Introducere
Pe 16 noiembrie 1978, România a fost acceptată ca membru deplin în Biroul „Grupului celor 77” din cadrul UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură). Acest moment a marcat o etapă importantă în diplomația culturală și internațională a țării, punând accent pe angajamentele României în domeniile educației, științei și culturii.
Context politic și diplomatic
În anii ’70, România și-a dezvoltat o politică externă activă, caracterizată printr-un echilibru între relațiile cu statele socialiste și cele occidentale. În această perioadă, Bucureștiul și-a consolidat rolul în cadrul organizațiilor internaționale, promovând cooperarea Sud-Sud și independența economică a țărilor în curs de dezvoltare.
”Grupul celor 77”, înființat în 1964, reprezenta interesele țărilor în curs de dezvoltare, având ca obiective combaterea inegalităților economice și susținerea dezvoltării durabile. Aderarea României la Biroul acestui grup în cadrul UNESCO a fost văzută ca o reafirmare a dorinței țării de a contribui activ la dialogul global, în ciuda contextului geopolitic al Războiului Rece.
Eforturile pentru aderare
Aderarea României la Biroul „Grupului celor 77” nu a fost un demers spontan. A presupus ani de negocieri și de implicare în proiecte UNESCO. Personalitățile diplomatice române au subliniat contribuția culturală și educațională a țării, precum și poziția sa de susținător al dialogului între țările în curs de dezvoltare și marile puteri.
România s-a remarcat prin:
– Participarea activă la proiectele UNESCO, inclusiv prin programe educaționale și culturale.
– Promovarea valorilor patrimoniului universal și sprijinirea protecției acestuia.
– Organizarea de evenimente internaționale care au pus accent pe diversitatea culturală și cooperarea științifică.
Personalități diplomatice UNESCO din România
România a fost reprezentată în UNESCO de diplomați și specialiști care au contribuit semnificativ la consolidarea imaginii țării pe scena internațională. Printre personalități, se numără:
– Ioan Maxim** și Gheorghe Vlădescu-Răcoasa, diplomați ai României la UNESCO în perioada de după aderare, care au promovat proiectele naționale de patrimoniu și educație.
– Emil Condurachi, istoric și arheolog, care a militat pentru includerea siturilor istorice din România în patrimoniul mondial.
Astăzi, România este reprezentată în UNESCO de Simona-Mirela Miculescu, o diplomat de carieră cu o experiență remarcabilă în afacerile externe, fiind actualul ambasador al României la UNESCO.
România în patrimoniul UNESCO
Unul dintre cele mai importante roluri ale UNESCO este protejarea patrimoniului mondial. România are o contribuție semnificativă în acest domeniu, având opt situri înscrise în lista patrimoniului mondial UNESCO:
1. Delta Dunării (1991) – un ecosistem unic, unul dintre cele mai mari și bine conservate din Europa.
2. Bisericile din lemn din Maramureș (1999) – opt biserici reprezentative pentru arhitectura religioasă tradițională.
3. Cetățile dacice din Munții Orăștiei (1999) – situri arheologice remarcabile ale civilizației dacice.
4. Centrul istoric al Sighișoarei (1999) – un exemplu perfect de oraș medieval fortificat.
5. Mănăstirile pictate din Bucovina (1993, 2010) – inclusiv Voronețul, cunoscut drept „Capela Sixtină a Estului.”
6. Pădurile seculare de fag din Carpați (2017) – parte a unui patrimoniu transnațional.
7. Peisajul cultural minier Roșia Montană (2021) – o mărturie a mineritului aurifer antic.
8. Ansamblul de sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993) – o reflectare a vieții comunităților săsești.
România și Patrimoniul Imaterial UNESCO
Pe lângă includerea siturilor culturale și naturale în lista Patrimoniului Mondial UNESCO, România se mândrește cu o serie de elemente ale patrimoniului cultural imaterial recunoscute la nivel global. Aceste tradiții și practici reflectă identitatea națională, istoria și diversitatea culturală a țării.
