Salvamontiștii din județul Neamț anunță închiderea unui traseu turistic în Munții Ceahlău, din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Este vorba despre sectorul de traseu Cascada Duruitoarea – Piciorul Șchiop spre Cabana Dochia și Vârful Toaca. Măsura a fost luată având în vedere acumulările de zăpadă din zona superioară și gheața care a început să se formeze în porțiunile expuse căderii în gol. Toate celelalte trasee aflate în administrare a Salvamont Neamț rămân deschise, ne-a transmis corespondenta Geanina Buftea./geftene/lalexandrescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 3 decembrie