Răzvan Moceanu
Miercuri, 27 noiembrie, se împlinesc 100 de ani de la naşterea Ninei Cassian, poetă, prozatoare şi traducătoare, autoare de lieduri şi muzică de cameră. Plecată din România comunistă în 1985, Nina Cassian avea să devină singura poetă de origine română care a izbutit să-şi facă o carieră literară în exil. Dar dacă în exilul american Nina Cassian a publicat nu mai puţin de şapte cărţi de poezie, majoritatea scrise direct în limba engleză, în ţara natală era ignorată de critică şi uitată de public…
* * * * *
Renée Annie Cassian s-a născut la Galaţi, la 27 noiembrie 1924.
În 1926 se mută împreună cu familia la Braşov.
De la vârsta de cinci ani, Nina Cassian începe să scrie poezii, cântă la pian şi este atrasă de desen.
A parcurs şcoala primară şi Liceul ”Principesa Ileana” la Braşov, până în anul 1935, apoi a studiat la Institutul Pompilian din Bucureşti, obţinând în 1942 diploma de bacalaureat.
Din anul 1940, a activat ilegal în mişcarea comunistă. Odată cu instalarea regimului fascist, este forţată să se înscrie la o şcoală evreiască de fete.
În acelaşi an, 1940, îi trimite un grupaj de versuri lui Tudor Arghezi, care va consemna pe manuscris: „talent incontestabil, vocație sigură“.
În anul următor, Nina Cassian va pleca la New York, la invitația Facultății de Arte și Științe a New York University, unde susține un curs de scriere creativă.
În anul 1943 s-a căsătorit cu Jean Colin, devenit mai târziu scriitorul Vladimir Colin, însă cei doi vor divorţa în anul 1948.
În 1944, a debutat în presă, în ziarul ”Ecoul”, condus de Miron Radu Paraschivescu, sub pseudonimul Maria Veniamin, traducând ”Viaţa odăilor” de Rodenbach şi ”Broasca ţestoasă” de Christian Morgenstern.
Nina Cassian va studia, în paralel cu activitatea literară, compoziţia şi pianul cu Măriuca Cernovodeanu, Theodor Fuchs, Paul Jelescu, Mihail Jora, iar mai târziu cu Alfred Mendelsohn şi Leon Keppler. După 1944, a compus chiar lieduri, oratorii, cantate, prezentate şi în public cu un relativ succes.
A urmat, de asemenea, cursuri de actorie, cu Beate Fredanov şi Alexandru Finţi, şi pictură, la şcoala lui M.H. Maxy şi cu Georg Lowendal.
În anul 1945, va debuta cu poezie, în ziarul ”România liberă”, cu poemul „Am fost un poet decadent”.
În 1947, va publica o culegere de versuri, intitulată „La scara 1/1″, un demers considerat nepotrivit în epocă, mai ales prin prisma reacţiei presei – vezi ziarul ”Scânteia” – poeta fiind considerată ”prin realismul, ermetismul, ludicul versurilor sale, o demnă reprezentantă a ideologiei nonproletare”.
În anii 1947 – 1948, a fost redactor la publicaţia ”Rampa”, unde a semnat cronică dramatică, vitrina cărţii, cronică coregrafică sau cronică umoristică, folosind pseudonime diverse: Maria Veniamin, Ana Varga, Nic. Hortensia.
În aceeaşi perioadă, va colabora şi la revista umoristică ”Piţigoiul”, îmbrăcând ”vesela tradiţie suprarealistă”.
În anul 1948, se va căsători cu scriitorul Al.I. Ştefănescu (1915-1984), pe atunci director adjunct al Editurii de Stat pentru Literatură şi Artă, mai târziu, director al editurii.
În acelaşi an, Nina Cassian a lucrat pentru scurtă vreme la radio şi ca redactor-şef adjunct la ”Urzica”.
Au urmat ani în care poeta a cedat presiunilor ideologice ale epocii, fiind considerată, în timp, una dintre cele mai obediente reprezentante ale proletcultismului. Creaţiile sale „Sufletul Nostru” şi „An viu – nouă sute şi şaptesprezece” (1949), „Tinereţe” (1953), „Florile patriei” (1954) sau „Versuri alese” (1955) sunt semnificative în acest sens.
Şi-a conceput aproape întreaga operă în lungile perioade petrecute la Sinaia, Mangalia sau la 2 Mai.
