Calendarul evenimentelor, 1 decembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Electoral, Partide

* La ora 7:00, începe votarea în România pentru alegerile parlamentare. Votarea se va încheia la ora 21:00, însă, alegătorii care se află într-o secție de votare, dar și persoanele care se află la rând, în afara sediului secției de votare, pentru a intra în locul de votare, pot să își exercite dreptul la vot până la cel mult ora 23:59. În cel mult 48 de ore de la încheierea votării este termenul pentru formularea de cereri pentru anularea alegerilor dintr-o secție de votare sau circumscripție electorală. Pe 5 decembrie este termenul limită pentru soluționarea de către (BEC) a cererii de anulare a alegerilor. Pe data de 8 decembrie este termenul limită pentru soluționarea de către Înalta Curte a contestaţiei împotriva deciziei Biroului Electoral Central, privind soluţionarea cererii de anulare a alegerilor. Ulterior, vor fi aduse la cunoștință publicului rezultatele alegerilor, de către Biroul Electoral Central, prin publicarea în Monitorul Oficial

→ALEGERI PARLAMENTARE 2024:

BUCURESTI si jud.ILFOV

– Prezenţe la urne:

* preşedintele Klaus Iohannis – ora 9:00, Liceul ‘Jean Monnet’

* fostul preşedinte al României Traian Băsescu – ora 11:00, Colegiul Naţional ‘Aurel Vlaicu’, str. Stephan Ludwig Roth nr. 1

* preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, candidat la alegerile parlamentare – ora  8:00, Şcoala Gimnazială nr. 1 din Dobroeşti, judeţul Ilfov

* preşedintele SOS România, Diana Şoşoacă, candidat la alegerile parlamentare – ora 10:00, Liceul Traian, str. Luigi Galvani nr. 20

PSD

* Mihai Ghigiu, preşedinte TSD, şeful Cancelariei prim-ministrului, candidat la Camera Deputaţilor – ora 9:00, Şcoala Gimnazială nr. 24, str. Tunari nr. 52

* Victoria Stoiciu, vicepreşedinte PSD, candidat la Senat – ora 11:30, Secţia nr. 70, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism ‘Ion Mincu’, str. Academiei nr. 18 – 20

PNL

* Sebastian Burduja, ministrul Energiei – ora 9:00, Academia de Poliţie, Aleea Privighetorilor nr. 1 – 3 (declaraţiile vor fi transmise pe pagina de Facebook a PNL)

USR

* Claudiu Năsui şi Cristina Prună, candidaţi pentru Camera Deputaţilor, însoţiţi de mai mulţi candidaţi din Bucureşti – ora 11:00, Facultatea de Arhitectură ‘Ion Mincu’, str. Academiei nr. 18 – 20

AUR:

* Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere – ora 9:00, Liceul Tehnologic ‘Sf. Antim Ivireanu’

* Marius Lulea, prim-vicepreşedinte – ora 9:00, Şcoala gimnazială nr. 1 Tunari

* Nicuşor Dan, primarul Capitalei – ora 8:15, Secţia de votare nr. 888, Şcoala Gimnazială ‘Luceafărul’, str. Doina nr. 1

* Rareş Hopincă, primarul Sectorului 2 – ora 12:00, Şcoala Gimnazială ‘Maria Rosetti’, str. Giuseppe Garibaldi nr. 3

* Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3 – ora 9:00, Şcoala Gimnazială nr. 116, str. Gura Ialomiţei nr. 20

* Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6 – ora 10:00, Şcoala nr. 279, Prelungirea Ghencea nr. 24 (declaraţiile vor fi transmise pe pagina de Facebook a PNL)

* Călin Georgescu, candidat la alegerile prezidenţiale – ora 8:00 – Mogoşoaia, Şcoala Gimnazială nr. 1; ulterior susţine o declaraţie de presă

– Raportări de prezenţă la urne, comunicate de Biroul Electoral Central

* ora 9:30 pentru ora 9:00

* ora 15:30 pentru ora 15:00

* ora 21:30 pentru ora 21:00 (închiderea urnelor)

* prezenţă în timp real pe site-ul AEP, la adresa https://prezenta.roaep.ro

– A doua zi de vot în diaspora

* prezenţă la urne – raportări AEP în timp real, la adresa https://prezenta.roaep.ro

****

* Buzău:Premierul Marcel Ciolacu participă la festivităţile organizate la Buzău; vor fi prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Lucian Romaşcanu, şi primarul municipiului Buzău, Constantin Toma – ora 12:00 – Calea Eroilor; participarea premierului la ceremonie va fi transmisă live pe conturile de Facebook şi YouTube ale Guvernului şi pe canalul unic de distribuţie al Palatului Victoria)

*Cluj-Napoca: Liderii PNL Cluj participă la manifestările publice organizate în Municipiul Cluj-Napoca – ora 10:20

* Manifestări organizate în judeţe:

*** Primăria municipiului Ploieşti, în zona Catedralei ‘Sf. Ioan Botezătorul’ şi intersecţia str. Vasile Milea cu bd. Independenţei:

* instalarea Gărzii de Onoare – ora 10:00

* sosirea oficialităţilor (ora 11:00), urmată de salutul drapelului de luptă, intonarea Imnului de Stat al României, oficierea serviciului religios, alocuţiuni din partea autorităţilor, depunerea de coroane, jerbe şi buchete de flori, defilarea trupelor şi fanfarei Consiliului Judeţean Prahova

*** Instituţia Prefectului – Judeţul Vâlcea, la Monumentul Independenţei din Municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Carol I:

* primirea onorului militar, salutul drapelului de luptă de către prefectul judeţului Vâlcea şi comandantul garnizoanei (ora 10:00)

* intonarea Imnului Naţional al României, prezentarea semnificaţiei ceremoniei şi a invitaţilor, oficierea serviciului religios, alocuţiuni susţinute de autorităţile locale, festivitatea de depunere de coroane şi jerbe de flori, defilarea gărzii de onoare (ora 10:50)

*** Primăria municipiului Iaşi

* manifestările organizate în Piaţa Palatului Culturii dedicate Zilei Naţionale a României (ora 11:30)

* aprinderea iluminatului festiv cu ocazia sărbătorilor de iarnă, pe Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt (ora 17:00)

→ALEGERI PARLAMENTARE 2024:

ÎN ȚARĂ

– Politicienii votează:

PSD

* Marcel Ciolacu, preşedintele PSD – ora 9:20, Şcoala Gimnazială ‘Episcop Dionisie Romano’, str. Bistriţei nr. 31, Buzău; declaraţii de presă

* Daniel Suciu, preşedintele Camerei Deputaţilor – ora 13:30, Liceul cu Program Sportiv Bistriţa

* Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării – ora 9:15, Şcoala Gimnazială nr. 1, bd. Independenţei nr. 46, corp A, Bistriţa

* Natalia-Elena Intotero, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse – ora 10:00, Liceul Teoretic ‘Avram Iancu’, str. Liceului nr. 18, Brad, Hunedoara

* Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii – ora 10:30, Secţia de votare nr. 42, Liceul de Informatică ‘Grigore C. Moisil’, str. Petre Andrei 9, Iaşi

* Florin Barbu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – ora 11:15, Colegiul Naţional ‘Radu Greceanu’, Slatina

* Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – ora 11:00, Grădiniţa cu P.P. ‘Petrache Poenaru’ Craiova, str. Vasile Alecsandri nr. 87

* Mihai Tudose, preşedintele Consiliului Naţional al PSD -ora 7:15, Secţia de votare nr. 5, Şcoala Gimnazială nr. 7 ‘Ion Creangă’, str. Şcolilor nr. 15, Brăila

* Vasile Dîncu, preşedintele PSD Cluj – ora 9:30, Secţia de votare nr. 106, Grădiniţa ‘Lumea Copiilor’, str. Septimiu Albini nr. 53, Cluj- Napoca

* Răzvan Ciortea, preşedintele PSD Turda, candidat pentru Camera Deputaţilor – ora 14:00, Secţia de votare nr. 267, Şcoala Generală ‘Ion Opriş’, str. Aviatorilor nr. 1, Turda

* Lucian Romaşcanu, preşedintele PSD Buzău, preşedintele CJ Buzău – ora 9:45, Colegiul Naţional Pedagogic ‘Spiru Haret’, str. Spiru Haret nr. 6, Buzău

* Lia Olguţa Vasilescu, vicepreşedinte PSD, primarul municipiului Craiova – ora 11:00, Grădiniţa cu P.P. ‘Petrache Poenaru’ Craiova, str. Vasile Alecsandri nr. 87

* Claudiu Manda, preşedinte PSD Dolj, europarlamentar – ora 11:00, Grădiniţa cu P.P. ‘Petrache Poenaru’ Craiova, str. Vasile Alecsandri nr. 87

* Aurel Mohan, preşedintele PSD Bihor – ora 10:00, Secţia de votare nr. 122, Şcoala Gimnazială ‘Szacsvay Imre’ str. Mihai Eminescu

* Dumitriţa Gliga, vicepreşedinte PSD, deputat – ora 11:30, Grădiniţa cu program normal nr. 3, str. Mihai Viteazul nr. 85, Reghin, Mureş

* Radu Moldovan, vicepreşedinte PSD, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud – ora 14:15, Secţia de votare nr. 48, Liceul cu Program Sportiv, str. Calea Moldovei nr. 18, Bistriţa

* Alexandru Cordoş, secretarul executiv PSD Cluj – ora 9:00, Secţia de votare nr. 441, Căminul Cultural Feleacu, loc. Feleacu nr. 141

* Remus Lăpuşan, prim-vicepreşedintele PSD Cluj – ora 9:00, Secţia de votare nr. 35, Grădiniţa ‘Mica Sirenă’, str. Alexandru Vlahuţă nr. 59, Cluj-Napoca

* Ioan Oleleu, vicepreşedintele PSD Cluj – ora 9:00, Secţia de votare nr 130, Şcoala Ion Agârbiceanu, str. Mărăşti, Cluj-Napoca

* Adina Marinca, prim-vicepreşedinte Câmpia Turzii, candidat pentru Senat – ora 13:30, Secţia de votare nr. 194, str. Nouă nr. 8, Câmpia Turzii

* Marius Oprescu, preşedintele PSD Olt – ora 12:00, Secţia de votare nr. 4, Şcoala Gimnazială nr. 1, str. Ion Moroşanu 2, Slatina, Olt

* Alfred Simonis, preşedinte PSD Timiş – ora 10:45, Şcoala Gimnazială nr. 30, str. Aştrilor nr. 13, Timişoara

* Mihai Weber, preşedintele PSD Gorj – ora 8:30, Liceul nr. 2 din Târgu Jiu

* Adrian Cionca, prim-vicepreşedinte PSD Timiş, candidat PSD la Camera Deputaţilor – ora 8:00, Şcoala Gimnazială din comuna Dumbrăviţa, judeţul Timiş

