Viziunea lui Putin despre războiul din Ucraina nu s-a schimbat, declară cancelarul Olaf Scholz

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că discuția purtată vineri cu Vladimir Putin nu a dat niciun indiciu despre o schimbare în viziunea președintelui rus cu privire la războiul din Ucraina, dar și-a apărat decizia mult criticată de a suna la Kremlin. Duminică, pe aeroportul din Berlin, înainte de a pleca pentru summitul G20 din Brazilia, Scholz a spus că a meritat să discute cu Putin pentru a risipi orice iluzie pe care și-ar putea-o face că Occidentul este pe cale să-și abandoneze sprijinul pentru Ucraina. El a adăugat, referitor la revenirea iminentă a lui Donald Trump la președinția SUA, că nici nu ar fi bine dacă Washingtonul ar fi în contact regulat cu Putin, în contextul în care niciun lider european nu este. „Conversația a fost foarte detaliată, dar a contribuit la recunoașterea faptului că puține s-au schimbat în opiniile președintelui rus despre război – iar asta nu este o veste bună”, a spus Scholz reporterilor./cstoica/denisse

(REUTERS – 17 noiembrie)