfon. Toate ministerele pregăteau un comunicat pe care îl expediau către radioul public pentru a fi citit la microfon. În 1929, Nicolae Iorga desfășura o serie de conferințe împotriva irredentismului maghiar, în care combătea dezinformările lui István Bethlen și Lordului Rothermere. Tot pe această linie, la radioul public existau discursuri înregistrate chiar de dinainte de 1928, care au fost difuzate în contextul unor conferințe. De exemplu, discursul lui Nicolae Titulescu, „Idealul creator” din 1921, faţa Adunării Deputaţilor, el deţinând pe atunci portofoliul Finanţelor.
Puțină lume cunoaște și faptul că aceste conferințe erau bătute la mașină, de către o dactilografă, pentru a fi păstrate în arhivă. Iorga cunoaștea acest lucru și cerea mereu o copie a discuției, pentru a lansa ulterior un volum de discursuri. Pe 20 februarie 1938, Maria Tănase a susținut primul concert la radioul public, în timpul emisiunii „Ora satului”. Ea a fost acompaniată de taraful Ion Matache din Argeș. Inclusiv cererile în căsătorie erau transmise la radio, ascultătorii fiind privilegiați să asculte și răspunsul la această cerere. În ciuda faptului că nu puteau fi de față, ascultătorii puteau deduce bucuria îndrăgostiților. În 1940, pierderea Basarabiei și Dictatul de la Viena au fost transmise la radio, iar operațiunile militare din 1941 au fost argumentate de asemenea la microfon. Proclamația Regală din august 1944 și întoarcerea armelor au fost transmise prin intermediul undelor, care era considerată o metodă mult mai eficientă de informare decât presa scrisă.
Radioul public în timpul comunismului
În momentul în care partidul comunist a ajuns la putere, și-a impus oamenii în instituțiile cheie și a preluat controlul asupra undelor radio, datorită eficienței și vitezei de propagare a ideologiei. În comunism, radioul a fost o instituție importantă pentru regim, fiind, de asemenea, populată cu profesioniști și activiști de partid. Întrucât regimul avea nevoie de oameni pregătiți, activiștii au fost trecuți pe plan secundar. Chiar dacă obiectivele erau diferite de perioada anterioară, postul public de radio a reprezentat și un refugiu pentru persoanele culte, instruite, care doreau o carieră apreciată în societate. Regimul a adus și o organizare a televiziuni naționale, cu radioul public, sub denumirea de „radioteleviziune”, prin decretul nr. 302 din 15 septembrie 1971. Primul paragraf suna în felul următor: „Radioteleviziunea Română, organ de partid şi de stat, înfăptuieşte politica partidului şi statului în domeniul programelor de radio şi televiziune, contribuind în mod activ la educarea comunista, patriotica, a întregului nostru popor, la faurirea trasaturilor înaintate, revoluţionare, ale omului nou, la mobilizarea maselor în realizarea programului elaborat de Partidul Comunist Roman pentru faurirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate, la informarea larga a opiniei publice asupra evenimentelor interne şi externe.”
În ciuda pasajelor de mai sus, realizatorii din Radio România au identificat în cultură un refugiu, în timpul comunismului, astfel că, sub pălăria serviciului public de „propagandă a partidului”, Radio România a transmis teatru, critică de teatru, conferințe susținute de D. M. Pippidi, Radu Vulpe, Constantin C. Giurescu, Andrei Oțetea, Mihail Sadoveanu și Marin Preda. Corul de Copii a fost creat în 1945, iar Big Band Radio şi Orchestra Populară Radio au fost create în 1949. Doi ani mai târziu, pe 10 noiembrie, a apărut revista de programe a Radiodiodifuziunii. În 1954, a fost dedicat inaugurării primelor studiouri regionale: Radio Cluj (15 martie) și Radio Craiova (6 iunie). Un an mai târziu, pe 5 mai 1955, se inaugurează Radio Timişoara, iar pe 10 decembrie 1956 se deschide Radio Iaşi. La data de 2 martie 1958, apare Radio Târgu Mureş. În 1956, apare Televiziunea Română, cu care SRR fuzionează, formând împreună instituţia Radioteleviziunea Română. Sala de concerte „Mihail Jora” a fost inaugurată în anul 1961. În anul 1967, pe litoral începe să emită Radio Vacanţa. La 21 ianuarie 1990, era inaugurată şi staţia locală Radio Constanţa. Vocile Revoluţiei anticomuniste din decembrie 1989 au fost auzite în toată ţara şi graţie Radioului public.
După 1989, radioul public a continuat misiunea de informare începută în perioada interbelică, fiind printre puținele instituții care a reușit în timp scurt să abordeze subiecte greu de discutat înainte de 1989.
Viitor
Radio România este parte a presei multimedia, in care granițele intre imagine, sunet, diverse tehnici care au mărit viteza de propagare a informației nu mai există. Într-o lume a vitezei informaționale, inteligenței artificiale și, implicit a riscurilor acestora, Radio România are un avantaj și pășește cu încredere spre viitor: profesioniștii săi au creat de-a lungul istoriei de aproape un secol o școală de presă, capabilă să folosească noile tehnologii, fără a altera calitatea produselor sale.
La mulți ani, Radio România! La mulți ani publicului!
(Autor: Alexandru Eduard Balaci)