Cheile Bicazului rămân în administrarea județului Neamț, a decis astăzi Înalta Curte de Casație și Justiție, care a judecat dosarul de revizuire depus printr-o cale de atac extraordinară la care au apelat autoritățile județene din Harghita. Reporterii de la Radio România Iași transmit că,astfel, nici această încercare de a muta Cheile Bicazului în administrarea județului vecin nu a avut sorți de izbândă, după cum a declarat Daniel Vasilică Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț. El a mai spus că indiferent de litigiile de hotar, cel mai important este să existe proiecte comune, în beneficiul cetățenilor ambelor județe și al turiștilor. De peste 10 ani, Cheile Bicazului sunt revendicate de autoritățile din Harghita, dar toate procesele s-au finalizat în favoarea județului Neamț.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 noiembrie)/dsirbu
RADOR RADIO ROMÂNIA (6 noiembrie)