* Sebastian Răducanu, secretar executiv al PSD Timiş, candidat PSD la Camera Deputaţilor – ora 8:30, Şcoala Gimnazială nr. 16, str. Bucureşti nr. 11, Timişoara

* Eugen Dogariu, prim-vicepreşedinte PSD Timiş, candidat PSD la Senat – ora 10:00, Liceul Teoretic ‘J. L. Calderon’, str. Johann Heinrich Pestalozzi nr. 14, Timişoara

* Flavius Roşu, candidat la Camera Deputaţilor – ora 7:00, Căminul Cultural din comuna Şag, judeţul Timiş

* Oana Tyukodi, candidat la Camera Deputaţilor – ora 10:00, Sala de Sport ‘Lavinia Miloşevici’ din municipiul Lugoj

* Alexandra Presură, candidat la Senat – ora 11:00, Grădiniţa cu P.P. ‘Petrache Poenaru’ Craiova, str. Vasile Alecsandri nr. 87, Craiova

* Marius Stoian, candidat la Camera Deputaţilor – ora 14:00, Şcoala Gimnazială din comuna Birda, judeţul Timiş

* Titu Bojin, candidat la Senat – ora 15:00, Şcoala Gimnazială din comuna Remetea Mare, judeţul Timiş

* Mircea Govor, preşedintele PSD Satu Mare, vicepreşedintele consiliului judeţean, candidat la Camera Deputaţilor – ora 10:00, Secţia de votare nr. 67, Şcoala Gimnazială ‘Rakoczi Ferenc’, Satu Mare

* Victor Negrescu, europarlamentar – ora 9:00, Secţia de votare nr. 10, Colegiul Naţional ‘Horea, Cloşca şi Crişan’, bd. 1 Decembrie 1918 nr. 11, Alba Iulia

* Cătălin Graur, candidat PSD Vrancea la Senat – ora 8:00, Şcoala Gimnazială ‘Ştefan cel Mare’, Focşani

PNL

* Ilie Bolojan, preşedintele interimar al partidului – ora 8:00, Colegiul ‘Emanuil Gojdu’, Oradea (declaraţiile vor fi transmise pe pagina de Facebook PNL)

* Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei – ora 9:00, Căminul cultural din satul Valea lui Enache, comuna Băiculeşti (declaraţiile vor fi transmise pe pagina de Facebook PNL)

* Ligia Deca, ministrul Educaţiei – ora 9:00, Secţia de votare nr. 57, Şcoala Gimnazială ‘Mihai Eminescu’, Râmnicu Vâlcea (declaraţiile vor fi transmise pe pagina de Facebook PNL)

* Raluca Turcan, ministrul Culturii, preşedintele PNL Sibiu – ora 9:00, Colegiul Naţional ‘Octavian Goga’, str. Bastionului nr. 7, Sibiu (declaraţiile vor fi transmise pe pagina de Facebook PNL)

* Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor – ora 11:00, Şcoala nr. 2, Bacău (declaraţiile vor fi transmise pe pagina de Facebook PNL)

* Lucian Bode, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor – ora 8:15, Colegiul Naţional Silvania, Zalău; declaraţii de presă

* Mircea Abrudean, secretar general al Guvernului – ora 13:00, Secţia de votare nr. 69, Colegiul Naţional ‘George Coşbuc’, str. Avram Iancu nr. 70-72, Cluj-Napoca

* Robert Sighiartău, vicepreşedinte PNL, candidat pentru Camera Deputaţilor – ora 9:00, Secţia de votare nr. 26, Colegiul Naţional ‘Liviu Rebreanu’, Şcoala Gimnazială Bistriţa

* Dan Motreanu, preşedintele PNL Giurgiu – ora 9:00, Şcoala Gimnazială Săbăreni, Giurgiu

* Alexandru Muraru, preşedintele PNL Iaşi – ora 9:00, Şcoala Gimnazială ‘Ion Creangă’ Iaşi

* Daniel Buda, preşedintele PNL Cluj, europarlamentar – ora 9:45, Secţia de votare nr. 107, Creşa ‘Castelul Fermecat’, str. Septimiu Albini nr. 91, Cluj-Napoca

* Valeriu Iftime, preşedintele PNL Botoşani – ora 13:00, Cătămărăşti Deal, Botoşani (declaraţiile vor fi transmise pe pagina de Facebook PNL)

* Dan Tarcea, preşedinte PNL Cluj-Napoca, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca – ora 13:30, Secţia de votare nr. 16, Şcoala ‘Iuliu Haţieganu’ (fostă nr. 21), str. Câmpului nr. II/2, Cluj-Napoca

* Ioan Turc, preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, candidat pentru Senat – ora 12:30, Secţia de votare nr. 2, Grădiniţa cu program prelungit ‘Dumbrava Minunată’

* candidaţii PNL Cluj la alegerile parlamentare Radu Moisin, Ovidiu Cîmpean, Mircea Moroşan, Sorin Moldovan, Georgiana Sima şi Rareş Rusu vor exercita dreptul de vot la secţiile de votare unde sunt arondaţi

* Dinu Iancu Sălăjanu, preşedintele PNL Sălaj – ora 8:00, Casa Municipală de Cultură Zalău (fostul Club al Tineretului); declaraţii de presă

USR:

* Elena Lasconi, preşedintele partidului – ora 9:00, Secţia 110, grădiniţa din str. Grigore Alexandrescu nr. 6, Câmpulung, judeţul Argeş

* Dan Barna, europarlamentar – ora 10:00, Grădiniţa cu program prelungit nr. 22, Calea Poplăcii nr. 11, Sibiu; declaraţii de presă

* Ruxandra Cibu Deaconu, preşedintele filialei judeţene USR Sibiu, candidat pentru Senat – ora 11:00, Şcoala ‘I. L. Caragiale’, Sibiu

* Adrian Echert, preşedintele organizaţiei municipale USR Sibiu, candidat pentru Camera Deputaţilor – ora 12:00, Şcoala nr. 10, Sibiu

* Radu Miruţă, preşedintele USR Gorj – ora 10:00, Liceul de Arte ‘Constantin Brăiloiu’ Târgu Jiu

* Allen Coliban, candidat la Camera Deputaţilor, şi Irineu Darău, candidat la Senat – ora 9:00, grădiniţa din str. Constantin Brâncoveanu, Braşov

* Cătălin Drulă, deputat, şi candidaţii care deschid listele USR Timiş pentru Parlamentul României; participă primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz – ora 10:00, Secţia de votare nr. 3, Colegiul Naţional Pedagogic ‘Carmen Sylva’ Timişoara, bd. Constantin Diaconovici Loga nr. 45

* Corina Atanasiu, candidat USR Vrancea la Camera Deputaţilor – ora 10:00, Grădiniţa nr. 4, Focşani

UDMR:

* Kelemen Hunor, preşedintele formaţiunii (ora 10:00 – Primăria comunei Cârţa, judeţul Harghita)

* Iuliu Winkler, preşedintele UDMR Hunedoara, europarlamentar – ora 11:00, Secţia de votare nr. 76, Colegiul Naţional ‘Iancu de Hunedoara’ (fosta Şcoală Generală nr. 5), bd. Decebal nr. 11

* Tanczos Barna, senator – ora 7:30, Şcoala Generală ‘Vitos Mozes’, str. Bisericii nr. 604, Sâncrăieni

* Cseke Attila, preşedintele UDMR Bihor – ora 9:00, Secţia de votare nr. 42, Podgoria, Oradea

* Biro Rozalia, preşedintele Organizaţiei de femei a UDMR – ora 11:00, Liceul Ortodox Român Ciorogariu, str. Republicii nr. 48, Oradea

* Tamas Sandor, liderul UDMR Covasna, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna – ora 11:00, Secţia de votare nr. 98, Com. Băţani, sat Aita Seacă nr. 440

* Fejer Laszlo Odon, senator – ora 10:00, Secţia de votare nr. 51, Piaţa Gabor Aron nr. 21, Târgu Secuiesc

* Miklos Zoltan, deputat – ora 11:00, Secţia de votare nr. 10, str. Kos Karoly nr. 78, Sfântu Gheorghe

AUR:

* George Simion, preşedintele formaţiunii – ora 7:00, Colegiul Naţional ‘Unirea’ din Focşani, judeţul Vrancea

* conducerea organizaţiei AUR Giurgiu şi candidaţii formaţiunii pentru alegerile parlamentare – ora 10:30, Secţia de votare nr. 6 de la Şcoala nr. 2, Giurgiu

FORŢA DREPTEI:

* Ion Ariton, liderul PMP, fost ministru al economiei, candidat pentru Senat – ora 9:30, Liceul Economic din Sibiu, str. Oituz nr. 31

* Constantin Şovăială, preşedintele Forţa Dreptei Sibiu, candidat pentru Camera Deputaţilor – ora 8:30, Secţia de votare nr. 358 din Şelimbăr, clădirea Şcolii Gimnaziale ‘Mihai Viteazu’, str. Mihai Viteazu nr. 234

* Nicu Ştefănuţă, vicepreşedinte al PE, europarlamentar – ora 11:00, Secţia de votare nr. 54 de pe Calea Poplăcii, Sibiu

* Autorităţi locale la vot

– Adrian Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov – ora 7:30, Şcoala 1Peter Thall1, Râşnov (declaraţiile vor fi transmise pe pagina de Facebook PNL)

– Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara – ora 9:00, Secţia de votare din satul Păuliş

– Costel Alexe, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, şi Romeo Vatră, directorul Aeroportului Iaşi – ora 9:00, Şcoala Gimnazială ‘Ion Creangă’ Iaşi

– Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj – ora 9:30, Secţia nr. 99, Grădiniţa ‘Poieniţa’, str. Alverna nr. 63, Cluj-Napoca

– Pataki Csaba, preşedintele Consiliul Judeţean Satu Mare – ora 10:15, Secţia de votare nr. 49, Şcoala Gimnazială ‘Dr. Vasile Lucaciu’, str. Rodnei nr. 64, Satu Mare

– Daniela Cîmpean, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu – ora 14:00, Secţia de votare din cadrul Şcolii Gimnaziale nr. 1, str. Haţegului nr. 8

– Constantin Toma, primarul Municipiului Buzău – ora 9:00, Liceul de Arte ‘Margareta Sterian’, str. Bucegi nr. 6, Buzău

– Kereskenyi Gabor, primarul municipiului Satu Mare, preşedintele filialei municipale UDMR – ora 9:45, Secţia de votare nr. 51, Grădiniţa nr. 15, bd. Unirii nr. 9, Satu Mare

– Giurgiu-Kovacs Monika, primarul municipiului Carei – ora 10:00 Secţia de votare nr. 77, Liceul Tehnologic ‘Simion Bărnuţiu’, str. Strada Rakoczi Ferenc nr. 12, Carei

– Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca – ora 9:00, Secţia de votare nr. 49, Liceul de Informatică ‘Tiberiu Popoviciu’, (fosta Şcoală 10), str. Zorilor nr. 27, Cluj-Napoca (declaraţiile vor fi transmise pe pagina de Facebook PNL)

– Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi, şi Luciana Antoci, inspector şcolar general – ora 9:30, Colegiul Naţional de Artă ‘Octav Băncilă’ Iaşi

– Florin Birta, primarul Municipiului Oradea – ora 10:00, Liceul ‘Ady Endre’, Oradea

– Antal Arpad, primarul municipiului Sfântu Gheorghe – ora 11:00, Secţia de votare nr. 98, Com. Băţani, sat Aita Seacă nr. 440

– Korodi Attila, primarul municipiului Miercurea-Ciuc – ora 11:15, Sediul Asociaţiei Csiksomlyo, str. Szek nr. 123, Miercurea Ciuc

– Gabriel Lazany, primarul municipiului Bistriţa – ora 13:45, Colegiul Tehnic Infoel, Bistriţa

– Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj – ora 11:00, Grădiniţa cu P.P. ‘Petrache Poenaru’ Craiova, str. Vasile Alecsandri nr. 87, Craiova

-Interne

* Conferinţe de presă la Ministerul Afacerilor Interne privind procesul electoral (orele 8:00; 11:30; 14:00; 17:00; 20:00)

– Manifestări organizate cu ocazia celebrării Zilei Naționale a României (1 Dec.)

