Republicanii americani au condamnat decizia preşedintelui Biden de a îşi amnistia fiul, Hunter. Donald Trump, care va prelua mandatul de preşedinte în luna ianuarie, a descris măsura drept „un abuz şi o eroare de justiţie”.
Hunter Biden urma să fie condamnat în luna noiembrie, fiind găsit vinovat de infracţiuni federale legate de deţinere de arme şi evaziune fiscală. Cu 50 de zile înainte de finalul mandatului prezidenţial şi după ce a petrecut Ziua Recunoştinţei cu fiul său, preşedintele Biden a anunţat că anulează condamnările federale ale lui Hunter, scutindu-l de orice posibilă condamnare la închisoare, în ciuda faptului că a insistat anterior că nu va interveni în procesul judiciar şi că nu îşi va folosi puterile prezidenţiale în acest mod.
Într-o declaraţie, Joe Biden a afirmat că a luat această decizie pentru că este de părere că acuzaţiile sunt motivate politic. Preşedintele este acuzat de ipocrizie de oponenţii săi politici, dar el a susţinut că nicio persoană rezonabilă care ar analiza faptele nu ar putea ajunge la nicio altă concluzie decât că Hunter Biden a fost vizat doar pentru că era fiul său. /aionita/lalexandrescu
BBC SERVICIUL MONDIAL – 2 decembrie