Această etapă a creaţiei sale se încheie în jurul anului 1957, după care poeta va reveni la creaţiile dominate de un lirism autentic, în acest sens fiind de menţionat volumele „Vârstele anului” (1957) şi „Dialogul vântului cu marea” (1957).
Au urmat anumite modificări de stil, prezente în creaţii precum „Sărbătorile zilnice” (1961), ”Spectacol în aer liber” (1961), ”Să ne facem daruri” (1963), ”Disciplina harfei” (1965), ”Destinele paralele” (1967), „Ambitus” (1969), „Loto-poeme” (1972), ”Suave” (1977), ”De îndurare” (1981), ”Numărătoarea inversă” (1983) sau ”Jocuri de vacanţă” (1983).
Nina Cassian a scris numeroase cărţi pentru copii, între care: ”Nică fără frică” (1950), ”Bot gros, căţel fricos” (1957), ”Prinţul Miorlau” (1957), ”Chipuri hazlii pentru copii” (1958), ”Aventurile lui Trompişor” (1959), ”Încurcă-lume” (1961), ”Curcubeu” (1962), ”Între noi copiii” (1974), ”Jocuri de vacanţă” (1983), ”Roşcată ca arama şi cei şapte şoricei” (1985).
A tradus, de asemenea, din V. Maiakovski, Moliere, H. Heine, Paul Celan şi a scris piese pentru teatru de păpuşi, după idei de Rudyard Kipling, precum ”Elefănţelul curios” (1967) şi ”Pisica de una singură” (1974).
În anul 1969, i s-a acordat Premiul Uniunii Scriitorilor pentru ”Povestea a doi pui de tigru numiţi Ninigra şi Aligru”.
De asemenea, creaţii muzicale ale sale – o sonată pentru vioară şi pian, o simfonie, lieduri etc. – au fost prezentate, în paralel, în diferite concerte.
În 1985, în urma obținerii unei burse Soros, este profesor invitat la New York University. Ca urmare a arestării și uciderii în închisoare a unuia dintre prietenii săi apropiați, Gheorghe Ursu, ale cărui jurnale menționau părerile sale anti-regim, Nina Cassian ia hotărârea de a nu reveni în țară.
În SUA a publicat, la început, traduceri din poezia scrisă în limba română (”Life Sentence”), apoi poeme concepute direct în engleză (”Take My Word for It!”, ”Blue Apple” şi ”Lady of Miracles”), pentru care a obţinut, în 1994, Premiul ”Leul de Aur” acordat de New York Library.
După anul 1990, poeta a revenit periodic în România, participând, în special, la întâlnirile de la Neptun ale scriitorilor din diaspora.
În anii 2003 şi 2004, Nina Cassian a lansat, în România, primele două volume din jurnalul său autobiografic, ”Memoria ca zestre. Cartea I” (1948-1953) şi ”Memoria ca zestre. Cartea a II-a” (1954-1985), în care fragmentele selectate din înscrisurile zilnice erau comentate dintr-o perspectivă dublă: cea a anilor 1970 (punct de ruptură în care scrisul Ninei Cassian a trecut printr-o metamorfoză) şi aceea a desprinderii, în 1985, de limba română şi de România.
În 2005, poeta a lansat, la Institutul Cultural Român din Bucureşti, cel de-a treilea volum memorialistic, ”Memoria ca zestre. Cartea a III-a”, care cuprinde pagini din jurnalul redactat de scriitoare din primele zile ale sosirii sale în Statele Unite ale Americii (septembrie 1985) şi până în momentul predării manuscrisului la editură – iulie 2005.
În cursul unei vizite în România, alături de soţul său, Maurice Edwards, fost director artistic al Filarmonicii din Brooklyn, realizată în noiembrie 2008, şi-a lansat antologia de poezie ”Spectacol în aer liber” şi colecţia de nuvele de dragoste ”Confidenţe fictive”.
În 2009, Nina Cassian a fost desemnată poetul lunii februarie de către emisiunea „Dagens dikt” („Poemul zilei”) a canalului P1 al Radiodifuziunii suedeze, în urma iniţiativelor de promovare ale Institutului Cultural Român de la Stockholm, ulterior, fiind invitata lunii martie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.
În anul 2010, la Editura W.W. Norton i-a apărut un nou volum de poezii ”Continuum: Poems”.
