MAGYAR NEMZET (Ungaria), 7 noiembrie 2024 – Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa la Budapesta la cel de-al cincilea summit al Comunităţii Politice Europene şi la şedinţa informală a Consiliului Europei.
Potrivit comunicatului emis de Administraţia prezidenţială de la Bucureşti, la summitul Comunităţii Politice Europene, Iohannis va evidenţia din nou necesitatea adoptării unui punct de vedere unitar şi decisiv referitor la situaţia securităţii regiunii, precum şi menţinerea sprijinului acordat Ucrainei. În cadrul convorbirilor de la masa rotundă pe marginea migraţiei, preşedintele se pronunţă, pe lângă soluţiile pe termen scurt privind lupta împotriva migraţiei ilegale, şi pentru o abordare pe termen lung, care ar garanta în acest domeniu o coeziune şi eficienţă de un grad mai mare – a citat Agerpres.
La întâlnirea informală a şefilor de stat şi de guvern din UE, Klaus Iohannis va sublinia rolul important al factorilor de coeziune şi convergenţă, respectiv va urgenta lichidarea factorilor ce obstrucţionează existenţa unei pieţe unitare, respectiv garantarea neîntârziată a liberei circulaţii.
Toate publicaţiile şi portalele importante din România au relatat despre întâlnirile de joi şi vineri care au avut loc la Budapesta. Relatările au precizat în mod special că negocierile au loc după victoria electorală a lui Donald Trump, respectiv că premierul ungar Viktor Orbán se află în relaţii deosebit de strânse cu fostul-noul preşedinte american.
Pe marginea schimbării puterii petrecute în Statele Unite, mai mulţi analişti au remarcat că influenţa politică a primului ministru ungar s-ar putea consolida.
Fostul premier român Victor Ponta a evidenţiat în cadrul unei emisiuni televizate că pe lume există puţini lideri care îl pot contacta imediat telefonic pe Donald Trump, Xi Jinping şi Vladimir Putin.
(Autor: István Pataky)
https://magyarnemzet.hu/kulfold/2024/11/hosszu-tavu-megoldast-akar-a-migracio-ugyeben-a-roman-elnok
Traducerea: Imola Stănescu/RADOR RADIO ROMANIA/istanesc/fmatei