Încă 32 de kilometri din Autostrada Moldovei, între Buzău și Râmnicu Sărat, au fost dați în folosință ieri. Ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că în momentul de față se poate circula pe 43 de kilometri din A7, între Buzău și Focșani, iar România ajunge astfel la 1.158 kilometri de drum de mare viteză. În plus, deschiderea spre circulație a acestui tronson de drum vine la scurt timp după inaugurarea segmentului de 11 kilometri din apropiere de Focșani. Până la sfârșitul anului se vor deschide și cei 36 kilometri dintre Râmnicu Sărat și Mândrești-Munteni, permițând circulația pe aproape toți cei 82 de kilometri dintre Buzău și Focșani.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 noiembrie)/denisse