Convorbiri în accepţiunea occidentală – convorbiri bazate pe încredere și pe căutarea sinceră a unor compromisuri – sunt imposibile cu Putin și cu Kremlinul, această declarație a fost făcută într-un podcast BBC de John Sullivan, fostul ambasador al SUA la Moscova, în timpul guvernării lui Donald Trump și a lui Joe Biden, în perioada 2019-2022.
‘Să nu mă înțelegeţi greșit: noi trebuie să discutăm cu rușii, trebuie să le explicăm [pozițiile noastre] și, este important, să ascultăm ce ne spun ei, dar acestea nu sunt convorbiri! Ce susţine Putin, la ce compromisuri este dispus? La nimic! El nu va face niciodată concesii în ceea ce priveşte obiectivele sale militare: ‘denazificarea și demilitarizarea’ Ucrainei. Iar Ucraina este doar începutul‘, a spus Sullivan.
Potrivit fostului ambasador al SUA la Moscova, Putin ar putea fi de acord cu o încetare a focului, dacă situația de pe front îl obligă să ia un răgaz, dar acesta va fi doar un răgaz.
‘Dacă vă gândiţi să purtaţi convorbiri cu el în spiritul în care noi, în Occident, percepem convorbirile, veţi eșua’, a declarat fiind ferm convins de acest lucru diplomatul american./vdraguta/aburtica
www.bbc.com/russian – 28 noiembrie