În acelaşi an, Editura Cărţile Tango a republicat „Memoria ca Zestre (3 vol.)” a Ninei Cassian. „Viaţa mea este o carte deschisă”, declara scriitoarea, dezvăluind că volumele sale de memorii cuprind povestea iubirilor „reuşite sau avortate”, a dezamăgirilor unei intelectuale care a crezut sincer în „iluziile comunismului”, dar şi a exilului său american, în care a avut „norocul” de a-l fi întâlnit pe soţul Maurice, care i-a „salvat viaţa”.
În 2014, cu prilejul Zilei mondiale a poeziei, Muzeul Palazzo Grimani din Veneţia a omagiat-o cu ocazia publicării în limba italiană a primului volum antologic de versuri, unul din cele mai importante titluri de poezie propuse de editurile italiene în ultimii ani – ”C’e modo e modo di sparire. Poesie 1945-2007” – , o ediţie îngrijită de Ottavio Fatica, cu traduceri de Anita Natascia Bernacchia şi Ottavio Fatica.
Nina Cassian a murit la 15 aprilie 2014, la New York, la vârsta de 89 de ani.
În anul 2017, Editura Casa Radio a publicat „Nina Cassian, Dans. Poeme rostite la Radio (1959-2003)” – carte+CD, în seria „Biblioteca Radio. Colecţionarul de voci”.
În martie 2019, a fost lansat în cinematografele din ţară, documentarul ”Distanţa dintre mine şi mine”, care o are în centru pe scriitoarea şi poeta Nina Cassian. Realizat de Mona Nicoară şi Dana Bunescu, după o idee a Adei Solomon şi coprodus de Televiziunea Română, filmul a avut premiera în toamna anului 2018, la festivalul Les Films de Cannes a Bucarest, unde a fost desemnat câştigător al premiului publicului din secţiunea ”Avanpremiere româneşti ale toamnei”. Premiera internaţională a avut loc în ianuarie 2019, la cea de-a 30-a ediţie a Trieste Film Festival.
Cu prilejul împlinirii, în 2024, a unui veac de la naşterea Ninei Cassian, Editura Casa Radio lansează audiobookul (carte şi CD) „Nina Cassian, Dans“ – într-o a doua ediţie substanţial adăugită, cu noi poeme în lectura autoarei şi un interviu despre viaţă şi operă şi despre emigrare. Audiobookul le oferă deopotrivă cititorilor şi auditorilor posibilitatea de a întâlni o autentică voce poetică, în cele 51 de poeme rostite de Nina Cassian la Radio între anii 1959 şi 2003, înregistrări adunate acum pe CD, cu transcrierea lor într-o carte.
În acelaşi context aniversar, Expoziția „Nina Cassian – 100 de ani, 100 de chipuri”, o incursiune inedită în universul artistic complex al scriitoarei Nina Cassian, se deschide la ARCUB între 22 şi 29 noiembrie 2024. Evenimentul oferă publicului oportunitatea de a descoperi și alte fațete ale activității creatoare a celei care a fost recunoscută, în România și în lume, ca poetă, dar care a fost, deopotrivă, o muziciană, o prozatoare, publicistă, desenatoare și traducătoare de excepție. Evenimentul este organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu Editura Cărțile Tango și Micro Multilateral, distribuitorul filmului „Distanța dintre mine și tine”, documentarul despre Nina Cassian, regizat de Mona Nicoară, după o idee de Ada Solomon.
Toate exponatele aparțin colecțiilor private ale lui Alexandru Solomon (cineast, fiul pictoriței Yvonne Hasan și al lui Petre Solomon care au fost prieteni apropiați ai Ninei Cassian și unul dintre producătorii documentarului dedicat Ninei Cassian, „Distanța dintre mine și mine”), Alice Năstase Buciuta (jurnalistă și scriitoare, ultima editoare a Ninei Cassian, realizatoarea antologiei „Nina Cassian – O mie de poeme” și autoarea Albumului Centenar „Nina Cassian – 100 de chipuri”) și Dragoș Cojocaru (poet și bibliotecar, prieten apropiat și moștenitor al Ninei Cassian).
Nina Cassian, contestată uneori din raţiuni politice şi, pe un segment al operei sale, şi pe temeiuri estetice, a fost, fără îndoială, o poetă de un incontestabil talent şi nerv liric, o personalitate literară care a se impune încă, prin vocea sa publicului iubitor de poezie.
Sursă foto: ICR New York
