Târgul de Sfinţii Mihail şi Gavril se deschide în curtea Ministerului Agriculturii

Târgul de Sfinţii Mihail şi Gavril se deschide astăzi în curtea Ministerului Agriculturii, unde consumatorii pot găsi o gamă variată de bucate tradiţionale româneşti, dar şi produse locale autentice şi diversificate.

Cei interesaţi vor putea cumpăra şi produse româneşti care au primit protecţia la nivel european, precum Telemea de Sibiu şi Magiun de prune Topoloveni, dar şi produse care au dobândit menţiunea produs montan din categoria miere, lactate şi preparate din peşte. Potrivit Ministerului Agriculturii, târgul este deschis până pe 9 noiembrie./aburtica

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 7 noiembrie