Premierul Marii Britanii, Keir Starmer, participă alături de președintele francez Emmanuel Macron la o ceremonie la Paris care marchează cea de-a 106-a aniversare a Armistițiului. Este pentru prima dată când un lider britanic este prezent în Franţa de Ziua Armistițiului de când Winston Churchill s-a alăturat generalului Charles de Gaulle în 1944, a declarat biroul de presă al premierului Starmer. Întâlnirea celor doi lideri reprezintă o celebrare a prieteniei dintre cele două țări, în timp ce națiunile din întreaga lume aduc un omagiu soldaților lor căzuți în Primul Război Mondial. Ceremonia de la Paris face ecou comemorărilor franco-britanice care au avut loc în urmă cu 80 de ani, când trupele aliate au eliberat cea mai mare parte a teritoriului Franței de sub ocupația nazistă, a declarat biroul de presă al preşedintelui Macron. Acest an marchează, de asemenea, cea de-a 120-a aniversare a Entente Cordiale, acordul istoric dintre Franța și Marea Britanie. Keir Starmer a fost invitat personal la Paris de Emmanuel Macron, iar cei doi lideri sunt așteptați să discute o serie de probleme de politică externă, inclusiv despre războiul din Ucraina și situaţia din Orientul Mijlociu. Întâlnirea marchează un pas important în planurile lui Keir Starmer de a reseta relațiile cu Uniunea Europeană după Brexitul din 2020./mbaciu/ilapadat
(EURONEWS – 11 noiembrie)