În prezent, România are opt elemente înscrise în Lista Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO:
1. Doina (2009)
Un gen muzical tradițional, cu o expresivitate profundă, specific zonei rurale din România. Doina reprezintă o formă de exprimare personală, interpretată vocal sau instrumental, care reflectă emoțiile și relația omului cu natura, timpul și comunitatea.
2. Ritualul Călușului (2008)
O dans ritualic din sudul României, caracterizat de mișcări energice și acompaniament muzical specific. Călușarii, prin costumele lor tradiționale și performanțele spectaculoase, simbolizează vindecarea și protecția împotriva spiritelor rele.
3. Tehnicile de țesut scoarțe tradiționale românești (2016)
Scoarțele sunt covoare țesute manual, folosite atât ca decor, cât și în viața de zi cu zi. Acestea sunt decorate cu motive geometrice și simboluri specifice zonelor etnografice, transmițând o moștenire culturală valoroasă.
4. Colindatul de ceată bărbătească (2013, înscris împreună cu Republica Moldova)
O tradiție de iarnă, practicată în comunitățile rurale. Cetele de bărbați colindă casele pentru a aduce urări de prosperitate, sănătate și noroc.
5. Mărțișorul (2017, înscris împreună cu alte țări din regiune)
Simbol al primăverii, Mărțișorul constă într-un șnur alb-roșu purtat în luna martie. Este o tradiție care celebrează renașterea naturii și solidaritatea umană.
6. Tehnicile tradiționale de prelucrare a ceramicii de Horezu (2012)
Această tehnică implică modele și motive decorative unice, realizate manual, care simbolizează tradiția culturală a regiunii Olteniei.
7. Practici culturale asociate zilei de 1 martie (2017, înscris împreună cu alte țări din regiune)
Este vorba despre ritualuri și obiceiuri specifice începutului de primăvară, care variază în funcție de zonele țării, dar păstrează un caracter festiv și simbolic.
8. Arta cămășii cu altiță (2022, înscris împreună cu Republica Moldova)
Cămașa tradițională românească cu altiță este o piesă vestimentară de mare valoare simbolică. Motivele decorative brodate pe umeri sunt transmise din generație în generație, reprezentând identitatea culturală a comunităților din spațiul românesc.
Semnificația patrimoniului imaterial pentru România
Patrimoniul cultural imaterial UNESCO reflectă sufletul tradițiilor românești și oferă o fereastră către bogăția culturală a țării. Recunoașterea internațională a acestor elemente demonstrează importanța conservării și promovării acestora pentru viitorul comunităților care le-au creat și le păstrează vii.
Prezența lor în patrimoniul UNESCO subliniază nu doar diversitatea culturală, ci și legătura profundă dintre identitatea națională și valorile universale.
Impact și moștenire
Intrarea României în Biroul „Grupului celor 77” a fost un moment definitoriu pentru diplomația românească. Această poziție a permis țării să joace un rol activ în definirea politicilor internaționale legate de educație, cultură și protecția patrimoniului mondial. Totodată, România a folosit această platformă pentru a-și promova valorile culturale și pentru a susține dialogul între națiuni.
Astăzi, prezența României în UNESCO continuă să fie un vector esențial al promovării imaginii sale în lume, subliniind bogăția culturală și angajamentul său pentru cooperare internațională.
Bibliografie
https://whc.unesco.org/en/statesparties/ro
https://www.cnr-unesco.ro/en/activity/debate-on-intellectual-cooperation-at-the-romania-national-commission-for-unesco
https://ich.unesco.org/en/state/romania-RO?info=elements-on-the-lists
https://ich.unesco.org/en/RL/clu-ritual-00090
https://whc.unesco.org/en/statesparties/ro/documents
RADOR – Alexandru Eduard Balaci