Călin Georgescu a trecut pe prima poziție cu 22,04%, potrivit rezultatelor parțiale, după numărarea a peste 90% din voturile exprimate

Candidatul independent Călin Georgescu a trecut pe prima poziție cu 22,04%, potrivit rezultatelor parțiale, după numărarea a peste 90% din voturile exprimate la primul tur al alegerilor prezidențiale, desfășurat ieri.

Pe locul doi se află Marcel Ciolacu, șeful PSD, cu 21,17%, în timp ce locul al treilea este ocupat de Elena Lasconi – USR, cu 16,58 de procente, urmată de George Simion și Nicolae Ciucă.

Aseară, după publicarea exit-poll-urilor, candidatul independent Călin Georgescu a susținut că nesiguranța economică de 35 de ani impusă poporului român s-a transformat în nesiguranță pentru partidele politice. El a adăugat: „Avem o datorie de a reface România și asta este cel mai important. Indiferent ce s-a întâmplat, poporul român a înțeles că, prin familie, ea este coloana vertebrală a societății românești și, indiferent ce s-ar întâmpla, ne iubim familia mică și eu personal, familia mare, care înseamnă poporul meu, țara./csimion

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI -25 noiembrie