PORTRET: Actorul de teatru şi film Constantin Rauţchi

Duminică, 17 noiembrie, se împlinesc 40 de ani de la trecerea la cele veşnice a actorului de teatru şi film Constantin Rauţchi.

El s-a născut la 22 mai 1934, la Cazaci, în Basarabia.

Despre primii ani ai vieţii, actorul avea să povestească: „Am avut o copilărie nici prea-prea, nici foarte-foarte, până în anul 1940, când tata, în urma unor maşinaţiuni, ne-a părăsit, evident, nu de voie. Am venit la Bucureşti. Mama, cu vigoarea recunoscută a femeilor, ţinea loc de mamă, dar mai ales de tată.”

A absolvit Liceul industrial Polizu din Capitală, apoi şcoala tehnică de matriţeri, iar viitorul său nu părea a se contura strălucit.

„Uite-aşa, târâş grăpiş, am terminat o şcoală tehnică de matriţeri, care funcţiona pe lângă Uzinele Electronica, în anii aceia, eram deci în 1952, după terminarea școlii, ca să fiu angajat ca lucrător la un mic atelier de pe lângă Piața Obor, numit Acta. Maistrul mi-a dat o lucrare de probă. Lângă Podul Izvor, am întâlnit un prieten, Igor Haucă, oare unde-o fi? care mi-a zis: vino, mă, la Institutul de teatru, poate te fac actor”, declara actorul, despre acei ani.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, promoţia 1956, la clasa profesorilor Alexandru Finți si Nicolae N. Bălțățeanu.

În anul 1956, a fost arestat de autoritățile comuniste, în urma unei înscenări, împreună cu Amza Pellea și Dinu Cernescu, ei fiind totuși, cu toții, eliberați după scurt timp.

După absolvire a fost repartizat la Teatrul Naţional din Craiova, unde a desfăşurat o remarcabilă activitate teatrală pe scenă, apoi a făcut roluri memorabile la Teatrul Naţional din Bucureşti.

La Teatrul Naţional din Craiova a fost distribuit în roluri valoroase în care a reuşit să-şi pună în evidenţă talentul artistic deosebit: Bartholo („Bărbierul din Sevilla” de Beaumarchais), Lane („Bunbury” de Oscar Wilde), Kolakolnikov („O chestiune personală” de Al. Stein), Pleşoianu („Ultima generaţie” de Vasile Niţulescu), Şandor („Nopţile tăcerii” de Teofil Buşecan), Pafnutie („Tudor din Vladimiri” de Mihnea Gheorghiu), Marinarul răguşit („Tragedia optimistă” de V. Vişnevski), Fortunato („Gâlcevile din Chioggia” de Carlo Goldoni), Oprişan („Arcul de triumf” de A. Baranga).

Va ajunge apoi în trupa Naţionalului bucureştean, în urma solicitării directorului acestei instituții de atunci, scriitorul Zaharia Stancu, unde va face câteva dintre rolurile sale de neuitat: Azdak, în ”Cercul de cretă caucazian” de Bertolt Brecht, Şbilţ din „Patima roşie” de Mihail Sorbul, a fost remarcabil prin bunătate şi căldură umană în rolul negrului din „Oameni şi şoareci” de John Steinbeck, Bufonul din „Regele Lear” şi inegalabilul rol Hagi Tudose.

În 1958 a debutat în film, în rolul studentului Nae din filmul “Alo? Ați greșit numărul”, regizat de Andrei Călărașu și Mircea Mureșan, în care a jucat alături de Iurie Darie, Ion Lucian și Ștefan Tapalagă.

A jucat, de asemenea în filme precum „Bădăranii” (1960), „Celebrul 702 ” (1961), „Lupeni 29” (1962), „Neamul Şoimăreştilor” (1964), „Titanic vals” (1964), „Camera albă” (1965), „Vremea zăpezilor’ (1966), „Maiorul şi moartea” (1967), „Brigada Diverse intră în acţiune” / „B.D. intră în acţiune” (1970), „Ciprian Porumbescu” (1972), „Aventurile lui Babuşcă” (1973),”Dincolo de nisipuri” (1973), „Muntele ascuns” (1974), „Cantemir” (1975), „Mastodontul” (1975), „Muşchetarul român” (1975), „Roşcovanul” (1976), „Serenadă pentru etajul XII” (1976), „Întoarce-te şi mai priveşte o dată!” (1981), „Capcana mercenarilor” (1981), „Căutătorii de aur” (1986) – ultima sa apariţie pe marele ecran.

În memoria iubitorilor de filme românești rămâne rolul magistral interpretat de Constantin Rauțchi în filmul Ciprian Porumbescu, un rol episodic al unui pungaș încarcerat, coleg de celulă al talentatului compozitor, impresionat profund la auzirea acordurilor baladei interpretate la vioară de sensibilul muzician.

A avut un rol principal în ecranizarea pentru teatru TV a romanului „Oameni sărmani” de Fiodor Dostoievski, având-o ca parteneră de scenă pe Leopoldina Bălănuță. De asemenea, la Teatrul TV, a mai jucat în piese ca „Oameni sărmani” sau „Unchiul Vania”.

Rauţchi a jucat şi în spectacolele Teatrului Naţional Radiofonic, precum „Prea multă minte strică” de Alexander Sergeyevich Griboyedov, rraducerea de Adrian Maniu, adaptarea radiofonică de Traian Stoica, regia artistică: Constantin Moruzan (1959), „Hoţii” de Friedrich von Schiller, regia artistică: Paul Stratilat (1962) sau “Pericle” de William Shakespeare, adaptarea radiofonică de Grigore Gonța, regia artistică: Grigore Gonţa, regia de studio: Crânguţa Manea, regia muzicală: Timuş Alexandrescu, regia tehnică: ing. Tatiana Andreicic (1973).

I s-a decernat, în anul 1957, premiul concursului republican al tinerilor actori pentru rolul lui Pleşoianu din piesa „Ultima generație”.

În viața personală, Constantin Rauțchi era un tip introvertit, cunoscut ca un om tăcut și singuratic, de o delicatețe sufletească deosebită, generos și nonconformist, umblând adesea prost îmbrăcat, citând mereu că nu haina îl face pe om.

În tinerețe a fost îndrăgostit de Magda Ciubotărașu – fiica marelui actor -, dar maestrul nu a fost de acord cu relația lor și, decepționat, Constantin Rauțchi nu s-a mai îndrăgostit şi nu s-a căsătorit vreodată.

În plan artistic, Rauţchi s-a remarcat prin calitățile sale artistice deosebite, prin vocea profundă și prin expresivitatea feței care-l făcea inconfundabil.

Constantin Rauţchi a murit la 17 noiembrie 1984, la doar 50 de ani, în urma unei boli incurabile.