Antony Blinken a cerut încetarea luptelor din Gaza pentru ca ajutoarele umanitare să poată ajunge la cei care au nevoie de ele

Secretarul american de stat, Antony Blinken, a cerut instituirea unor pauze reale şi prelungite în luptele din Gaza, aşa încât ajutoarele umanitare să poată ajunge la cei care au nevoie de ele.

Declaraţia dlui Blinken a venit în condiţiile în care administraţia de la Washington a anunţat că va continua să sprijine militar Israelul, în pofida unui termen limită până la care ajutoarele ar fi trebuit să ajungă în Gaza: „Israelul a îndeplinit obiectivele pe care şi le-a stabilit. Avea tot dreptul să se asigure că evenimente precum cele de pe 7 octombrie nu se vor mai putea repeta niciodată. Şi pentru a face asta, a susţinut că trebuie să dezmembreze organizaţia militară Hamas şi să îi prindă pe cei care au fost responsabili pentru 7 octombrie. A făcut ambele aceste lucruri. Deci acum a venit timpul să pună capăt războiului”.

Dl Blinken a mai subliniat faptul că preşedintele Biden intenţionează să folosească fiecare zi din restul mandatului său pentru a continua să întărească alianţa NATO şi să sprijine Ucraina. Diplomatul american a spus că NATO este de o importanţă primordială pentru SUA şi Europa. Unii lider europeni sunt îngrijoraţi de impactul pe care Donald Trump l-ar putea avea asupra alianţei când îşi va prelua noul mandat de preşedinte al SUA./opopescu/cpodea

BBC SERVICIUL MONDIAL – 13 noiembrie