Liga Națiunilor: Meciul România – Kosovo, încheiat 0-0 după o oră de întrerupere. Oaspeții au abandonat pe final

Adversarii kosovari s-au retras de pe teren în minutul 93 al meciului. După o îndelungă așteptare, centralul a fluierat finalul partidei.

Meciul de Liga Națiunilor dintre naționala de fotbal a României și selecționata statului Kosovo a fost întrerupt vineri seară, la scorul de 0-0.

În minutul 93, oaspeții au părăsit suprafața de joc și s-au retras la vestiare înainte de fluierul final, refuzând să revină pe teren în ciuda insistențelor.

Kosovarii, care s-au supărat pentru că din tribune s-ar fi scandat „Serbia”, riscă să piardă meciul la „masa verde”.

Tensiunile au apărut după un conflict între Denis Alibec și Amir Rrahmani, pe care arbitrul l-a soluționat cu două cartonașe galbene.

După o oră de întrerupere, centralul a fluierat finalul partidei abandonate de kosovari.

De-a lungul meciului, eroul „tricolorilor” a fost portarul Florin Niță, care a avut mai multe parade senzaționale.

Accidentat la piciorul drept, căpitanul Nicolae Stanciu nu a evoluat în repriza secundă a partidei disputate pe Arena Națională din București.

În turul de la Priștina, „tricolorii” s-au impus cu 3-0.

Neînvinsă, România va încheia Grupa 2 din Liga C pe prima poziție și va promova în Liga B.

Sursa: radioromaniasport.ro