RADOR RADIO ROMÂNIA (25 noiembrie) – S-a încheiat votarea la secțiile organizate de Ministerul Afacerilor Externe la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate pentru primul tur al alegerilor prezidentale. Procesul de vot la cele 950 de secții s-a desfășurat pe parcursul a trei zile, începând de vineri, în funcție de fusul orar al fiecărei țări. În diaspora au votat în total 821.703 cetățeni români, potrivit datelor furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă. Rezultatele provizorii din afara țării arată că independentul Călin Georgescu este pe prima poziție – cu 43,36% din voturi, urmat de Elena Lasconi, candidatul USR – cu 26,75% din voturi. În țară, primul tur la prezidențiale a fost câștigat de Călin Georgescu, pe locul doi fiind candidatul PSD Marcel Ciolacu, iar pe trei – Elena Lasconi, USR, însă bătălia pentru locul doi este atât de strânsă încât Elenei Lasconi îi lipsesc la acest moment doar 44 de voturi pentru a ajunge în finala prezidențială. Autoritatea Electorală Permanentă a centralizat 99,89% din procesele verbale de la alegerile pentru președintele României.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 25 noiembrie)/abranescu/asalar