Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că mai mult de 100 de pacienţi vor fi transferaţi miercuri din Fâşia Gaza, in cadrul unei rare astfel de operaţiuni de evacuare. Reprezentantul OMS, Rik Peeperkorn, a declarat că acei pacienţi, între care şi copii, vor pleca la bordul unui convoi: „De dimineaţă – acesta este planul – vor fi aduşi la Kerem Shalom şi apoi de acolo vor merge la aeroportul Ramon, iar majoritatea pacienţilor vor ajunge în Emiratele Arabe Unite. Apoi, cred că aproximativ 13 pacienţi vor fi trimişi în România”. (BBC SERVICIUL MONDIAL – 5 noiembrie)/opopescu/dsirbu
RADOR RAIO ROMÂNIA (5 noiembrie)