Declaraţii ale ministrului ungar de externe înaintea reuniunii miniştrilor de externe ai UE de la Bruxelles

Mainstream-ul pro-război de la Washington și Bruxelles a lansat un ultim atac final, disperat, împotriva noii realități – a declarat luni ministrul ungar al afacerilor externe și al comerțului extern, pe pagina sa oficială de Facebook. Péter Szijjártó a scris că o dată cu victoria candidatului prezidențial pro-pace în America și cu expansiunea forțelor patriotice în Europa, a apărut o nouă realitate, o nouă realitate bazată pe voința poporului, care a decis alegerile. „Ei au decis să sprijine forțele pro-pace, patriotice. Politicienii pro-război care au fost eliminați de la putere la Washington și Bruxelles refuză să ia act de voința poporului„, a precizat ministrul ungar de externe. Șeful diplomației ungare a adăugat că acest lucru nu este doar antidemocratic, ci și extrem de periculos. „În disperarea lor finală, forțele pro-război nu par să se ferească de ce este mai rău, și anume extinderea războiului din Ucraina la o scară globală„, a afirmat oficialul ungar. Péter Szijjártó a amintit că prima reuniune a miniștrilor de externe ai UE de la victoria lui Donald Trump va avea loc luni la Bruxelles. „Va fi o bătălie grea, pentru că eforturile de escaladare trebuie oprite și la Bruxelles„, a scris ministrul ungar./vblanka/dsirbu

MTI – 18 noiembrie