Unirea Transilvaniei cu România a încheiat procesul de făurire a statului naţional unitar român, proces început la 24 ianuarie 1859, prin Unirea Moldovei cu Ţara Românească, sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
La 1 decembrie, românii marchează Ziua Naţională, o sărbătoare instituită prin lege în 1990, după căderea regimului comunist.
Marea Unire a provinciilor româneşti din 1 decembrie 1918 a fost precedată de câteva momente importante, amintește Rador Radio România.
La 21 noiembrie/4 decembrie 1917, Sfatul Ţării din Basarabia proclamase Republica Democratică Moldovenească, moment urmat, la 24 ianuarie/6 februarie 1918, de adoptarea Declaraţiei de independenţă.
La 20 februarie/5 martie 1918 se semna, la Buftea, Tratatul preliminar de pace între România și Puterile Centrale, pe baza căruia încep la București, la 9/22 martie, tratativele în vederea încheierii păcii, care avea ca bază câteva concesii.
Lista includea cedarea Dobrogei până la Dunăre, rectificări de frontieră în favoarea Austro-Ungariei şi impunerea unor grele condiții economice.
La 24 aprilie/7 mai 1918 a avut loc semnarea Tratatului de pace de la București și a anexelor sale dintre România, pe de o parte, și Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria, Turcia, de cealaltă parte.
La 3/16 martie 1918, Adunarea generală a zemstvei din districtul Bălți adopta, în unanimitate, o moțiune prin care se cere unirea Basarabiei cu Regatul României.
La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării de la Chişinău decidea cu majoritate de voturi unirea cu România a Republicii Democratice Moldoveneşti.
Pe 17/30 aprilie 1918 se înființa, la Paris, „Comitetul național al românilor din Transilvania și Bucovina”, sub președinția lui Traian Vuia, iar mai apoi a dr. Ion Cantacuzino, care a militat pentru dobândirea independenței Transilvaniei și unirea acesteia cu România.
La 15/28 noiembrie 1918, Comitetul Executiv al Consiliului Naţional din Bucovina, convoca un Congres General al Bucovinei, la Palatul Mitropolitan din Cernăuţi, unde preşedintele Congresului, Iancu Flondor, citeşte moţiunea în care se afirmă că Bucovina este parte organică a Moldovei. Congresul hotărăşte unirea necondiţionată a Bucovinei în vechile ei hotare cu Regatul României.
La 1 decembrie 1918, Marea Adunare de la Alba-Iulia, constituită din 1.228 de delegaţi şi susţinută de 100.000 de persoane venite din toate colţurile ţării, adopta o rezoluţie care consfinţa unirea tuturor românilor Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România, pe baze democratice, cu păstrarea unei autonomii locale și cu egalitatea naţionalităţilor și a religiilor, şi crearea unui singur stat naţional.
„Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre”, se preciza în documentul căruia i-a dat citire Vasile Goldiş.
De asemenea, în document se mai solicită: „Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său și fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare și la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.
Egală îndreptăţire și deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat.
Înfăptuirea desăvârșită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieţii publice. Votul obștesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani, la reprezentarea în comune, judeţe ori parlament.
Desăvârșită libertate de presă, asociere și întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omenești.
Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăţilor, în special a proprietăţilor mari. În baza acestei conscrieri, desfiinţând fidei-comisele și în temeiul dreptului de a micșora după trebuinţă latifundiile, i se va face posibil ţăranului să-și creeze o proprietate (arător, pășune, pădure) cel puţin atât cât o să poată munci el și familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e pe de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte, potenţarea producţiunii.
Muncitorimei industriale i se asigură aceleași drepturi și avantagii, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus”.
La Adunarea de la Alba Iulia, se constituia și Marele Consiliu Naţional Român, în fapt un organism legislativ, format din 200 de membri aleși și 50 de membri cooptaţi. A doua zi, acest Consiliu a ales un guvern provizoriu, numit și Consiliul Dirigent al Transilvaniei, în frunte cu Iuliu Maniu. Consiliul hotăra să trimită la București o delegaţie, condusă de episcopul de Caransebeș, Miron Cristea (care avea să devină viitorul Patriarh al României).
La 1/14 decembrie 1918, acesta înmâna regelui Ferdinand I Declaraţia de la Alba Iulia.
În cele din urmă, Legea unirii era ratificată, la 11 decembrie 1918, de către regele Ferdinand, fiind votată de Adunarea Deputaţilor în şedinta din 29 decembrie 1919, în unanimitate.
Unirea Transilvaniei cu România a încheiat procesul de făurire a statului naţional unitar român, proces început la 24 ianuarie 1859, prin Unirea Moldovei cu Ţara Românească, sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), continuat prin unirea Dobrogei la 14 noiembrie 1878, după încheierea Războiului ruso-româno-turc de la 1877-1878, care a marcat cucerirea pe câmpul de luptă a independenţei de stat a României, în timpul domniei lui Carol I, a Basarabiei în 27 martie 1918 şi a Bucovinei în 28 noiembrie 1918, sub regele Ferdinand (1914-1927).
Articol: radioromania.ro