* Trupe ale Armatei României (aproximativ 2.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Autoritatea Vamală Română, cu circa 190 de mijloace tehnice şi 45 de aeronave) dar şi militari străini vor defila, pe 1 decembrie, în cadrul paradei militare de Ziua Naţională a României, organizată de Ministerul Apărării Naţionale – ora 10:00, în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti. Alături de militarii români, la Parada militară vor defila şi aproximativ 240 de militari străini, în cadrul unor detaşamente din Albania, Belgia, Republica Cehă, Croaţia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Spania, SUA, Turcia şi militari din ţările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României. Detaşamentele străine cuprind circa 21 mijloace tehnice, inclusiv aeronave de luptă

■  După încheierea ceremoniei oficiale, publicul prezent în Piața Arcul de Triumf va putea vizita standuri expoziționale cu tehnică militară, care vor fi amplasate în zonă până la ora 12:30

■ Evenimentele din București se încheie cu retragerea cu torțe a militarilor Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, începând cu ora 19.00, pe traseul Palatul Cercului Militar Național – Calea Victoriei – Palatul Parlamentului – Palatul Cotroceni – sediul brigăzii

■ De asemenea, sărbătorirea celor 106 de ani de la Marea Unire a provinciilor românești într-un singur stat este onorată de militarii români prin ceremonii în garnizoanele din țară în care sunt dislocate mari unități și unități militare. Drapelul național va fi arborat în toate instituțiile militare din țară, iar la bordul navelor maritime și fluviale se va ridica Marele Pavoaz

■ În garnizoana Alba Iulia va avea loc o ceremonie militară cu trupe și tehnică de luptă în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918, începând cu ora 14.00. La eveniment participă peste 1000 de militari și specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Administrația Națională a Penitenciarelor, specialiști de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia și Filiala Alba-Iulia a organizației Crucea Roșie Română. Din dispozitivul de defilare vor face parte militari și tehnică de luptă din Belgia, Franța și Polonia, din cadrul structurilor aliate aparținând Brigăzii Multinaționale Sud-Est și Grupului de luptă al NATO dislocat în Cincu

■ Ceremoniile militare din București și Alba-Iulia vor putea fi urmărite și online, pe pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naționale (https://www.facebook.com/mapn.ro/)

* De Ziua Naţională a României, după Sfânta Liturghie, în catedralele eparhiale, bisericile parohiale şi lăcaşurile de cult mănăstireşti din ţară şi de peste hotare va fi oficiată slujba de mulţumire pentru libertatea şi unitatea neamului românesc, precum şi de cinstire a eroilor care au înfăptuit Marea Unire naţională a românilor în anul 1918 – personalităţi semnificative ale istoriei române şi făuritori ai moştenirii culturale şi comunitare a poporului român. În vederea cinstirii memoriei eroilor români a fost edificată şi Catedrala Naţională din Bucureşti, cu hramurile Înălţarea Domnului – Ziua eroilor şi Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul spiritual al României. La Catedrala Patriarhală slujba de Te Deum va fi săvârşită începând cu ora 12:00.

* Muzeul Național de Istorie a României din București va fi deschis gratuit pentru public. De Ziua Națională a României va fi desfășurat un program special care cuprinde micro-expoziția „Documentele Unirii” și recitalul de muzică clasică Tre Mezzo, susținut de către Artpulse. Micro-expoziția reprezintă o selecție de bunuri de patrimoniu fundamentale, legate de Unirea Transilvaniei cu România, aflate în colecțiile Muzeului Național de Istorie a României, precum Albumul Marii Uniri, realizat de către fotograful Unirii, Samoilă Mârza, și anume exemplarul dedicat lui Vasile Goldiș, artizan al Marii Unirii de la 1 Decembrie 1918. De la ora 12:00, în Sala Lapidarium, va avea loc recitalul de muzică clasică Tre Mezzo, susținut de către Artpulse. Vor interpreta solistele Alexandra Dumitrache, Dumitrița-Eudochia Sinița, Theona Iurcovschi, la pian Ioana Găină-Cojuharov. Publicul va putea vizita expozițiile: Tezaurul istoric; Lapidarium; Copia Columnei lui Traian; EIKON. Conservare-restaurare pictură pe lemn; Summum spectacula; Coloranți naturali. De la cercetare științifică muzeală la artă contemporană și Muzeul Jucăriilor. Muzeul va fi deschis între orele 9:00 – 17:00

* Muzeul Naţional de Artă al României va fi deschis de Ziua Naţională a României şi oferă acces gratuit în galeriile permanente şi expoziţiile temporare. Vizitatorii vor putea parcurge, între orele 11:00 şi 19:00, sediul central al muzeului dar şi cele trei muzee-satelit – Muzeul Colecţiilor de Artă, Muzeul „Theodor Pallady” şi Muzeul „K.H. Zambaccian”.

* 140 de artiști, dintre care 60 de soliști ai Corului Academic Radio și 80 de instrumentiști ai Orchestrei Naționalei Radio, vor urca pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-un spectacol memorabil și emoționant, unic în România. În cadrul spectacolului aceștia vor aduce la viață emoția și muzica din „Singur acasă”, unul dintre cele mai urmărite filme de Crăciun din țara noastră, dar și din lume. Astfel, muzica lui John Williams, unul dintre cei mai realizați și de succes compozitori pentru film și scenă din lume, ajunge live și în România, artistul fiind compozitorul muzicii din film. De-a lungul carierei sale Williams a obținut cinci premii Oscar și nu mai puțin de 54 de nominalizări la Oscar, șapte premii ale Academiei Britanice, 25 de premii Grammy, patru Globuri de Aur și cinci premii Emmy. Faimoasa peliculă „Singur acasă” va putea fi vizionată la Sala Palatului din Capitală, într-un format în premieră pentru România. Muzica din film va fi interpretată live, pe fundalul proiecției, de Orchestra Națională Radio, cu participarea Corului Academic Radio, sub bagheta dirijorului Stefan Geiger

* La ora 16:00, la Muzeul Teatrului Național se va deschide o nouă expoziție dedicată lui Édouard de Max (1869-1924), actor român de renume internațional și societar al prestigioasei Comedii Franceze. În continuarea vernisajului, publicul este invitat să participe la o vizită ghidată în expoziția permanentă „Regina Maria la teatru”, realizată în cadrul proiectului „Expoziție inovativă cu bunuri culturale restaurate din colecția Muzeului TNB”, finanțat prin Granturile SEE 2014-2021, Programul RO-CULTURA (www.muzeultnb.ro). La Teatrul Naţional I.L. Caragiale, publicul poate beneficia, de asemenea, cu ocazia Zilei Naționale a României, de celebrele Tururi Ghidate ale TNB, care ating în această lună spectaculoasa cifră de 2000! Programul zilei de sărbătoare include 3 tururi ghidate, după următorul program, la orele: 13:00, 15:00 şi 17:00. Se vor vizita culisele scenelor, atelierele de decoruri și costume, şi cabinele actorilor. Ghidul care le va dezvălui vizitatorilor câteva dintre secretele celui mai mare teatru din Europa, Ionuț Corpaci, va completa experiența cu povești din istoria Teatrului Național. Începând cu ora 17:00, atmosfera de sărbătoare va fi întregită de o proiecție luminoasă a drapelului național pe faţada şi turnul scenei Teatrului Național. Seara, de la ora 19:00, la Sala Media, spectatorii sunt aşteptaţi de actorul Vitalie Bichir care vă propune o incursiune în lumea lui Ion Creangă. Un traseu retrospectiv-iniţiatic, prilejuit de câteva pagini din Amintiri din copilărie şi de pagini din Învățătorul copiilor (co-autor acelaşi Ion Creangă!). Mai amintim că dimineaţa acestei zile de Sărbătoare îi va găsi pe cei mai mici dintre spectatorii teatrului antrenaţi, alături de Magicianul Poveştilor şi echipa sa, în mirifica lume a basmelor româneşti, din Cetatea tuturor Poveştilor, la carnaval; spectacolul – invariabil tot o premieră (!) – are loc la Sala Media, cu începere de la ora 11:00

* În cadrul Târgului de Crăciun din Piaţa Constituţiei, ajuns la 17-a ediţie, de Ziua Naţională a României, începând cu ora 17:00, au loc o serie de spectacole folclorice susţinute de: Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” din Tulcea, Minoritatea ucraineană – Ansamblul „Kolomeika” din Siret, judeţul Suceava, Ansamblul Folcloric „Ţara Vrancei” din Focşani, Comunitatea aromână – Ansamblul „Iholu” din Constanţa, Ansamblul „Burnasul” din Teleorman, Minoritatea greacă – Ansamblul „Asteria” al Uniunii Elene din România, Filiala Bucureşti, Ansamblul Profesionist „Drăgan Muntean” din Hunedoara, dirijor George Cîlţea, cu soliştii: Ciprian Roman, Cristian Fodor, Iulia Mihai, Ilie Caraş, Ingrid Boengiu, Andreea Feraru, Daniel Pop. De la ora 20:30, programul dedicat Zilei României va culmina cu Fuego, în concertul „Drag de România Noastră!”

