Alegerile prezidențiale din SUA au luat sfârșit și, deocamdată, la Casa Albă se află actualul președinte american, Joe Biden, care își pregătește însă plecarea. Un semn al apropiatei plecări ar putea fi vizita de ieri (miercuri, 13 nov.), pe care viitorul președinte american, Donald Trump, a făcut-o la Casa Albă. Pe marginea acestui subiect, ziarul The Washington Post trece în revistă o parte din, să zicem, “complimentele” pe care Trump și Biden și le-au făcut reciproc de-alungul timpului. Cităm: “Trump a spus despre Biden că este o marionetă, un hoț cu sânge rece șI un ticălos tâmpit”. Potrivit aceluiași ziar, Biden ar fi spus că, “dacă Trump câștigă, națiunea se va schimba”. El ar fi subliniat că Donald Trump este “un nenorocit și nu are clasă. E un zero. Un nimic”. Și totuși, întrevederea de ieri dintre cei doi nu s-a soldat cu incidente. Un alt ziar american important, The Wall Street Journal, subliniază că, “la patru ani după ce Trump a refuzat să-și invite succesorul, respectiv, pe Joe Biden, la Casa Albă, Biden reia tradiția și promite o tranziție fără incidente”. Iar un ziar american mai de dreapta, New York Post, observă și el că, “ieri, în Biroul Oval din Casa Albă, Trump și Biden s-au întâlnit mai degrabă ca doi vechi prieteni decât ca vajnici adversari”. Din Europa, pe marginea aceluiași eveniment, cotidianul francez La Figaro titrează: “Întoarcere triumfală a lui Donald Trump la Casa Albă”.
Departe de Casa Albă, în Orientul Mijlociu, conflictul israeliano-palestinian continuă, iar pacea pare tot mai departe. Potrivit ziarului israelian Ha’aretz, “consilierii premierului Netanyahu doresc să machieze realitatea ca să-l absolve de orice responsabilitate”. Dar tot Ha’aretz afirmă că, “în biroul lui Netanyahu, panica este palpabilă”. Cât despre pace, The Times of Israel notează că, “în pofida optimismului legat de șansele unui acord pe tema Libanului, în cale se ridică imense obstacole”.
Mai aproape de noi, Rusia își continuă războiul din Ucraina. Cotidianul britanic The Independent titrează: “Forțele lui Putin pregătesc un mare atac cu rachete, iar Statele Unite amenință Coreea de Nord cu o ripostă dură”. Același ziar precizează că “secretarul american de stat, Antony Blinken, a avertizat că mobilizarea trupelor nord-coreene nu va rămâne fără răspuns”. Și tot The Independent amintește că, ieri (miaercuri 13 nov.), “Blinken s-a întâlnit, la Bruxelles, cu noul secretar general al NATO, Mark Rutte”.
Din Rusia, publicația Nezavisimaia Gazeta afirmă că “președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, luptă să mențină ajutorul din partea SUA” și, potrivit unui editorialist, “ucrainenii s-ar pregăti pentru concesii teritoriale”. Iar în publicația Izvestia, un general-colonel pe nume Leonid Ivașov afirmă că “Trump le va da un ultimatum atât lui Putin, cât și lui Zelenski”.
Dar din Franța, cotidianul Le Monde observă: “În urma electroșocurilor lui Trump, în Europa apare o nouă aliniere vizând criza ucraineană: Polonia se agită, dar Germania e în retragere, încercând să își imagineze viața fără America pe care ea s-a bazat mereu”.
Alexandru Danga, RADOR RADIO ROMÂNIA