Cu patru premii câștigate printre care și cel de artist al anului, cântăreața americană a ieșit marea câștigătoare a ceremoniei. Dar și alți artiști internaționali precum Tyla și Lisa au strălucit în această seară.
Megastarul pop american Taylor Swift a triumfat duminică (10 noiembrie) la MTV European Music Awards unde a câștigat patru premii, în cadrul unei ceremonii de sărbătorire a numelor mari ale muzicii mondiale la Manchester, în Marea Britanie.
Artista în vârstă de 34 de ani, care nu a fost prezentă, a câștigat la principalele categorii inclusiv artistul anului, cel mai bun artist live și cel mai bun videoclip pentru clipul ei „Fortnight” cu artistul Post Malone. De asemenea, a fost premiată la categoria Cel mai bun artist american. Într-un mesaj preînregistrat, interpreta piesei „Shake it off” și-a exprimat „părerea de rău” că nu a putut fi prezentă. „Faptul că ai câștigat la categoriile turneu, album și videoclip (pentru clipul „Fortnight”) este pur și simplu incredibil” , a spus ea, salutându-l pe Post Malone. În fruntea nominalizărilor – șapte în total – ea a pierdut însă în fața Arianei Grande la categoria artistul pop a anului.
Aceste premii se adaugă celor câștigate de-a lungul anului, inclusiv un al patrulea Grammy în februarie, pentru albumul anului, un record în istoria acestui premiu. Ca să nu mai vorbim de giganticul său turneu „Eras”, cel mai profitabil din istoria muzicii. Un an record pentru Taylor Swift, care a fost desemnată Persoana Anului de revista „Time”.
Dar și alți mari câștigători au apărut la MTV European Music Awards, începând cu cântăreața sud-africană Tyla, care a plecat cu trei premii, inclusiv cel pentru cel mai bun artist R&B. Cealaltă surpriză vine în patru litere: Lisa. O artistă K-pop thailandeză, un adevărat fenomen muzical global. Ea a câștigat la două categorii generale, inclusiv cea mai bună colaborare, pentru titlul ei „New Woman” cu cântăreața spaniolă Rosalia. Trofeul cântecului anului i-a revenit americancei Sabrina Carpenter pentru hitul verii „Espresso”.
La categoria Rock, Liam Gallagher, voce legendară a grupului Oasis, a câștigat, în timp ce Eminem, în 2024, cu un nou album, a câștigat pentru a zecea oară trofeul pentru cel mai bun artist hip-hop. La categoria Franța, interpretul pieselor „Djadja”, „Aya Nakamura”, unul dintre cei mai ascultați artiști de limbă franceză din lume, a pierdut în fața lui Pierre Garnier, a dezvăluit Star Academy. Dar francezii Snake și David Guetta, ambii nominalizați la categoria muzică electronică, au plecat cu mâinile goale, trofeul fiindu-i acordat lui Calvin Harris.
Un emoționant omagiu adus lui Liam Payne, fostul membru al trupei britanice de băieți One Direction care a murit la sfârșitul lunii octombrie la vârsta de 31 de ani, a fost adus de maestra de ceremonii, cântăreața Rita Ora. De reamitit că ceremonia din 2023, care urma să aibă loc lângă Paris, a fost anulată din cauza războiului dintre Israel și Hamas din Gaza, organizatorii considerând că momentul „nu este propice unui eveniment festiv internațional”. (www.lefigaro.fr – 12 noiembrie)/rcostea

RADOR RADIO ROMÂNIA (13 noiembrie)