* Alba Iulia: În prima parte a zilei se poate vizita expoziţia temporară „Rădăcini şi simboluri. Arta tradiţiei româneşti”, Salonul de carte „1 Decembrie”, ediţia a IV-a, unde vor avea loc lansări de carte, şi se poate asista la primirea soliilor din Cetăţile de Scaun, un moment de reconstituire istorică, dar şi la un Te-Deum. La amiază vor fi focuri de artificii de zi, după care se va da citire Rezoluţiei Adunării Naţionale de la Alba Iulia. La ora 14:00 este programată o defilare militară dedicată Zilei Naţionale a României. Seara va fi un spectacol folcloric extraordinar, „Alba Uneşte România”, susţinut de artişti din toate zonele istorice ale României, şi în încheiere un spectacol de artificii

* Ploiești: Programul evenimentelor desfăşurate de Ziua Naţională a României în zona Catedralei „Sf. Ioan Botezătorul” şi intersecţia str. Vasile Milea cu Bd. Independenţei:

  • orele 10:00 – 10:30 – Instalarea Gărzii de Onoare
  • orele 10:15 – 10:50 – Realizarea dispozitivului
  • orele 11:00 – Sosirea oficialităţilor, urmată de: salutul drapelului de luptă, intonarea Imnului de Stat al României, oficierea serviciului religios, alocuţiuni din partea autorităţilor, depunerea de coroane, jerbe şi buchete de flori, defilarea trupelor şi fanfarei Consiliului Judeţean Prahova, încheierea ceremoniei militare

*Ipotești: Poeţi ai libertăţii − Poeţi români în închisorile comuniste. Expoziţie deschisă pe aleea principală din incinta Memorialului Ipoteşti Centrul National de Studii „Mihai Eminescu”  – 1 decembrie 2024 . Invitați Speciali: Vasile Iftime, poet, și dr. Ala Sainenco, directoarea Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, Ipotești.

* Sibiu:

  • Muzeele din cadrul Muzeului Naţional Brukenthal vor fi deschise spre vizitare, iar intrarea la Muzeul de Istorie Casa Altemberger va fi în regim gratuit
  • Spectacolul folcloric „Noi suntem Români!” organizat de Consiliul Judeţean Sibiu prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu, în parteneriat cu Primăria Municipiului Sibiu – ora 15:00, organizat la Sala Transilvania din Sibiu. Conceptul artistic al spectacolului este semnat de coregraf şi manager Silvia Macrea şi aduce împreună invitaţi din ţara întreagă, alături de Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” şi Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”. Vor intona Imnul „Deşteaptă-te, române!” şi vor spune, prin cântecele lor „La mulţi ani, România!”, vedete ale scenei muzicii populare româneşti: Nicolae Furdui Iancu şi Tudor Furdui Iancu, Liliana Laichici şi Grupul „Crăiţele”, Ionuţ Dolănescu, Ioana Maria şi Doiniţa Dolănescu, Adriana şi Mariana Anghel, Matilda Pascal Cojocăriţa şi Ştefan Cigu, Olguţa Berbec şi Remus Novac, Daria Gâdea şi Radu Dinescu, Mihai Teaca Jr. şi Mihai Teacă Sr., Aurora şi Săndel Mihai, Răzvan şi Adrian Neamţu, Sânziana şi Ioana Ştefan, Adrian, Marian şi Cristian Obrejan, Ovidiu Homorodean, Traian Stoiţă, Răzvan Năstăsescu, Sebastian Emanuel Stan. De asemenea, pentru a sărbători România şi pentru a sărbători cei 80 de ani de activitate neîntreruptă a Junilor Sibiului, invitată specială la eveniment va fi inegalabila Andra, cu un moment deosebit, în care va interpreta şlagăre din muzica populară românească. Spectacolul este prezentat de Iuliana Tudor

* Şimleu Silvaniei, Zalău:  Festivităţile pentru sărbătorirea Zilei Naţionale a României au loc la Şimleu Silvaniei, începând cu ora ora 9:30, şi la Zalău, începând cu ora 12:30, la Monumentul Iuliu Maniu, respectiv o paradă militară, de la ora 13:00 pe bulevardul Mihai Viteazul. Manifestările sunt organizate de unităţile administrativ-teritoriale, în colaborare cu Instituţia Prefectului Sălaj, cu participarea Consiliului Judeţean Sălaj şi a structurilor locale ale Ministerului Apărării Naţionale, ale Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Ambulanţă Judeţean Sălaj şi Crucea Roşie – Filiala Sălaj.

* Târgu Mureş: Între orele 10:00 – 12:45, în Piaţa Trandafirilor va avea loc o expoziţie de tehnică şi echipamente, alături de standuri de prezentare cu armament, aparatură optică şi echipamente specific; de la ora 13:00, în Piaţa Victoriei din Târgu Mureş are loc ceremonia militară organizată cu sprijinul Garnizoanei Târgu Mureş, Consiliului Judeţean Mureş şi al Primăriei Municipiului Târgu Mureş. În urma unei decizii luate de autorităţile centrale, în acest an va avea loc doar defilarea gărzii de onoare formată din 7 plutoane de militari aparţinând M.A.P.N. şi M.A.I., fără a mai fi posibilă defilarea mijloacelor tehnice din dotarea instituţiilor menţionate; la ora 17:00 va fi organizat un spectacol festiv dedicat Zilei Naţionale a României în Piaţa Victoriei

* Timișoara: Depunerea de coroane de la ora 9:00, din Cimitirul Eroilor, va fi urmată de ceremonia militar-religioasă de la ora 11:00 din faţa Catedralei Mitropolitane

* Timișoara: Comenduirea Garnizoanei din Piaţa Libertăţii va găzdui timp de două luni, expoziţia aniversară a Revoluţiei intitulată „35”, organizatori fiind Societatea Timişoara şi Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, în parteneriat cu Direcţia pentru Cultură Timiş şi Brigada 18 ISR „Decebal”. Realizată de artistul plastic Adrian Florin Pop pornind de la fotografiile revoluţionarului Cătălin Regea, expoziţia reprezintă un spaţiu şi un timp tranzitoriu ce rememorează consecinţele epocii de dinainte şi de după 1989. Curatorii Cristina Daju şi Mihai Toth au resemnificat spaţiul vechii Comenduiri a Garnizoanei situate în simbolica Piaţă a Libertăţii, unde Revoluţia şi-a dat jertfa sa. Prin experienţa directă, autorii explorează problematici complexe, plasând privitorul într-un context în care acesta este provocat să reflecteze la dinamica puterii, la interacţiunile pierdute, la anxietăţile sociale, la realităţile multiplicate de starea actuală de fapt. Vernisajul va avea loc la ora 17:00, la Comenduirea Garnizoanei din Piaţa Libertăţii. Expoziţia va fi deschisă până în 30 ianuarie 2025, de marţi până duminică, orele 16-20. În 17 Decembrie va avea loc un eveniment special în spaţiul expoziţional.

* Bălți, R. Moldova: În prima parte a zilei vor fi oficiate Sfânta Liturghie și un Te Deum, la Paraclisul Episcopal din strada Burebista, municipiul Bălți. Clericii și credincioșii vor depune flori la monumentul Sfântului Domnitor Ștefan cel Mare din centrul orașului. De la ora 13:00, va avea loc, la Palatul Municipal de Cultură, spectacolul „Pe-al nostru steag e scris unire”, aflat la a treia ediție. Pe scena instituției culturale vor urca diferiți interpreți de muzică, Orchestra de muzică populară „Barbu Lăutaru”, Ansamblul Folcloric „Altița” și Ansamblul Folcloric „Doinița”. Spectacolul este organizat de Episcopia de Bălți, Asociația pentru Conservarea Patrimoniului Cultural din Bălți, Asociația Culturală „Tezaur Cultural Nord” și o companie locală

* Roma: Cu ocazia Zilei Naționale a României, la Lausanne, Paris şi Roma se întâlnesc, în perioada 24 noiembrie – 2 decembrie, sub genericul Turnee de poveste… pretutindeni, trei proiecte culturale naţionale de anvergură ce integrează repertoriul românesc – de la cel clasic, la romanţă şi folclor – în tezaurul muzical internaţional, cu un program ce trece fluent de la operă şi lied, la canzonetta, chanson sau cântec popular românesc. Cele 6 evenimente europene de la Lausanne, Paris şi Roma au în prim plan patru mari cântăreţi români stabiliţi în afara graniţelor României – Ruxandra Donose (Austria), Leontina Văduva (Franţa), Teodora Gheorghiu (Elveţia) și Sorin Coliban (Austria), reprezentanţi marcanţi ai comunităţii românilor de pretutindeni şi se vor încheia cu o gală la Ateneul Român, pe 4 decembrie. Proiectul este finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Programele artistice prezentate poartă titluri sugestive: „Zâmbetul muzicii” cu soprana Teodora Gheorghiu, bas-baritonul Sorin Coliban și pianista Diana Ionescu, „Bella voce Bella Musica” cu soprana Leontina Văduva și pianistul Cătălin Răducanu și „Melodie, Dor, Magie” cu mezzosoprana Ruxandra Donose și pianistul Sergiu Tuhuțiu. Producător: Pro Contemporania. Parteneri: Ambasada României în Republica Italiană, Malta și San Marino, 145 de ani de diplomaţie România-Italia, Delegaţia permanentă a României la UNESCO. Printre partenerii media: Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Internațional. Din program:

  • ora 19:00 – La Roma, Sala Accademica a Conservatorului Santa Cecilia, are loc un recital susținut de Teodora Gheorghiu – soprană, Sorin Coliban- bas-bariton, Diana Ionescu – pian

– Biserică, Culte

* Protopopiatul Dorohoi: În perioada 1-8 decembrie, moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina și ale Sfântului Cuvios Efrem cel Nou vor fi purtate în procesiune în mai multe comunități din Protopopiatul Dorohoi. Cu această ocazie, Protoieria Dorohoi a organizat un program liturgic special, care va fi respectat în fiecare dintre comunitățile în care vor ajunge cinstitele moaște. Seara, la întâmpinarea moaștelor în comunitate, va fi oficiată slujba Vecerniei unită cu Litia, urmând ca în dimineața următoare să fie oficiată Sfânta Liturghie și Taina Sfântului Maslu. De asemenea, înainte ca moaștele celor doi sfinți să fie duse în comunitatea următoare, va fi oficiată slujba Acatistelor Sfinților Nectarie și Efrem cel Nou. Programul pelerinajului este următorul:

  • 1 decembrie – Catedrala din Dorohoi;
  • 2 decembrie – Biserica „Sfântul Nicolae” Leorda;
  • 3 decembrie – Biserica „Sf. Apostoli Petru și Pavel” Dersca II;
  • 4 decembrie – Biserica „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil” Ibănești;
  • 5 decembrie – Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Broscăuți;
  • 6 decembrie – Biserica „Pogorârea Sf. Duh” Dumeni;
  • 7 decembrie – Biserica „Sfântul Ioan” Bucecea;
  • 8 decembrie – Biserica „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil” Hilișeu Horia.

Procesiunea face parte din cadrul manifestărilor organizate de Protopopiatul Dorohoi cu ocazia Anului comemorativ 2024 al tuturor Sfinților Tămăduitori fără de arginți

* Sfântu Gheorghe: Autorităţile locale din Sfântu Gheorghe vor organiza o ceremonie publică în centrul municipiului pentru a marca începutul Adventului, respectiv a celor patru săptămâni rămase până la Crăciun. Flacăra primei lumânări se va aprinde la ora 19:30, în Piaţa Centrală. Locuitorii oraşului sunt rugaţi să aducă cu ei o lumânare, pentru a putea duce acasă flacăra binecuvântată şi pentru a păstra în locuinţele lor mesajul luminii de Advent. Momentul de vârf al serii va fi aprinderea primei lumânări de Advent de către primarul oraşului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, iar binecuvântarea va fi oferită de preotul romano-catolic Hajdu Janos. Festivitatea va fi urmată de un spectacol de colinde, cântece corale şi recitări, prezentat de elevi de la liceele „Szekely Miko” şi „Mikes Kelemen”. „Adventus” în latina populară înseamnă „venire”, iar pentru catolici şi protestanţi Adventul are aceeaşi semnificaţie precum Postul Crăciunului pentru creştinii ortodocşi. Cu patru săptămâni înaintea sărbătorii naşterii Domnului, de regulă, fiecare familie pregăteşte câte o coroniţă cu patru lumânări pe care le aprind succesiv în cele patru duminici rămase până la Crăciun

* Ingolstadt, Germania: Parohia „Sfântul Calinic de la Cernica și Sfântul Willibald din Eichstätt” din Ingolstadt, Germania, organizează duminică conferința intitulată „Părintele Arsenie Papacioc și Mișcarea Rugul Aprins”. Invitatul manifestării este prof. George Enache de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, care le va vorbi credincioșilor despre rolul Părintelui Arsenie Papacioc în Mișcarea Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim din Capitală. Evenimentul va avea loc începând cu ora 12:30, după Sfânta Liturghie. Lăcașul de cult este situat pe strada Regensburger 192, 85055 Ingolstadt

– Economic

* Banca Națională a României (BNR) lansează, începând cu această dată, în circuitul numismatic, o bancnotă aniversară cu tema „185 de ani de la nașterea regelui Carol I”. Bancnota are valoarea nominală de 100 lei și este imprimată pe suport de polimer. Preţul de vânzare al bancnotei aniversare pentru colecționare este de 150 de lei, exclusiv TVA, inclusiv pliantul de prezentare redactat în limbile română, engleză și franceză. Bancnotele aniversare au putere circulatorie pe teritoriul României, iar tirajul maxim pentru această emisiune numismatică este de 30.000 de bancnote. Lansarea în circuitul numismatic a bancnotei aniversare pentru colecționare se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României

* Registrul Auto Român va emite de la această dată, deținătorilor de autovehicule, certificatul ”RAR Auto Pass”. Documentul va fi eliberat la vânzarea mașinii pentru a putea fi prezentat cumpărătorului, conform legii 142 din 2023 și OMTI 210 din 2024, și se adresează mașinilor deja înmatriculate în România. RAR Auto Pass va conține informații esențiale despre istoricul kilometrajului dar și despre istoricul de accidente care au afectat sistemele de siguranță ale autovehiculului. Certificatul RAR Auto Pass va costa aproximativ 50 de lei

– Mass-media

* Ședința Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 12:00

– Cultură

* Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian începe luna decembrie cu premiera spectacolului concert „Lăsaţi-mă să cânt,” propune publicului cele 3 reprezentaţii cu casa închisă al spectacolului „Joyful Christmas,” dar şi repere clasice, ca „Prinţesa Circului” sau „Liliacul”

  • Lăsaţi-mă să cânt – Premieră – Spectacol-concert – ora 18:00. Spectacolul-concert face parte din proiectul cultural „Lăsaţi-mă să cânt în Era Modernă – Renaşterea Operetei Româneşti”, finanţat de Ministerul Culturii şi implementat de Asociaţia Start Creativ, în parteneriat cu Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”

* Teatrul Apropo prezintă premiera spectacolului  „Fericirea” de Eric Assous – ora 19:00. Cu: Raluca Botez, Cosmin Creţu. Regia: Cosmin Creţu

* Hunedoara: La Galeria „Corvin” din Hunedoara va fi deschisă expoziţia „Sub semnul revelaţiei” – ora 16:00. Pe simeze vor putea fi admirate lucrări de: Dan Badea, Dalina Bădescu, Cătălin Băluţ, Diana Brăescu, Sorin Ienulescu, Eugen Vasile Iovan, Elena Lupaşcu, Dumitru Macovei, Iulia Mihalcea şi Florin Şuţu. Curator – Pavel Şuşară.

* Iași: În perioada 1-6 decembrie, se desfăşoară ediţia a II-a a microstagiunii „Zilele Teatrului Naţional Iaşi”, eveniment care celebrează 128 de ani de la inaugurarea clădirii Naţionalului ieşean (1 decembrie 1896) şi 208 ani de la primul spectacol în limba română, „Mirtil şi Hloe” (27 decembrie 1816).

  • Ediţia din acest an a showcase-ului propune şapte spectacole din repertoriul recent, care s-au bucurat de larga apreciere a publicului, a juriilor festivalurilor la care au participat, unele dintre ele aducând acasă premii importante. Noutatea acestei ediţii este lansarea celei mai nou proiect marca Radu Afrim, „Zi de bucurie” de Arne Lygre, eveniment programat pe 4 decembrie, la Teatrul. Producţiile din celelalte cinci zile ale manifestării sunt semnate de Silviu Purcărete (O tragedie veninoasă), Radu Afrim (Antologia dispariţiei, Oraşul cu fete sărace), Irina Popescu-Boieru (Frici), Zalan Zakarias (Lysistrata, dragostea mea) şi Cristian Hadji-Culea (Haga).
  • Agenda este întregită de trei evenimente conexe: vernisajul expoziţiei itinerante „Teatrele realizate de Fellner & Helmer. Reflecţii subtile asupra specificităţilor locale şi a valorilor identitare”, realizată la iniţiativa Forumului Cultural Austriac Bucureşti, de către arhitecta şi specialista în monumente istorice, Loredana Stasisin, în parteneriat cu Teatrul Naţional ieşean, lansarea de carte „Radu Afrim picătura prinţului Rupert” de Ada Lupu, actriţa Naţionalului ieşean, şi dezbaterea world cafe „Fuziuni estetice, direcţii şi contextualizare în dramaturgia contemporană”, la care participă dramaturgii Sasha Denisova, Sofia Kapsourou, Elise Wilk, Doru Vatavului, Florin Lăzărescu şi Matei Vişniec, în calitate de amfitrion

-Sport

* Craiova:Are loc un meci din etapa a 18-a a Superligii de fotbal: Universitatea Craiova – FC CFR 1907 Cluj – ora 20:30, Stadion ”Ion Oblemenco” – Craiova

* Sfântu Gheorghe: E programat un meci din manşă secundă a sferturilor de finală ale Cupei României la baschet feminin: CSM Alexandria – ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe – ora 12:00, Sala ”Kati Szabo” – Sfântu Gheorghe

*Suceava: Se dispută un meci din etapa a 12-a a Ligii Naţionale de handbal masculin: CSU din Suceava – CSM Bacău – ora 17:30, Sala LPS – Suceava

* Au loc meciuri în etapa a 15-a a Ligii a II-a de fotbal: CSC 1599 Şelimbăr – Steaua Bucureşti (Stadion Măgura – Cisnădie, ora 11:00), CS Concordia Chiajna – FCU 1948 Craiova (Stadion Concordia – Chiajna, ora 13:15)

* România participă la Campionatul European de handbal feminin – EHF EURO 2024, în Austria, Ungaria şi Elveţia (28 noiembrie-15 decembrie)

  • Ungaria: România – Muntenegru (Fonix Csarnok – Debrecen, ora 19:00), în Grupa B

– Diverse

* În cadrul „Laminor Winter Wonderland” de la Hala Laminor copiii vor avea parte de momente speciale, cu ateliere creative gratuite ce vor aduce magia sărbătorilor mai aproape de cei mici (între orele 12:00 – 14:00 și 17:00-19:00). Duminică seara are loc concertul Fanfara Angelys, sub bagheta dirijorului Marius Firca, Damian Drăghici & Brothers, între orele 19:00 – 21:00. Anul acesta, vizitatorii odată ajunşi la Hala Laminor vor fi îndemnaţi să parcurgă cinci „tărâmuri”, corespunzătoare unor experienţe culturale diferite de a trăi magia Crăciunului: „North Pole”, „Magic Forest”, „Tropical Xmas”, „Circus Xmas” şi „Island”. La capătul acestui traseu magic se află chiar reşedinţa lui Moş Crăciun, cu o statuie impresionantă de 9 metri înălţime şi un tren care îi va conduce pe vizitatori spre destinaţia mult aşteptată. De asemenea, târgul va găzdui peste 150 de zone de cadouri şi numeroase spaţii dedicate gastronomiei, fiind organizat atât în interior, cât şi la exterior, cu acces liber. Târgul de sărbători „Laminor Winter Wonderland” va fi deschis până pe 7 ianuarie 2025, programul fiind de luni până miercuri de la ora 15:00 la ora 23:00, iar de joi până duminică de la ora 12:00 la ora 24:00

* Cluj-Napoca: La Târgul de Crăciun din Piaţa Unirii (29 nov. – 1 dec.) au loc concertele:

  • ora 15:00 – Regal Folcloric
  • ora 19:00 – Aprinderea Iluminatului Festiv în tot oraşul
  • ora 19:05 – Concert Delia
  • ora 20:15 – Concert Zdob şi Zdub

– S-a întâmplat într-o zi de 1 decembrie

* ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI – Se împlinesc 106 ani de la momentul creării României Mari. La 18.XI/1.XII.1918, Marea Adunare Naţională a românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, „adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia, decretează Unirea acestor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România”, creându-se un singur stat naţional. Primul pas spre unire a fost făcut la 21.XI./4.XII.1917, când Sfatul Țării din Basarabia proclama Republica Democratică Moldovenească (RDM), urmat de cel din 24.I./6.II.1918, când a fost adoptată declaraţia de independenţă a RDM. Încununarea acestor acțiuni se împlineşte la 27.III./9.IV.1918, când Sfatul Țării de la Chişinău, ales prin vot universal, direct, egal și secret decide cu majoritate de voturi unirea cu România a Republicii Democratice Moldovenești. Apoi, la 15/28.XI.1918, Congresul General al Bucovinei format din reprezentanţii aleşi ai românilor şi ai naţionalităţilor din Bucovina, a hotărât, în unanimitate, „unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu regatul României”. Ziua Națională a României a fost între 1866-1947 ziua de 10 mai (începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării), apoi, între 1948-1989, ziua de 23 august (data când România a întors armele şi s-a alăturat Naţiunilor Unite în lupta împotriva puterilor Axei), iar din 1990 este sărbătorită pe 1 decembrie, pe baza Legii 10 din 31.VII.1990

* Sunt marcați 480 de ani (1544) de când cărturarul transilvănean, Ioan Honterus, a întemeiat la Brașov primul liceu bazat pe principii umaniste, după ce, cu un an mai devreme, redactase un regulament școlar, Constitutiones Scholae Coronensis. Regulamentul a stat la baza organizării instituțiilor de învățământ umaniste din Nürnberg

* În urmă cu 224 de ani (1800) Washington, D.C. (Districtul Columbia) devenea capitala Statelor Unite ale Americii. În baza unei Legi adoptate de Congresul SUA la 16 iulie 1790, începea construcţia unui oraş menit să devină capitală a SUA (este pentru prima dată în istorie când un oraş este înălţat cu destinaţia expresă de a fi capitală). În anul 1800, instituţiile guvernamentale au fost mutate de la Philadelphia (capitală a SUA între anii 1790 şi 1800) în noul oraş, care a primit numele primului preşedinte al SUA, George Washington (în funcție între anii 1789 și 1797)

* Se marchează 160 de ani (1864) de când apărea Decretul privind înfiinţarea Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, al cărei capital era rezultat din depuneri judiciare şi administrative, din fonduri comunale neutilizate şi cauţiuni, precum şi din depunerile particularilor, primul director fiind Enrik Winterhalder (1/13). La 1 ianuarie 1881 și-a început activitatea Casa de Economie, instituție autonomă financiar, dar aflată sub administrarea C.D.C.E. La 8 iunie 1897, era pusă piatra fundamentală a Palatului Casei de Depuneri, Consemnațiuni și Economie, în prezența regelui Carol I și a reginei Elisabeta. Palatul a fost inaugurat în anul 1900, prima ședință a Consiliului de Administrație, în noul local, având loc la 15 iunie. Prin Decretul nr. 224 din M.O. nr. 202/1 septembrie 1948, s-a înființat Casa de Economii, Cecuri și Consemnațiuni, prescurtat CEC, patrimoniul noii instituții formându-se prin contopirea patrimoniilor Casei de Depuneri și Consemnațiuni și Casei Naționale de Economii și Cecuri Poștale. Instituției i se încredințează primirea și păstrarea economiilor bănești ale populației din întreaga țară. În decembrie 2006, Guvernul României a stopat privatizarea CEC, iar la 4 martie 2008, prin Ordinul nr. 425/14 februarie, emis de Ministerul Economiei și Finanțelor, se aproba Statutul CEC, iar prin Ordinul nr. 1312/25 aprilie 2008, emis de minister, privind modificarea precedentului ordin, se statua schimbarea imaginii și a denumirii în CEC Bank SA

* Se împlinesc 145 de ani (1879) de când a fost inaugurat învățământul medical superior ieșean, dată la care profesorul de chirurgie dr. Leon Sculy a ținut cursul inaugural (de anatomie) al Facultății de Medicină din Iași

* Cu 128 de ani în urmă, la 1 decembrie 1896, a avut loc inaugurarea clădirii Teatrului Naţional ieşean, proiectată de arhitecţii vienezi Fellner şi Helmer, angajaţi de primarul Vasile Pogor. Noul edificiu a fost înălţat pe terenul vechii primării, după ce în noaptea de 17 spre 18 februarie 1888, după o repetiţie generală, Teatrul din Copou este mistuit de flăcări. Execuţia construcţiei a fost încredinţată unei societăţi bucureştene, iar uzina electrică şi cea termică au fost realizate de o societate berlineză. La uzina electrică s-au alimentat primele instalaţii de iluminat public din Iaşi (iluminatul Pieţii Teatrului cu 12 lămpi electrice cu arc voltaic), moment care constituie începutul electrificării oraşului Iaşi. Lucrările de construcţie au durat doi ani. Programul sărbătorilor de inaugurare s-a derulat în zilele de 1 şi 2 decembrie şi a cuprins „Uvertura Naţională” de Flechtenmacher, vodevilurile „Muza de la Burdujeni” de C. Negruzzi şi „Cinel-cinel” de Vasile Alecsandri şi comedia în versuri „Poetul romantic” de Matei Millo. Venitul primei seri a fost distribuit, în mod caritabil, persoanelor nevoiașe din Iaşi

* Acum 118 ani (1906) avea loc inaugurarea, la Paris, a primei clădiri din lume destinată cinematografului, „Cinéma Omnia Pathé” (1/14)

* În urmă cu 116 ani (1908) Liviu Rebreanu debuta cu schiţa „Codrea” („Glasul inimii”), în revista „Luceafărul”

* Cu 112 ani în urmă (1912) avea loc Adunarea de constituire a Federaţiei Societăţilor Sportive din România/FSSR (din 1929, Uniunea Federaţiilor de Sport din România/UFSR), primul organ central de conducere şi îndrumare a întregii mişcări sportive; preşedinte, regele Ferdinand I (membru-fondator). FSSR era organizată pe comisii (de atletism, fotbal, rugby, tenis de câmp, tir, gimnastică, scrimă, Comisia Societăţilor de Sporturi de iarnă, Comisia pentru Propagandă, Comisia Şcolară, Comisia pentru  amenajarea terenurilor etc.) (1/14)

* În urmă cu 108 ani (1916) administraţia militară germană (Militär-Verwaltung in Rumänien) se instala în Bucureşti (în timpul Primului Război Mondial), supunând populaţia din teritoriul ocupat (Dobrogea, Oltenia şi Muntenia) rechiziţiilor şi prestărilor de munci (1/14)

* Sunt marcați 105 ani (1919) de când era format guvernul de „bloc parlamentar” condus de Alexandru Vaida-Voevod, primul guvern de coaliţie din istoria interbelică a României, grupând reprezentanţi ai partidelor din vechea Românie şi ai noilor provincii româneşti unite cu Ţara (1 decembrie 1919 – 13 decembrie 1920)

* Tot 105 ani se marchează de când avea loc deschiderea primei stagiuni a Teatrului Naţional din Cluj, cu spectacolul „coupé” „Se face ziuă” şi „Poemul Unirii”, semnat de dramaturgul Zaharia Bârsan, primul director al teatrului. Teatrul a luat fiinţă la 18 august 1919, în urma unei hotărâri a Consiliului Dirigent Român de la Sibiu. La data de 1 decembrie, la un an de la înfăptuirea Marii Uniri, pe scena Teatrului Naţional din Cluj avea loc primul spectacol în limba română

* Uniunea Internaţională a Căilor Ferate, cu sediul la Paris, îşi începea activitatea în urmă cu 102 ani (1922), printre membri fondatori numărându-se și România

* În urmă cu 88 de ani (1936) avea loc inaugurarea Arcului de Triumf din Bucureşti, monument închinat Unirii Tuturor Românilor din 1918, realizat de arhitectul Petre Antonescu. A fost construit în perioada 1921-1922, renovat în perioada 1935-1936, şi din nou renovat începând cu anul 2014. Arcul de Triumf este înscris în Lista monumentelor istorice din Bucureşti, sector 1, din anul 2015, cu cod LMI B-II-m-A-18001

* Acum 78 de ani (1946) Regele Mihai I deschidea personal, printr-un mesaj oficial, lucrările Parlamentului unicameral constituit în urma alegerilor din 19 noiembrie 1946. Opoziţia democrată a refuzat să participe la lucrări (deoarece activitatea politică şi de propagandă electorală a acesteia fusese limitată, anihilată sau obstrucţionată de autorităţile comuniste, care au falsificat alegerile)

* Acum 76 de ani (1948), prin Decretul 358, publicat în Monitorul Oficial 281/1.XII.1948, se dispunea „revenirea comunităţilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român”. În fapt, era vorba de desfiinţarea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice (decretul a fost abrogat la 31.XII.1989)

* Se împlinesc 75 de ani (1949) de când lua fiinţă Orchestra de Muzică Populară Radio; fondator, dirijor și prim-solist violonist a fost Ion Luca-Bănățeanu. Orchestra de Muzică Populară a Comitetului de Radio (cum se numea atunci) era al şaselea ansamblu al instituţiei, creat după Orchestra Simfonică (1930), Corul Radio (1940), Corul de Copii (1945), Orchestra de Studio (1947), şi Orchestra de Estradă (1949). Formaţia, alcătuită iniţial dintr-un număr de 12 membri, selectaţi dintre cei mai valoroşi instrumentişti din întreaga ţară, a ajuns în prezent la 14, având posibilitatea să abordeze un repertoriu foarte larg. Celebritatea acestei formaţii se datorează şi dirijorilor care, de-a lungul timpului, şi-au legat numele de această orchestră, valoroşi profesionişti ai domeniului, care au repurtat succese la pupitrul Orchestrei Populare Radio: George Vancu, Victor Predescu, Nicu Stănescu, Ion Luca-Bănăţeanu, Radu Voinescu, Marius Olmazu, Paraschiv Oprea, în prezent fiind dirijată de Adrian Grigoraş

* Sunt marcați 65 de ani (1959) de la semnarea Tratatului Antarctic. Documentul, intrat în vigoare la 23.VI.1961, reprezintă o înţelegere internaţională care stabileşte drepturi şi obligaţii juridice privind cooperarea paşnică în zonă. România a aderat la Tratatul Antarctic în anul 1971

* În urmă cu 64 de ani (1960) erau stabilite relaţiile diplomatice între România şi Mali, la nivel de ambasadă. România a recunoscut statul Republica Mali la data de 7 octombrie 1960. Raporturile bilaterale sunt derulate prin intermediul ambasadelor României la Dakar şi, respectiv, a Republicii Mali la Paris. Din iulie 1996, la Bamako funcţionează un consulat onorific al României. Raporturile bilaterale sunt derulate prin intermediul Ambasadei României la Dakar, respectiv al Ambasadei Mali la Roma

* Acum 63 de ani (1961) Adunarea Generală a ONU alegea România ca membru nepermanent al Consiliului de Securitate pe termen de un an (1962) (ţara noastră a mai deţinut mandate în Consiliul de Securitate, pe termen de doi ani, în 1976 şi 1977, 1990 şi 1991; 2004 şi 2005). România a fost primită ca membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) la 14.XII.1955

* Tot cu 63 de ani în urmă avea loc crearea Agenţiei guvernamentale de informaţii a Algeriei – Algérie Presse Service (APS)

* În urmă cu 62 de ani (1962) a fost înființată actuala companie Azomureș (Târgu-Mureș), sub denumirea de „Combinatul de îngrășăminte azotoase”. S-au pus atunci bazele uneia dintre cele mai moderne platforme chimice, ce a devenit în scurt timp și unul dintre cei mai mari exportatori de îngrășăminte din România. Platforma tehnologică a fost dezvoltată pe parcursul mai multor etape, una dintre cele mai importante fiind între 1975 – 1985, fiind adăugate pe rând diverse funcționalități și secții de producție, activitatea fiind neîntreruptă, cu excepția unor perioade de timp imediat după 1990. Astăzi, Azomureș este una dintre cele mai importante platforme industriale din sectorul îngrășămintelor pentru agricultură la nivel european, grație unui amplu program de modernizare derulat în perioada 2012 – 2016, imediat ce combinatul a intrat în proprietatea grupului elvețian Ameropa. Noua strategie a grupului Ameropa a vizat și furnizarea către piața românească a unei cantități mult mai mari din nivelul total al producției, astfel că, astăzi, aproximativ 70% din îngrășămintele Azomureș sunt folosite de fermele locale. La Azomureș sunt produse anual 1,6 milioane de tone de îngrășăminte pentru agricultură

* În urmă cu 61 de ani (1963) guvernele român şi britanic decideau ridicarea legaţiilor lor, de la Londra şi Bucureşti, la rangul de ambasadă. Relaţiile diplomatice româno-britanice au fost stabilite la 20 februarie 1880, la rangul de legaţie. Relaţiile au fost întrerupte la 15 februarie 1941, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, şi reluate la 15 februarie 1946, la nivel de reprezentanţă. La data de 15 februarie 1947 reprezentanţele celor două ţări au fost ridicate la rangul de legaţie

* Acum 33 de ani (1991) avea loc referendumul din Ucraina prin care a fost aprobată Declaraţia de independenţă faţă de URSS. O majoritate covârșitoare de 92,3% dintre alegători a aprobat declarația de independență făcută de Rada Supremă la 24 august 1991

* Acum 29 de ani (1995) începea să emită postul privat de televiziune PRO Tv. Lansarea oficială a postului a avut loc la Palatul Parlamentului, unde au participat oameni politici români, precum şi investitori din Statele Unite

* Cu 27 de ani în urmă Teatrul LUNI – primul teatru independent din România postdecembristă – a luat ființă, oficial, în clubul de jazz Green Hours, în seara de luni 1 decembrie 1997, odată cu prezentarea premierei „Chantan au Lait” cu Maia Morgenstern și Dorina Crișan Rusu, pe texte de Mircea Dinescu, Ienăchiță Văcărescu și Joshua Sobol

* Se împlinesc 15 ani (2009) de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona (document menit să reformeze instituţiile Uniunii Europene). Cunoscut în faza de proiect ca Tratatul de Reformă, acesta înlocuieşte proiectul de Constituţie Europeană (respins prin referendumuri, în 2005, de electoratele francez şi olandez). Textul Tratatului s-a finalizat pe 19 octombrie 2007, în urma unui summit neoficial desfăşurat la Lisabona (de unde şi numele), şi a fost semnat de către reprezentanţii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene la 13 decembrie acelaşi an. Tratatul a fost ratificat de Parlamentele statelor membre ale UE (ultima ţară care a ratificat Tratatul a fost Cehia, la 3 noiembrie 2009). Printre cele mai importante prevederi ale Tratatului se numără: UE are responsabilitate juridică, funcţia de preşedinte al Consiliului European devenind una permanentă (nu rotativă). Acesta (numit preşedinte al Uniunii) are un mandat de doi ani şi jumătate. A fost înfiinţată funcţia de ministru de externe al Uniunii, dotat cu un aparat diplomatic propriu

* Acum 14 ani (2010), în Siberia, era creată prima bancă internaţională de combustibil nuclear, în urma unui acord între Rusia şi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA)

* Societatea Română de Radiodifuziune relansa, acum 13 ani (2011), de Ziua Naţională a României, postul Radio Chişinău în Republica Moldova. SRR a preluat pachetul majoritar de acţiuni al postului Arena FM din Republica Moldova, suma investită fiind de 1.500.000 de lei. Postul „Radio Basarabia” de la Chişinău (primul studio regional al Societăţii Române de Radiodifuziune) a fost inaugurat oficial la 8.X.1939, prin transmiterea Sf. Liturghii de la Catedrala Mitropoliei din Iaşi, şi a emis până în iunie 1940, când a venit ocupaţia sovietică

* Cu 8 ani în urmă (2016) tradiția românească a țesutului covoarelor (scoarțelor) populare a fost înscrisă de UNESCO în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Intangibil al Umanității. România are înscrise șapte obiceiuri tradiționale pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii: Ritualul Călușului (2008), Doina (2009), Ceramica de Horezu (2012), Colindatul de ceată bărbătească (2013), Feciorescul de Ticuș (2015), Meșteșugul covoarelor tradiționale de perete (2016) și Practicile culturale asociate zilei de 1 Martie (2017)

* Acum 11 ani (2013) Televiziunea Română relua transmisia programelor în Republica Moldova. TVR a lansat grila pentru Republica Moldova, după rezolvarea, pe cale amiabilă, a problemelor de natură juridică dintre cele două părţi, prin semnarea, la 12 septembrie 2013, a Acordului de soluţionare amiabilă a Cererii nr. 36398/08; TVR a lansat în data de 1 noiembrie 2014, „Telejurnal Moldova”, un program de știri dedicat exclusiv telespectatorilor din Republica Moldova. Jurnalul de știri este unul generalist și cuprinde informații din România și din Republica Moldova, relevante pentru telespectatorii moldoveni

* Sunt marcați 5 ani (2019) de când Comisia Europeană, condusă de politiciana germană Ursula von der Leyen, şi-a început primul mandat de cinci ani. Ursula von der Leyen a devenit la 16 iulie 2019 prima femeie președintă a Comisiei Europene și primul german în această funcție după 52 de ani, în urma alegerii sale de către membrii Parlamentului European. La data de 18 iulie 2024 Ursula von der Leyen a fost realeasă în fruntea Comisiei Europene, care la începutul lunii decembrie 2024 își va începe noul mandat de 5 ani

* Cu doar 2 ani în urmă (2022) „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova” a fost înscrisă pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității, în cadrul celei de-a 17-a sesiuni a Comitetului Interguvernamental al UNESCO pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial care a avut loc la Rabat, în Maroc, în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie 2022. Înscrierea în Lista reprezentativă asigură o mai bună conștientizare a valorii acestei arte tradiționale, care a devenit, în ultimele decenii, un reper important de identitate națională, precum și a necesității de protecție a practicilor specifice de creație transmise din generație în generație, în cadrul comunităților de pe ambele maluri ale Prutului

Aniversări – Comemorări

– Duminica 1 din Advent (Calendarul Romano-Catolic 2024). NOTĂ: Prima duminică din Advent este totodată începutul anului liturgic romano-catolic

– Unirea Transilvaniei cu România. Sărbătoare naţională. Te Deum (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2024)

– 1869: S-a născut actorul Ion (Iancu) Brezeanu (m. 1940) – 155 de ani

– 1880: S-a născut matematiciana Vera Myller, prima femeie profesor universitar din România; a întemeiat, la Iași, alături de soțul ei, în 1912, Seminarul Matematic Ieșean și o bogată bibliotecă, punând bazele unei puternice școli în acest oraș; la 1 noiembrie 1918 a devenit prima femeie profesor universitar din România într-o disciplină științifică, predând algebra superioară și teoria funcțiilor la Universitatea din Iași (m. 1970)

– 1882: S-a născut Giorge Pascu, lingvist, istoric literar şi folclorist (m. 1951)

– 1892, 1/13: S-a născut Cezar Petrescu, prozator, gazetar şi publicist; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1961)

– 1911: S-a născut prozatorul Ieronim Şerbu (pseudonimul lui Afon Herz Erick); împreună cu Dan Petraşincu a fondat revista „Discobolul” (1932) (m. 1972). NOTĂ: Unele surse, printre care și Dicţionarul scriitorilor români R-Z (2002), dau naşterea la 2.XII.1911

– 1917: S-a născut dirijorul de cor Ion Vanica; fondatorul (alături de Dumitru D. Botez) şi primul dirijor al Corului de copii al Radiodifuziunii Române (m. 1981)

– 1918: S-a născut (la Volintiri/Cetatea Albă, azi în Ucraina) Ludmila Ghiţescu, poetă şi prozatoare (m. 1991)

– 1925: S-a născut Andrei Scrima (numele de autor André Scrima), teolog ortodox, filosof, matematician și profesor; membru al Grupului „Rugul Aprins“ de la Antim; arhimandrit al Patriarhatului Ecumenic de la Constantinopol, reprezentant personal al Patriarhului ecumenic Athenagoras la Conciliul Vatican II (1963–1965); a jucat un rol istoric în ridicarea anatemei de la Marea Schismă din 1054, pregătind întîlnirea istorică, din 1964, de la Ierusalim dintre Patriarhului ecumenic Athenagoras I al Constantinopolului şi Papa Paul al VI-lea; a contribuit în mod esenţial la revigorarea tradiţiei monahale răsăritene în Patriarhia Antiohiei, la Mănăstirea Deir el Harf din munţii Libanului (m. 2000)

– 1927: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Radu Şerban (m. 1984)

– 1930: S-a născut prof. dr. Ioan-Alexandru Oproiu, fost preşedinte de onoare al Societăţii Române de Gastroenterologie şi Hepatologie și membru al Societății Americane de Gastroenterologie, Societății Franceze de Gastroenterologie, Societății Franceze de Endoscopie Digestivă și al Societății Italiene de Endoscopie digestivă (m. 2020)

– 1931: S-a născut Johnny Răducanu, contrabasist, pianist, compozitor şi aranjor de muzică de jazz (supranumit „Mr. Jazz of Romania”) (m. 2011)

– 1934: S-a născut poeta Florenţa Albu (m. 2000) – 90 de ani

– 1934: S-a născut Platon Pardău, prozator, poet, dramaturg, ziarist şi profesor (m. 2002) – 90 de ani

– 1934: S-a născut actorul, scenaristul şi scriitorul Ştefan Radof (m. 2012) – 90 de ani

– 1938: S-a născut actorul Valeriu (Doru) Popescu; stabilit în Franţa (în 1970) revine în ţară în 1995 (m. 2005)

– 1945: S-a născut fostul handbalist Ghiţă Licu; a făcut carieră la Dinamo mai întâi ca jucător şi apoi ca antrenor; de la Dinamo a fost convocat în echipa naţională, cu care a câştigat două titluri mondiale în 1970 şi 1974, dar şi medaliile olimpice, de bronz, la Munchen în 1972, şi de argint, la Montreal, în 1976 (m. 2014)

– 1946: S-a născut artista plastică şi bijutiera Marieta Pamfil, membră a Uniunii Artistiștilor Plastici din România, filiala Timișoara (m. 2020)

– 1948: A murit Mihail Chirnoagă, prozator şi critic literar (n. 1913)

– 1960: S-a născut soprana și profesoara Leontina Văduva (numele la naştere: Liliana Ciobanu); stabilită în Franţa, ţară care i-a acordat în 1999 „Legiunea de Onoare pentru Merite Artistice”; fiica Mariei Ciobanu, cunoscuta cântăreaţă de muzică populară

– 1960: A murit compozitorul Ion Vasilescu (n. 1903)

– 1968: A murit compozitorul, dirijorul, regizorul de operă și baritonul Nicolae Bretan (n. 1887)

– 1977: A murit Petre Constantinescu-Iaşi, istoric (specialist în istoria modernă şi contemporană a României; autor de studii în domeniul bizantinologiei, al legăturilor istorice şi culturale dintre români şi popoarele vecine), om politic comunist (a ocupat funcţii importante în aparatul de stat); membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1892)

– 1981: A murit Petre Botezatu, logician, filosof, estetician, critic muzical şi profesor; membru post-mortem al Academiei Române din 2006 (n. 1911)

– 1989: A murit Ion Roman, istoric literar, editor şi traducător (din literatura germană) (n. 1917) – 35 de ani

– 1994: A murit compozitorul, muzicologul și profesorul Mircea Chiriac (n. 1919) – 30 de ani

– 1995: A murit Meliusz Jószef, poet, traducător şi publicist de limbă maghiară din România; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1909)

– 1997: A murit Ştefan Milcu, medic, biolog şi antropolog; creatorul endocrinologiei moderne în România; considerat pionier al aplicării izotopilor radioactivi în endocrinologie; membru titular al Academiei Române din 1948, vicepreşedinte al acestui for (1963-1974) (n. 1903)

– 2000: A murit publicistul Florin Gabriel Mărculescu; membru fondator al Grupului pentru Dialog Social şi al Alianţei Civice (n. 1940)

– 2006: A murit pictorul Petre Achiţenie (n. 1929)

– 2008: A murit Aurel Vernescu, triplu medaliat olimpic la kaiac şi port-drapel al României la ediţiile din 1964, 1968 şi 1972 ale Jocurilor Olimpice;  a obţinut două medalii de bronz la Jocurile Olimpice de la Tokyo (1964), în probele kaiac 1 – 500 m şi kaiac 4 – 1000 m.; s-a clasat pe locul doi la München (1972), în proba de k4 – 1000 m, fiind considerat unul dintre cei mai buni kaiacişti ai României din toate timpurile (n. 1939)

– 2011: A murit regizorul de film şi scenaristul Andrei Blaier (n. 1933)

– 2011: A murit Leon Volovici, istoric literar israelian, originar din România (n. 1938)

– 2012: A murit Eugen Mandric, producător, regizor de film, scenarist, scriitor, publicist (n. 1930)

– 2012: A murit cineastul Dumitru Călugăru; a realizat peste o sută de filme de scurt metraj şi documentare (n. 1949)

– 2020: A murit Gabriel Ştrempel (prenumele la naștere: Gavril), istoric al culturii, filolog, editor şi bibliograf; ca director adjunct (din 1975) şi apoi ca director general (1993-2006) al Bibliotecii Academiei Române a avut o contribuţie majoră la îmbogăţirea colecţiilor, la repertorizarea întregii producţii de carte şi la apariţia unor volume de mare însemnătate; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1926)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Fostul premier social-democrat portughez Antonio Costa preia duminică, 1 decembrie, funcţia de preşedinte al Consiliului European, care îi va testa abilităţile de negociator în interiorul şi în afara blocului comunitar, într-un moment marcat de războaiele din Ucraina şi Orientul Mijlociu şi de sosirea lui Donald Trump la preşedinţia SUA. Predarea ştafetei, între liberalul belgian Charles Michel, cel care a deţinut până acum funcţia de preşedinte al Consiliului European, şi succesorul său portughez a avut loc vineri, aminteşte EFE.

– Cape Town: Africa de Sud preia de la Brazilia preşedinţia anuală a G20

– Viena: Întâlnirea miniștrilor Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol și ai aliaților săi (OPEC+)

– Islanda: Rezultatele alegerilor legislative anticipate

– La Paz, Bolivia: Alegeri judiciare

– Los Angeles: Curtea examinează recursul fraților Menendez pentru o pedeapsă redusă (1 – 11 dec.)

– Lusail: Are loc Marele Premiu de Formula 1 al Qatarului

– SUA:Are loc slalomul de la Killington (Vermont/SUA), din Cupa Mondială feminină de schi alpin

-SUA: Se desfăşoară meciuri ligile profesioniste nord-americane de hochei pe gheaţă (NHL) şi baschet (NBA)

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială de Luptă împotriva HIV/SIDA” („World AIDS Day”); a fost instituită de ONU în 1988, prin Rezoluţia 43/15, pentru a sensibiliza opinia publică şi a exprima solidaritatea cu persoanele afectate de această maladie

– Ziua naţională a Republicii Centrafricane; aniversarea proclamării republicii – 1958

– 1455: A murit sculptorul florentin Lorenzo Ghiberti, reprezentant de seamă al renascentismului timpuriu (n. 1378)

– 1709: S-a născut Franz Xaver Richter, compozitor şi dirijor german de origine cehă (m. 1789) – 315 ani

– 1709: A murit Abraham a Sancta Clara, scriitor austriac, precursor al romantismului baroc și unul dintre primii fabuliști de limbă germană (n. 1644) – 315 ani

– 1716: S-a născut sculptorul francez Étienne-Maurice Falconet (m. 1791)

– 1729: La această dată a fost botezat compozitorul italian Giuseppe Sarti (sau Sardi) (m. 1802) – 295 de ani

– 1743: S-a născut Martin Heinrich Klaproth, chimist şi farmacist german; a adus o contribuţie importantă la dezvoltarea metodologiei chimiei analitice şi mineralogiei; descoperitorul zirconiului, uraniului şi ceriului (1803) (m. 1817)

– 1761: S-a născut (la Strasbourg, Franţa) Marie Tussaud (pe numele adevărat Marie Grosholtz), fondatoarea renumitului „Muzeu al figurilor de ceară” din Londra, ce-i poartă numele (m. 1850)

– 1866: A murit Sir George Everest, inginer militar şi geodez britanic; conducător (din 1823) al Serviciului geodezic al Indiei; numele lui a fost atribuit de britanici celui mai înalt vârf de pe Pământ (azi Chomolungma/8.850 m) din munţii Himalaya (n. 1790)

– 1867: S-a născut Ignacy Moscicky, fizician şi om politic polonez; autorul unei importante invenţii, condensatorul electric (1904); preşedinte al R. Polone în perioada iunie 1926 – septembrie 1939; membru de onoare străin al Academiei Române (1937) (m. 1946)

– 1873, 1/13: S-a născut Valeri Iakovlevici Briusov, poet, prozator, dramaturg, translator, critic și istoric rus; a fost unul din principalii reprezentanți au curentului simbolist din literatura rusă (m. 1924)

– 1925: S-a născut biochimistul american Martin Rodbell; Premiul Nobel pentru medicină în 1994, împreună cu conaţionalul său Alfred Gilman, pentru descoperirea proteinelor G şi rolul jucat de acestea în sistemul de transducţie a semnalelor în comunicarea celulară (m. 1998)

– 1929: S-a născut actrița japoneză Tomoko Naraoka (m. 2023) – 95 de ani

– 1933: S-a născut balerina şi coregrafa franceză Violette Verdy (nume real: Nelly Armande Guillerm), fostă directoare a Baletului Operei din Paris şi a altor companii de talie mondială (m. 2016)

– 1934: S-a născut cântăreţul american de muzică soul Billy Paul (nume real: Paul Williams) (m. 2016) – 90 de ani

– 1935: S-a născut Woody Allen (pseudonimul lui Allen Stewart Königsberg), regizor de film, scenarist, actor şi scriitor american

– 1941: S-a născut Federico Faggin, fizician, inginer, inventator și antreprenor italian-american; cunoscut pentru proiectarea primului microprocesor comercial, Intel 4004, împreună cu Ted Hoff și Stanley Mazor

– 1944: S-a născut, în Maroc, scriitorul francez Daniel Pennac (numele adevărat Daniel Pennacchioni) – 80 de ani

– 1945: S-a născut actriţa de film, comediana şi cântăreaţa americană Bette Midler

– 1949: S-a născut Miguel Juan Sebastián Piñera Echeñique, om politic chilian, președinte al statului Chile între anii 2010 și 2014. Din 2018 ocupat din nou funcția de președinte până în 2022 (m. 2024) – 75 de ani

– 1951: S-a născut actorul american de film, teatru și televiziune Treat Williams, cunoscut pentru rolurile din serialul „Everwood” şi din lungmetrajul „Hair” (m. 2023, în urma unui accident de motocicletă)

– 1962: A murit Henri Wallon, filosof, psiholog, neuropsihiatru, pedagog şi om politic francez; specialist în psihologia infantilă; în studiile sale s-a aplecat îndeosebi asupra evoluţiei psihice a copilului, a genezei conştiinţei şi gândirii acestuia, ca şi asupra rolului societăţii în dezvoltarea personalităţii sale; membru corespondent străin al Academiei Române (1957) (n. 1879)

– 1971: S-a născut Baek Heena, scriitoare sud-coreeană și ilustratoare de cărți pentru copii

– 1973: A murit David Ben-Gurion, om politic israelian; unul dintre întemeietorii statului Israel (întâiul premier al Guvernului, între anii 1948 şi 1953; respectiv, 1955 şi 1963); el este cel care a rostit declaraţia de independenţă de la 14 mai 1948 (n. 1886)

– 1991: A murit economistul american George Joseph Stigler; contribuţii importante în fundamentarea teoriei economiei industriale, în economia informaţiei sau privind funcţionarea pieţelor; Premiul Nobel pentru economie în 1982 (n. 1911)

– 1995: S-a născut omul de ştiinţă Sammy Basso, biolog italian, pacient cu progeria, o boală rară ce provoacă îmbătrânirea prematură, sindrom cu care a fost diagnosticat şi pe care l-a studiat, și unul dintre cei mai vechi supraviețuitori cunoscuți ai bolii; de asemenea, Basso a participat la studiile clinice pentru care a efectuat cercetări (m. 2024)

– 1997: A murit violonistul Stéphane Grappelli, figură reprezentativă a jazz-ului francez (n. 1908)

– 2006: A murit Claude Jade, actriță franceză (n. 1948)

– 2011: A murit scriitoarea germană Christa Wolf, cea mai cunoscută romancieră din fosta RDG (n. 1929)

– 2020: A murit Eduardo Lourenço, scriitor, filosof, eseist, profesor universitar și critic literar portughez; a primit Premiul Camões în 1996, cel mai important premiu literar pentru limba portugheză (n. 1923)

– 2020: A murit Hugh Keays-Byrne, actor britanic-australian și regizor de film (n. 1947)

– 2022: A murit actriţa franceză Mylène Demongeot (nume la naștere Marie-Hélène Demongeot), populară vedetă de cinema, cu o carieră de 70 de ani; militantă pentru mediu şi drepturile animalelor (n. 1935)